Alimente de post ce sunt consistente și sățioase

 

Mănâncă preparate simple şi cât mai naturale! Aceasta este prima regulă care te va ajuta să ai un meniu diversificat cu alimente de post care ţin de foame şi nu îngraşă.
Există câteva alimente pe care trebuie să le ai mereu în casă, deoarece te pot ajuta să mănânci sănătos atunci când ţii post creștinesc, şi să îţi prepari foarte rapid ceva.

Ciupercile

Ciupercile nu trebuie să lipsească din meniul tău. Ele sunt o sursă valoroasă de vitamine din complexul B, precum şi minerale esenţiale care hrănesc corpul. Iată trei sugestii pentru reţete variate în care le poţi folosi:

Toast cu ciuperci – Pune un strop de ulei într-o tigaie neaderentă, iar când s-a încins pune ciupercile feliate peste care taie puţin usturoi şi pătrunjel. În doar câteva minute ai un amestec delicios pe care să-l consumi alături de orez fiert simplu, paste integrale sau pe o felie de pâine prăjită.


Omletă falsă din tofu cu ciuperci – Pune feliile de ciuperci cu puţină ceapă verde într-o tigaie stropită cu ulei, iar după câteva minute adaugă tofu fărâmiţat. La final, presară verdeaţă.

Pateu de ciuperci cu nuci caju – Pune un pumn cu nuci caju la înmuiat în apă timp de 2-3 ore. Într-o tigaie căleşte o ceapă cu cimbru. Goleşte tigaia şi căleşte apoi ciupercile tăiate felii. Pune apoi ciupercile şi ceapa călite împreună cu nucile caju înmuiate în robotul de bucătărie. Se mixează bine, adăugând puţin ulei de măsline sau pastă de susan pentru a obţine un pateu vegetal cremos pe care îl asezonezi după bunul plac.

Cerealele integrale

Meiul, hrişca, quinoa, fulgii de ovăz, orezul brun, orezul basmati, orzul şi amarantul sunt câteva dintre alimentele pe care trebuie să le incluzi în meniul tău zilnic. Ele asigură energie şi conţin carbohidraţi complecşi, pe lângă o cantitate ridicată de fibre care reglează tranzitul intestinal. Nici vitaminele şi mineralele nu lipsesc din aceste alimente, astfel că ele îşi merită locul pe lista cu cele mai sănătoase alimente de post.

Acestea se fierb repede şi le poţi combina cu verdeţuri, boabe de fasole din conservă şi legume proaspete pentru a obţine salate hrănitoare.

De asemenea, quinoa, hrişca şi orezul le poţi păstra gata fierte la frigider pentru a simplifica şi mai mult treaba atunci când te întorci acasă înfometat.

Pateu vegetal făcut chiar acasă

Dacă eşti obişnuit să consumi dimineaţa pâine prăjită cu ceva, poţi să faci un pateu vegetal din linte sau năut pe care să-l ai mereu în frigider. Nu trebuie neapărat consumat numai cu pâine, ci merge şi cu o salată de verdeţuri sau legume crude feliate.

Pateul de linte, humusul din năut sau fasolea bătută înlocuiesc cu succes orice pateu vegetal din comerţ. Este de preferat să optezi pentru aceste preparate pe care le poţi face foarte uşor acasă, deoarece ele furnizează proteine de calitate.

De asemenea, leguminoasele pot să stea la baza unor chifteluţe de post pe care le poţi face la cuptor pentru a evita prăjirea lor în baie de ulei. Foloseşte năutul, lintea şi fasolea pentru a face chiftele de post.

Supele cremă

De linte roşie, dovleac, mazăre, spanac, morcovi, ţelină, toate aceste supe se transformă în reţete hrănitoare care sunt potrivite pentru o cină uşoară de post. Dacă le prepari o dată pe săptămână vei avea 3-4 porţii în frigider, pe care te poţi baza când ţii post.

Evită să faci exces de pâine albă, cartofi prăjiţi, paste din făină albă, pateu vegetal din comerţ sau alte semipreparate de post din supermarket! Acestea sunt cele mai calorice alimente şi te vor îngrăşa atunci când ţii post. Dacă te limitezi la trei mese principale hrănitoare şi consumi fructe proaspete între ele nu va exista niciun pericol pentru siluetă.


Citiți și:

Zece reţete vegetariene delicioase

Combinarea corectă a alimentelor – garanţia unei sănătăţi de fier

 

yogaesoteric
25 ianuarie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More