Zece metode subversive, secrete prin care fiinţele umane de pe această planetă sunt cel mai adesea manipulate fără să-şi dea seama… (V)

36.490 0

…fiind supuse unor modalităţi de control mental ce sunt destinate ca, în final, să le subjuge complet

9. Televizorul, care a ajuns să fie deja o obsesie pentru mulţi oameni

Mulţi critici acuză televiziunea că produce izolarea emoţională a telespectatorilor, oferindu-le substitutul virtual sau surogatul unor experienţe reale. Este evident pentru orice om inteligent că prin intermediul televizorului minţile oamenilor sunt programate, făcându-i să fie mereu somnolenți și lipsiți de luciditate. Testele arată că urmărirea programelor de la televizor și lucrul la calculator produc o stare similară celei de hipnoză. Jocurile violente foarte des întâlnite pe internet sunt la fel de periculoase, determinând oamenii să reacţioneze în mod violent şi în viaţa reală. Astfel, se creează obişnuinţe nefaste, iar teroarea şi violenţa fizică „fac jocurile“.

Manipulările ce se fac prin intermediul televiziunii au efecte de o extremă gravitate la nivelul întregii societăţi. Cu toţii ştim ce impact puternic a avut transmiterea la televizor a aşa-zisei revoluţii din decembrie 1989. Capitalul de popularitate şi de încredere acumulat de câteva personaje ce au au apărut atunci foarte des la televizor a fost după aceea transformat în capital politic şi astfel complotiştii din umbră care au răsturnat guvernul Ceauşescu au devenit capii politici ai României pentru mulţi ani, chiar dacă ei erau simpli agenţi ai unor cercuri de putere străine de România şi de interesele poporului român. Puterea lor a fost menţinută prin acelaşi acces liber la televiziune, iar oamenii simpli i-au creditat mereu şi i-au votat doar pentru că îi vedeau zilnic la televizor şi pentru că spuneau ceea ce mulţi doreau să audă, chiar dacă după aceea nu s-au ţinut niciodată de cuvânt şi au fost prinşi cu mâna în buzunarul statului…

Tot în perioada imediat următoare instalării la putere a conspiratorilor care au dat lovitura de stat din 1989, prim-ministrul de atunci, Petre Roman, a fost implicat în mod direct într-o manipulare prin care adversarul său politic, Corneliu Coposu, a fost defăimat şi discreditat public într-o transmisie televizată, în care a fost înghesuit într-o tanchetă pentru a scăpa de furia mulţimii care fusese stârnită, în mod artificial, tot de oamenii celor de la putere, prin minciună şi prin folosirea factorului emoţional.

Un alt exemplu, cu miză mai mică, dar nu mai puţin semnificativ, este cel al manipulării, cu ajutorul unor ştiri abil concertate, a populaţiei din România astfel încât ea să accepte mai uşor matrapazlâcurile prin care clientela guvernanţilor se îmbogăţeşte tocmai pe spinarea naivilor. Astfel, în anul 1992, în România, televiziunea naţională a prezentat mai multe zile la rând informaţii oficiale privind o iminentă criză de pâine, din cauza lipsei de grâu. S-a indus astfel un sentiment de panică la nivelul întregii societăţi. Câteva zile mai târziu, oamenii au răsuflat uşuraţi aflând, tot de la televiziune, că guvernul a rezolvat situaţia prin acceptarea unor masive importuri de grâu. Abia mult mai târziu, în presă au început să apară materiale care dezvăluiau substratul ocult al afacerii. Criza fusese artificial creată pentru a justifica masivele importuri, aducătoare de comisioane fabuloase pentru cei care le-au derulat, beneficiind de complicitatea guvernului. În realitate, ţăranii din România aveau suficient grâu pentru a satisface necesarul la nivel naţional, însă preţul de achiziţie care le-a fost oferit era ridicol de mic, tocmai pentru a-i determina să refuze comercializarea stocurilor în aşteptarea unui preţ mai bun. Preţul grâului importat a fost de trei ori mai mare decât cel propus ţăranilor, dar afacerea s-a derulat pentru încasarea respectivelor comisioane. Efectele s-au regăsit atât în creşterea generală a preţurilor, cât şi în deteriorarea situaţiei financiare a micilor proprietari agricoli, care nu au avut posibilitatea să-şi valorifice recoltele pentru a obţine surse de finanţare a lucrărilor din anii următori.

