Capitolul 5. Mesajul lui Balayogi

Fragment din lucrarea „Balayogi – alchimia tainică a tăcerii”
traducere de Gregorian Bivolaru

Mesajul său este universal, căci esenţa sa ultimă este tăcerea tainică, o tăcere care vehiculează şi proiectează o iubire necondiţionată şi nelimitată pentru toate fiinţele vii. Această iubire tăcută şi atotputernică este substanţa alchimică ce ne transformă din interior. Alţi mari maeştri, care sunt emanaţii ale aceleiaşi energii, acţionează şi ca revelatori ai acesteia, în diferite grade. Intensitatea stării lui Balayogi pulveriza însă orice diferenţe legate de forme şi de religii, căci el le absorbise pe toate în Fuziunea absolută şi fără întoarcere pe care tibetanii o numesc Mahamudra – Marea Fuziune sau Marea Perfecţiune.

Un discipol l-a întrebat odată pe Balayogi: „De ce nu există nici un templu în apropierea dumneavoastră care să fie dedicat lui Ganesha, aşa cum se obişnuieşte?” La care, Balayogi a răspuns: „În corpul şi în sufletul meu sunt mereu prezente toate divinităţile, aşa că tocmai de aceea nu a fost necesar”.

În tăcerea lui tainică există o detaşare absolută, controlul total al celor cinci simţuri şi al celor cinci elemente. Pe această ultimă cale, vălurile iluziei se ridică deasupra cosmosului în toată splendoarea Realităţii sale Ultime. Oare nu îmbrăţişează viziunea corectă cerul, pământul şi universul întreg? Invizibilul recreează în permanenţă feţele multiple ale manifestării. Astfel se explică de ce în preajma lui Balayogi îţi schimbai „realitatea”; percepţia subtilă şi realitatea materială ajungeau să se confunde. Invizibilul nu mai putea fi separat de vizibil. Cotidianul se transforma într-o tulburătoare magie poetică.

Aşa se face că am putut fi martori – în imediata lui apropiere – ai unor experienţe în care am putut percepe concret existenţa unor alte lumi (câteva dintre acestea vor fi relatate într-un capitol ulterior). Sri Ramu ne-a indicat şi mesajul social, aş putea spune chiar politic, al lui Balayogi. Miniştrii, şi chiar Indira Gandhi însăşi, nu au primit un darshan particular. Balayogi a refuzat întotdeauna în mod categoric să îi onoreze mai mult decât pe alţii şi i-a rugat să stea la coadă în mijlocul mulţimii. El spunea: „Pentru mine, toate fiinţele umane sunt egale”. Favorurile particulare proveneau în viziunea sa numai din legăturile profunde de inimă, care sunt ţesute în drama derulării vieţilor.

În cazul său, marile notabilităţi politice ale Indiei au primit aşadar darshan-ul între un mecanic auto şi un ţăran. Fiecare suflet, unul după celălalt, era astfel scăldat într-o baie de lumină divină, fără să facă vreo distincţie de rang sau alte deosebiri care sunt legate de aparenţe. Toată lumea defila, aşteptându-şi cu răbdare rândul în această coadă lungă de mai mulţi kilometri. Sri Ramu ne-a mai spus că principiile lui îi atrăgeau cu deosebire pe intelectualii şi pe revoluţionarii din ţară, ştiind că o treime din populaţia de la ţară în timpul tinereţii sale forma categoria intangibililor (categoria socială cea mai de jos din India). Aceştia trăiau în afara satelor şi nu aveau acces la puţurile de apă sau la şcoli. Cu toată retragerea sa completă din lume, Swamiji a atras însă către el toate straturile sociale.

Discipolii ne-au spus că în viziunea lor, Swamiji era unic, fiind cel mai mare yoghin, căci refuza absolut totul şi nu dorea altceva  decât să mediteze pentru a fi mereu în fuziune cu Divinul, pentru binele umanităţii. În faţa lui, însăşi ideea de intangibilitate dispărea precum un miraj, căci indiferent că era bogat sau sărac, singurele calităţi cu adevărat esenţiale erau cele ale sufletului. Sri Ramu ne-a mai spus că Swamiji rostea întotdeauna cuvântul Dumnezeu fără să facă vreo specificitate, fără nici un fel de dogmatism, recomandând principiile universale ale iubirii, purităţii, spiritualităţii, fraternităţii, prieteniei, dreptăţii. Balayogi insista mult asupra necesităţii de a nu face prozeliţi, de a-i lăsa fiecăruia libertatea de a-şi alege propria lui experienţă, de a nu încerca să-i convingem pe alţii de propriile noastre convingeri.

Serveshwararao susţinea că, prin concentrare mentală asupra lui Balayogi, o fiinţă umană îşi sporeşte puterea de vindecare. De fapt, energia tainică a lui Balayogi este cea care acţionează prin intermediul celei sau celui care se pune la unison cu el, respectiva persoană devenind astfel un canal de manifestare a energiei divine; ea, la rândul ei, va revărsa asupra celor din jurul ei această energie divină, în mod spontan. Tăcerea tainică a meditaţiei, puritatea intenţiei, o credinţă ardentă şi sinceră – sunt pentru orice om atributele esenţiale pentru a intra în contact spiritual cu Balayogi. Să nu răneşti niciodată pe altcineva, să dăruieşti iubire tuturor, să atragi şi să realizezi binecuvântări pentru toţi.

Balayogi a insistat mult asupra importanţei necesităţii ca aspiranţii să doarmă în incinta templului, căci acolo există cea mai mare concentraţie de energie divină. El a insistat de asemenea asupra importanţei dezvoltării intuiţiei şi ascultării glasului interior pentru a primi informaţiile corecte, asupra necesităţii de a ne urma intuiţia în orice circumstanţe. Putem avea astfel mai multe şanse de a acţiona corect şi să devenim responsabili fără a-l acuza pe altul pentru propriile noastre erori.

Balayogi a descris Macrocosmosul ca fiind alcătuit din 14 lumi principale, cea de-a 14-a fiind o lume de Lumină Divină şi Iubire pură. El spune că destinul nostru (karma) este inevitabil, dar el poate fi mult purificat şi scurtat prin acţiuni benefice, virtuoase şi prin darshan; oricum, el considera că acestea permit trecerea încercărilor existenţei noastre cu mai multă seninătate. Când sufletul nostru este complet purificat, centrat şi detaşat, el capătă acces la Realizarea Divină, în timp ce maestrul exterior, maestrul interior şi maestrul secret se topesc unul în celălalt, devenind Una (AUM); trecutul, prezentul şi viitorul devin atunci transparente, iar Cunoaşterea Supremă se revelează (cf. Bhagavad-Gita, cap. IX).

Înapoi               Continuare

yogaesoteric.net

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More