Sfârşitul vieţii private în România. Convorbirile telefonice şi navigarea pe internet monitorizate strict de autorităţi

de Emilia Kareva

Autorităţile române ştiu oficial cu cine vorbim la telefon, de unde, cât timp, cui scriem mesaje, la ce oră şi unde ne aflăm când facem aceasta, de unde ne conectăm la internet, pe ce pagini intrăm, cât timp am fost conectaţi, ce e-mail-uri am trimis şi cui. Pe data de 18 noiembrie 2008, Parlamentul României a emis Legea nr. 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 780 din 21.11.2008.

Această lege este transpunerea Directivei 2006/24/CE. Adică, tot o comandă de la Uniunea Europeană, precum în cazul paşapoartelor biometrice.Legea o puteţi citi aici.
O petiţie on-line împotriva acestei legi revoltătoare puteţi semna aici. Deja peste 15300 de persoane au semnat această petiţie.

Iată care sunt câteva consecinţe ale acestei legi:

– din 20 ianuarie toţi operatorii de telefonie fixă şi mobilă, (Romtelecom, Rds&Rcs, Orange, Vodafone, Cosmote, Zapp, etc.) sunt obligaţi să stocheze timp de 6 luni următoarele date despre toate convorbirile noastre telefonice: de unde vorbim, cu cine (nr. de telefon şi numele şi adresa abonatului), locaţia celui care este apelat, când şi cât vorbim;

– din 20 ianuarie toţi operatorii de telefonie fixă şi mobilă sunt obligaţi să stocheze timp de 6 luni următoarele date despre toate SMS-urile pe care le trimitem: de unde le trimitem, cui şi când le trimitem;

– din 15 martie 2009 toţi providerii de internet (Rds&Rcs, Romtelecom, Orange, Zapp, etc.) sunt obligaţi să stocheze timp de 6 luni următoarele date despre e-mail-urile) noastre: de unde trimitem e-mail-ul, data şi ora la care ne conectăm la internet, cui trimitem e-mail-ul (adresa IP şi numele şi adresa fizică a abonatului), data şi ora la care ne deconectam de la internet;

– din 15 martie 2009, toţi providerii de internet sunt obligaţi să stocheze timp de 6 luni următoarele date despre navigarea noastră pe internet: cine suntem (nume, adresă fizică şi IP-ul), data şi ora la care ne conectăm la internet, data şi ora la care ne deconectăm şi toate adresele de internet pe care le accesăm.

Internetul abundă de proteste împotriva acestei legi (a fost înfiinţat şi un grup de discuţii). Ziarul ZIUA a contestat la Curtea Constituţională, prin Avocatul Poporului, Legea 298/2008. O serie de ONG-uri s-au unit într-o Coaliţie Împotriva Statului Poliţienesc şi organizează proteste publice faţă de încercarea de restrângere a drepturilor inalienabile ale cetăţenilor români prin introducerea documentelor de identitate cu cip biometric şi instaurarea controlului total al mijloacelor de comunicare electronice. Prima demonstraţie va avea loc duminică, 1 februarie, între orele 12.30 şi 14.30, în Bucureşti, la Crucea asade la poalele Dealului Patriarhiei, în Piaţa Unirii. A doua manifestaţie de protest va avea loc în ziua de miercuri, 4 februarie 2009, între orele 12.30 şi 14.30, în Bucureşti, Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului României.
 

Citiţi şi:

Paşapoartele cu microcipuri. Românii, amprentaţi pentru paşaport

Nu vreau să fiu un număr!


yogaesoteric
ianuarie 2009

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More