O strategie similară a fost folosită şi pentru generarea altor crize artificiale, precum cea a uleiului, a zahărului, a orezului etc. Numeroase fabrici de ulei sau zahăr din România au fost aduse premeditat în stare de faliment, pentru a permite importurile aducătoare de comisioane fabuloase ale speculanţilor din anticamera guvernanţilor. Manipularea prin televiziune are multe aspecte şi îmbracă multe forme, care nu pot fi expuse în cadrul restrâns al unui articol decât foarte succint.

Tehnicile de manipulare prin intermediul televiziunii pot fi însă mult mai subtile. Modul în care este prezentată o imagine sau un clip video este studiat până în cele mai mici amănunte de specialiști care știu cum să exploateze la maxim slăbiciunile telespectatorilor. Tipurile de încadrare folosite, succesiunea lor şi mişcările camerei pot crea telespectatorului senzaţii care să influenţeze percepţia elementelor prezentate şi, implicit, să obţină reacţia dorită de realizator. Pentru necunoscători, elementele de prezentare a imaginilor pot părea un simplu accesoriu neimportant. Mulţi nici nu le observă şi nu sunt conştienţi de importanţa lor. Dar experienţa acumulată în tehnica de producere şi montare a imaginilor, ca şi în regizarea evenimentelor televizate, permite manipularea telespectatorilor, care ajung să vadă ştirile prezentate exact în cheia dorită de producători. Numai astfel se explică de ce o suită de imagini care nu descriu decât un fapt banal, un eveniment sau o persoană care ne-ar lăsa indiferenţi în viaţa reală reuşesc să ne capteze atenţia doar pentru că sunt prezentate la televizor. Dincolo de evenimentele în sine, modul în care ele sunt prezentate este capital. Oferim în continuare câteva aspecte care ne permit să ne dăm seama cât de mult se pot cosmetiza emisiunile pentru a obţine un efect sau altul asupra telespectatorilor, prin simpla încadrare într-un anume mod a imaginii filmate.

Putem împărţi în trei categorii elementele de creare a imaginii folosite la manipulare: încadrarea subiectului, trecerea de la un element al imaginii la altul şi montarea secvenţelor.

Încadraturile reprezintă un alt element ce ar putea ajuta lucrătorii din mass-media în scopul lor de a manipula. În funcţie de planul folosit la încadrarea subiectului, putem transmite telespectatorilor senzaţia receptării unor informaţii suplimentare faţă de cele existente în imagine.

Gros-planul este acel tip de încadratură ce se foloseşte în special pentru a întări sau pentru a contrazice o afirmaţie făcută de subiectul uman sau pentru a confirma sau infirma ceea ce s-a spus despre un obiect sau altă persoană. Mâinile şi ochii sunt părţile cele mai expresive şi deci cel mai des „folosite“ în asemenea situaţii. Există o convingere populară că ochii şi mâinile „ne trădează“, cu alte cuvinte sunt acele elemente care pot fi foarte greu controlate mental şi astfel, prin observarea lor, se pot trage concluzii despre ceea ce gândeşte cu adevărat persoana în cauză. Este absolut clar că prezentarea în gros-plan a unor ochi frumoşi, limpezi şi mari va transmite telespectatorului senzaţia de sinceritate, de inocenţă, de credibilitate. Astfel, o afirmaţie făcută de persoana în cauză este mult mai uşor acceptată şi considerată veridică de către telespectator, chiar dacă în condiţii normale ar avea dubii. Ochii îmbătrâniţi, înconjuraţi de riduri au darul de a sugera înţelepciune. Nu sunt folosite gros-planuri cu astfel de ochi la o emisiune distractivă pentru tineret. Dar ele sunt folosite la un material educativ. Mâinile aşezate calm, în poală, ne pot da senzaţia de simplitate, dar şi de profunzime. Mâinile care se agită prin aer dau senzaţia unui om expansiv, care vrea să spună mai multe decât are capacitatea într-un timp limitat sau care vrea să impună prin gesturi o idee insuficient exprimată prin cuvinte.

