Deciziile înţelepte şi importanţa lor

 

Dacă aţi studiat şi ați înţeles legile universului, veţi înţelege şi că acţiunile noastre produc diferite rezultate. Aceasta deoarece orice acţiune reprezintă o cauză pe care noi o punem în mişcare. Efectele acţiunii noastre se construiesc pe baza evenimentelor trecute, care ne vor determina să ne orientăm şi să mergem într-o anumită direcţie. Fiecare direcţie conduce către o destinaţie ultimă, care este destinul nostru, viaţa noastră. De aceea, pentru a ne transforma viaţa este esenţial modul în care realizăm acţiunile. Cu cât acţiunile realizate de noi sunt voluntare, conştiente şi au o orientare bine determinată, cu atât vom avea un control mai mare asupra acţiunilor noastre şi implicit asupra destinului vieţii noastre.

Toate transformările vieţii noastre încep cu o decizie.

În momentul în care noi luăm o decizie, noi trasăm deja drumul destinului nostru. Deseori deciziile pe care le luăm chiar acum ne vor determina modul în care ne vom simţi mâine, precum şi ceea ce va deveni viaţa noastră în viitor. Benjamin Disraelis afirmă: „Omul nu este o creatură a circumstanţelor, ci circumstanţele sunt creaţiile omului.”

Este destul de uşor să adoptăm comportamente şi atitudini care să determine nişte rezultate sub dorinţele noastre. Aceasta mai ales dacă nu ne vom stabili un standard ridicat în legătură cu ceea ce noi acceptăm în viaţa noastră.

Luarea unei decizii corecte este necesar să fie întotdeauna în concordanţă cu dorinţele noastre şi cu aşteptările pe care noi le avem de la viaţă. Adoptarea unei astfel de decizii ne poate transforma întreaga viaţă, căci ea ne va conferi orientarea acţiunilor noastre, a drumului pe care dorim să îl alegem.

Cu siguranţă, ne putem transforma viaţa chiar în momentul în care luăm o decizie conştientă. Există trei decizii fundamentale care ne determină în ultimă instanţă întreaga viaţă:
– deciziile referitoare la lucrurile care ne preocupă;
– deciziile asupra lucrurilor care au într-adevăr importanţă pentru noi;
– deciziile cu privire la ceea ce vom face pentru a putea genera rezultatele pe care le dorim.

Întotdeauna deciziile noastre determină atât conjuncturile majore în care ne aflăm, cât şi diverse acţiuni necesare în îndeplinirea scopurilor propuse. Întotdeauna deciziile fundamentale cu privire la scopurile pe care le avem sunt urmate de decizii cu privire la modul în care noi acţionăm pentru îndeplinirea scopurilor. Întotdeauna noi decidem, chiar şi în ceea ce priveşte atitudinea noastră faţă de insucces. De exemplu, putem decide să nu ne lăsăm niciodată descurajaţi de insuccesele vieţii. În această direcţie, Thomas Edison spunea: „Eu nu sunt descurajat niciodată, deoarece fiecare încercare greşită prin care am trecut este un alt pas înainte”.

Paşii care ne vor ajuta să trecem prin procesele pe care viaţa le presupune sunt:

1) Reamintirea cât mai des a faptului că deciziile noastre pot avea o forţă foarte mare în a ne transforma întreaga viaţă.
2) Conştientizarea faptului că cel mai greu pas realizat în demersul de a obţine ceva este acela de a lua o decizie înţeleaptă.
3) Asumarea deciziilor. Este bine să evităm pe cât posibil ezitarea sau amânarea în ceea ce priveşte luarea deciziilor.
4) Să învăţăm mereu din deciziile noastre sau, mai bine spus, din rezultatele obţinute în urma deciziilor luate.
5) Să ne păstrăm fermi în deciziile luate, dar în acelaşi timp să fim flexibili dacă este necesar.

Helen Keller spunea: „Viaţa este fie o aventură îndrăzneaţă, fie nimic.”
Alegeţi cum să fie viaţa voastră…


Citiţi şi:

Alegerile conştiente ale sufletului determină reuşita relaţiei de cuplu (1)

Liberul arbitru şi decondiţionarea fiinţei umane

 

yogaesoteric
28 iulie 2016

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More