Extractul de lămâie cu bicarbonat, alternativă naturală la chimioterapie!

 

Zilnic, în jurul nostru mor striviţi de necruţătoarea boală canceroasă prieteni, rude sau colegi. Cu toţii îşi leagă speranţele de chimioterapie, metodă terapeutică folosită în lumea întreagă, crezând că acest tratament îi va ajuta să se vindece de cumplita maladie. Este cutremurătoare suferinţa bolnavilor de cancer întâlniţi în secţiile de oncologie.

Uneori, după multă suferinţă, rezultatele chimioterapiei au prelungit viaţa unor bolnavi. Alteori, celula canceroasă hrăpăreaţă n-a mai dat nicio şansă bolnavilor.

După ce ani de zile le-au spus pacienţilor că această terapie (chimioterapia) este singura cale pentru a încerca să elimine cancerul, medicii de la Clinica John Hopkins din Statele Unite s-au hotărât să prezinte şi o cale alternativă de tratament.

Într-un studiu, aceşti temerari specialişti au prezentat efectele negative ale chimioterapiei. Printre altele, cercetătorii menţionează că tratamentul prin chimioterapie, care presupune „otrăvirea” celulelor canceroase cu rată mare de creştere, sunt distruse şi alte celule cu creştere rapidă din măduva spinării, tractul gastro-intestinal etc., iar organe importante cum ar fi: ficatul, inima, rinichii sau plămânii sunt iremediabil afectate. Specialiştii renumitei clinici au demonstrat că o metodă modernă în lupta cu această cumplită boală poate fi aceea a înfometării celulei canceroase. De aceea medicii au prezentat alimentele care trebuie evitate, tocmai pentru a împiedica celula canceroasă să se multiplice.

Există un miracol anticancer!

Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, recomandă două ingrediente la îndemâna oricărui bolnav de cancer, ce pot reprezenta o alternativă sănătoasă la chimioterapie.
Timp de trei ani, în America, s-a experimentat un produs natural foarte simplu şi foarte eficient, pe un lot de 70.000 de subiecţi. Rezultatele au fost remarcabile!

Bolnavilor de cancer, atât celor care au făcut chimioterapie, dar şi unui număr semnificativ din lotul martor, care n-a început acest tratament, le-a fost administrată o limonadă la care s-a adăugat bicarbonat. Rezultatele au fost uluitoare: starea de sănătate a bolnavilor din fiecare grupă s-a îmbunătăţit în mod remarcabil şi boala n-a mai recidivat. În cazul bolnavilor care se temeau că zilele lor sunt numărate, boala n-a avansat şi nu s-au observat metastaze. Tratamentul este benefic şi ca metodă de prevenţie.

Preparatul poate să ucidă celulele canceroase şi este de 10.000 de ori mai eficient decât chimioterapia. Lămâia are numeroase proprietăţi terapeutice şi studiile au dovedit că modestul fruct este un remediu împotriva a diferite forme de cancer.

După mai bine de 20 de probe de laborator, realizate începând din anii 1970, frotiurile (picătură de sânge sau de alt produs secretat de un organ, întinsă pe o lamă, pentru a fi examinată microscopic) au arătat că extractul de lămâie distruge celulele maligne în 12 tipuri de cancer, inclusiv cel de colon, de plămâni, de sân, de prostată şi de pancreas. În comparaţie cu produsul Adryamicin, un drog chimioterapeutic folosit în mod uzual, extrasul din lămâie cu bicarbonat acţionează de 10.000 de ori mai eficient, încetinind creşterea celulelor canceroase, spun specialiştii. Acest extract modifică PH-ul trupului. Şi mai uimitor este faptul că limonada aceasta distruge doar celulele maligne, dar nu le afectează pe cele sănătoase. În privinţa bicarbonatului de sodiu, se afirmă că este de mare folos în toate formele de cancer.

Mod de preparare

Extractul de lămâie cu bicarbonat, alternativă naturală la chimioterapie, se prepară astfel:
– într-un litru de apă, se fierbe timp de un minut coaja unei lămâi, apoi se lasă la macerat de seara până dimineaţa;
– în dimineaţa zilei următoare, lichidul se filtrează. În acest macerat se stoarce sucul lămâii, se adaugă miere (după gust) şi o linguriţă de bicarbonat.

Bolnavii trebuie să consume zilnic un litru de limonadă preparată în cest mod.
De asemenea, leacul miraculos se poate administra preventiv, fiind un tonic pentru întregul organism.


Sursa: ziarulring.ro


Citiţi şi:

Lămâia – fruct ce ne oferă o altă perspectivă asupra vieţii

Cum poţi avea o zi reuşită: cura cu apă călduţă cu lămâie şi miere

Bananele cu coaja neagră combat cancerul

 


yogaesoteric
25 octombrie 2016

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More