Prim-planul are drept scop sublinierea afirmaţiilor unei persoane, prin transmiterea ideii că motivul pentru care se află în centrul imaginii este importanţa ei. De exemplu, o declaraţie luată pe stradă are mult mai mare impact dacă persoana care o dă este filmată în prim-plan, în timp ce restul trecătorilor se văd în planuri medii. Persoana filmată în prim-plan dă senzaţia de apropiere faţă de telespectator, ca şi când ar fi un interlocutor din viaţa de zi cu zi. În cazul ştirilor, prezentatorii versaţi vor folosi prim-planuri atunci când citesc ştiri interesante sau importante pentru telespectator şi plan mediu atunci când citesc ştiri despre crime şi catastrofe. Oamenii tind să asocieze chipul pe care îl văd cu informaţiile transmise. De aceea, atunci când politicienii vorbesc, prezentatorii abili vor folosi cadrele adecvate pentru a întări sau a diminua importanţa unei idei, pentru a crea o asociere între chipul politicienilor şi o idee sau pentru a se disocia în mod subtil de cele spuse.

Planul mediu cuprinde toată partea de deasupra taliei, inclusiv mâinile şi palmele. Aici, un rol important încep să capete hainele şi gesturile făcute cu capul sau mâinile. Anumiţi cercetători au dat o mare importanţă mesajelor transmise de modul în care cineva îşi foloseşte mâinile. Palmele deschise orientate în sus transmit ideea de sinceritate, în timp ce mâinile încrucişate pe piept dau senzaţia de atitudine de apărare.

Folosirea cadrului mediu are rolul de a transmite o senzaţie de relaxare, de linişte, de calm, de importanţă redusă a subiectului discutat sau de diminuare a contradicţiilor. În general, talk-show-rile care doresc să transmită senzaţia de destins folosesc metoda aşezării invitaţilor pe fotolii sau canapele în timp ce la discuţiile cu aer de „importanţă“, de dezbateri de idei esenţiale, invitaţii stau pe scaun la masă pentru a se folosi în special prim-planurile şi pentru a nu lăsa telespectatorii să fie „furaţi“ de alte elemente care pot apărea în cadru. Discursurile politice se ţin la prim-plan, în timp ce întâlnirile politice se redau la plan-mediu.

Folosind cele două tipuri de încadrare (prim-plan şi plan mediu) se poate manipula telespectatorul prin inducerea unor senzaţii care nu au legătură cu fondul problemei discutate. Astfel, personajul „bun“ va fi prezentat la prim-plan, iar cel „rău“ la plan mediu.

De obicei, planul general este folosit ca un cadru de legătură, având scopul de a detensiona pentru o clipă atmosfera. Discuţiile foarte „încinse“ sunt transmise printr-o succesiune de prim-planuri, iar folosirea unui plan general are rolul de a da un moment de respiro telespectatorului. Planurile generale nu sunt folosite foarte des, pentru că transmit telespectatorului senzaţia de detaşare, de dezinteres şi de pasivitate a operatorului şi de lipsă de importanţă a subiectului abordat. De foarte multe ori, folosirea excesivă a planurilor generale duce la plictiseală.

