Agresiuni sexuale sunt simulate pe scena Teatrului Național «Radu Stanca» din Sibiu: este chiar simulat un viol asupra unei fetițe!

 

Până unde poate merge arta? Regizorul Silviu Purcărete a dus-o deja la extrem. Piesa Faust, după J. W. Goethe, jucată la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, este un spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani. Și totuși, pe scenă copiii au roluri. Este vorba de șapte fetițe cu vârste între 8 și 12 ani.

Pe parcursul a aproape două ore, spectacolul a inclus repetate scene de violență, sânge, vulgaritate, brutalitate, gesturi cu caracter sexual și nuditate. Diferite personaje dezbrăcate au simulat acte sexuale, viol, consum de alcool și urină, acte sexuale cu animale.

În piesă, Faust seduce o minoră, iar regizorul a dorit să respecte vârsta pe care în opera lui Goethe o avea acest personaj.

„După ce este așezată pe genunchii săi, într-un pat, Faust are gesturi erotice față de fetița minoră pentru ca, în final, să o abuzeze sexual, o dezvirginează, spectatorii văzând cum mâinile îi sunt pline de sânge. Apoi Mefisto, alt personaj, jucat de o actriță, se urcă tot peste corpul fetiței și o sărută. Când se ridică, fetița are rochița plină de sânge”, este descrierea pe care psihologul Mihai Copăceanu o face în Adevărul.

În orice alt context, aceste gesturi sunt considerate agresiuni sexuale cu minori.

Copăceanu a mers mai departe și a reclamat autorităților că există acte de abuz sexual și emoțional asupra fetițelor pe durata spectacolului, iar Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu a început o anchetă.

Directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, Constantin Chiriac, s-a declarat întristat de acuzațiile lansate în spațiul public de psihologul sibian.

„Am aflat cu tristețe de ieșirea publică a domnului Copăceanu Mihai cu referire la posibile încălcări ale legislației privind protecția și promovarea drepturilor copilului în cadrul producției Faust, spectacol devenit un brand de țară, cerut pe marile scene ale lumii. Dorim să informăm publicul că Teatrul Național «Radu Stanca» Sibiu a îndeplinit toate obligațiile legale privind obținerea acordului ambilor părinți, avizul psihologic obținut în urma unei atente evaluări a copiilor, adeverință medicală eliberată de medicul de familie care atestă starea de sănătate a copilului, avize evaluate într-o relație firească a copilului cu familia din care acesta provine, cu respectarea prevederilor Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată și a H.G. 75/2015 privind reglementarea prestării de către copii de activități remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar și de modeling”, spune Constantin Chiriac.

Dar toate acestea sunt doar pe hârtie căci realitatea este alta, nu-i greu de constatat.


Citiți și:

Un adevăr șocant: industria americană de cinematografie protejează în mod tacit pedofilii

Este mult mai rău decât credeţi. Unde ajung copiii ce sunt răpiţi de sistem? Norvergia este doar un vârf de iceberg…

Documentar tulburător: Educația sexuală – Războiul împotriva copilăriei

 

yogaesoteric
18 iulie 2016

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More