Ca şi în cazul încadraturilor, şi mişcările camerei pot modifica percepţiile telespectatorului şi, ulterior, reacţiile acestuia. Trecerile se fac în general prin două metode: transfocarea şi panoramarea. Transfocările constau în mişcarea lentilelor aparatului de filmat. Cu cât viteza creşte, cu atât efectul este mai puternic. Dacă în timp ce vorbeşte la plan mediu sau general, un personaj se apropie de telespectator, el va da aceeaşi senzaţie ca atunci când, într-o discuţie obişnuită, interlocutorul se apropie mai mult de noi pentru a ne împărtăşi ceva extrem de important. O transfocare rapidă înainte are efectul de „pumn în nas“, informaţia subliniată astfel având toate şansele de a se întipări profund în mintea telespectatorului. La ştiri, acestea sunt folosite în special înaintea publicităţii, pentru a da telespectatorului senzaţia că merită să aştepte, pentru că materialul de după publicitate va fi cu adevărat extrem de interesant. La talk-show-urile politice nu se folosesc transfocări, pentru că discuţiile sunt, de obicei, extrem de dinamice şi ideile nu aşteaptă „apropierea sau depărtarea“ vorbitorului de telespectator.

Panoramarea este mişcarea obiectivului aparatului de filmat ca şi cum telespectatorul şi-ar plimba privirea. Mişcarea are drept scop principal reliefarea relaţiilor cauzale sau de altă natură între elementele subiectului filmat. Panoramarea permite introducerea în cadru a unor elemente noi, a căror importanţă este foarte mare, dar pe care nu dorim s-o diminuăm prin lărgirea cadrului. Toate elementele prezentate au importanţă egală, senzaţia transmisă telespectatorului fiind cea de „dezvăluire“ a unor noi amănunte importante.

Combinarea ulterioară a cadrelor filmate se numeşte montaj. Există şi în acest caz anumite reguli care ţin de senzaţiile estetice şi nu de intenţia de a manipula a celui care montează. Dar există şi aici anumite modalităţi de a transmite telespectatorului senzaţii diferite în funcţie de modul de asamblare a imaginilor. Succesiunea rapidă a unor cadre foarte scurte are drept scop inducerea unei stări de tensiune telespectatorului, în timp ce cadrele lungi pot plictisi. Senzaţia de tragism este uşor de obţinut folosind o înlănţuire de cadre filmate cu încetinitorul, în timp ce senzaţia de dinamism şi chiar unele efecte comice putând fi obţinute prin concentrarea unor imagini într-un timp mai scurt.

Sunetul este extrem de important pentru senzaţiile care le sunt transmise telespectatorilor. O succesiune rapidă de sunete duce la distragerea atenţiei de la imagine. Sunetele extrem de puternice au darul de a trezi o reacţie de respingere din partea telespectatorului. Suprapunerea comentariului pe sunetul original al materialului are darul de a creşte veridicitatea informaţiilor prezentate. Uneori se foloseşte şi muzica pentru a evidenţia importanţa unei informaţii.

Regia reprezintă amestecul elementelor componente astfel încât filmarea lor să îi transmită telespectatorului o idee sau o stare dorită de regizor. Aşezarea în cadru în cazul filmărilor din platou nu este deloc întâmplătoare. Astfel, invitatul cel mai important va fi plasat în dreapta ecranului. Cel mai puţin important invitat este plasat primul, în partea stângă a ecranului. Folosirea unor scaune diferite ca mărime sugerează şi ea importanţa diferită a invitaţilor. Folosirea unei mese rotunde are drept scop inducerea ideii de egalitate între poziţii şi ideile invitaţilor. Moderatorii au grijă însă să folosească mese ovale sau chiar mai multe mese, astfel încât, în cazul mai multor invitaţi, ei să se afle în mijlocul acestora. În general, atenţia telespectatorilor este atrasă prima dată de elementele situate în partea din dreapta-sus a cadrului, apoi de cele din dreapta-jos, stânga jos şi stânga-sus.

10. Nano-roboții

În trecutul destul de apropiat, nano-roboții constituiau mai degrabă tema unor filme horror, însă acum fac parte din realitatea cotidiană, putând fi deja implantați prin diverse modalități, în mod experimental, în creierul oamenilor! Această neuro-inginerie poate produce modificări la nivelul creierului, pentru că nano-roboții sunt programați chiar să încapsuleze neuronii şi sinapsele! S-a anunţat că această tehnologie va fi lansată oficial în jurul anului 2020, dacă nu chiar mai devreme. Mini-robotul care va „înota“ prin organismul uman nu este doar subiectul unor filme SF (cum ar fi Metropia – 2009 şi Ultrasonic – 2012, care tratează subiectul controlului mental), nici al vreunui roman de anticipaţie al lui Jules Vernes. Deși un astfel de nano-robot este complet lipsit de viață, ca orice mașinărie născocită de om, inventatorii săi spun că robotul reacţionează la lumină şi la unele substanţe chimice aproape ca un organism viu. Robotul de dimensiuni microscopice seamănă, din păcate, cu o creatură de coşmar şi este în curs de perfecţionare. Pentru a-l face „acceptabil“, promotorii săi susțin că el va putea ajuta la identificarea bolilor trupului uman, deşi el poate fi folosit mai degrabă pentru monitorizare şi control.

În conformitate cu mărturiile unor „oameni din interior“ care participă la unele programe guvernamentale secrete, „negre“ (Black Programs), nano-particulele sunt unul dintre ingredientele principale ale chemtrails-urilor. Proiectele vizează ca nano-fibrele, odată pătrunse în organism, să încapsuleze în mod artificial neuronii şi să se autoreproducă până la „recablarea“ artificială a creierului. Urmează apoi instalarea în organismele-gazdă, prin intermediul acestor nano-roboţi inhalaţi din atmosferă prin respirație de către ființele umane neavizate, a unor terifiante aplicaţii bio-informatice numite BioAPI (Biometric Application Programming Interface), care ar permite controlul stărilor mentale şi emoţionale de la distanţă. În orice caz, au fost descoperite deja nano-fibre în câteva mostre de chemtrails-uri, iar în anul 2012, cercetătorul independent Cliff Carnicom a stabilit că aceste nano-fibre sunt legate de boala Morgellon.

Este din ce în ce mai evident pentru mulţi dintre noi faptul că elita dictatorială a așa-zișilor „iluminați“, folosindu-se de cunoştinţele și inteligența diabolică a unor cercetători ahtiaţi după bani şi lipsiţi de conştiinţă care îi slugăresc, face un efort concertat de a gestiona și de a controla comportamentul uman, pentru a îndobitoci şi a subjuga cât mai mult masele, pentru a reduce la minim riscul de a fi demascată şi înlăturată din poziţia sa dominantă.

Tocmai de aceea, este necesar să luăm aminte cu toţii şi să acţionăm până când nu va fi prea târziu, pentru că, indiferent de ce crede fiecare dintre noi despre existenţa unui plan subversiv pentru controlul mental şi înrobirea populaţiei globului, toate cele prezentate mai sus sunt deja fapte dovedite. În această direcţie, o fiinţă lucidă, inteligentă, prevenită şi avizată face mai mult decât două fiinţe dezinformate, sceptice, letargice şi confuze, astfel că este bine ca fiecare să își folosească discernământul, să caute adevărul și să cerceteze faptele, să verifice informațiile și să judece pentru sine, astfel încât să poată acționa în cunoștință de cauză.

Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Costinești 2016, volumul 1, publicat de Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.

Citiți și:

Televiziunea, factor determinant al gândirii umane

Modalităţi de influenţare de la distanţă a psihicului fiinţei umane

Sinistra experimentare pe oameni a unor nanotehnologii

yogaesoteric
6 ianuarie 2017