Durerile de măsele pot fi tratate cu uleiul de cuișoare

 
Cuişoarele sunt mugurii uscaţi ai arborelui de cuișoare, și sunt adevărate arme împotriva durerilor de măsele, având totodată și proprietăţi antiseptice.

Aceste cuişoare sunt folosite nu numai drept condiment, ci şi pentru calităţile lor curative. Ele conţin: tanin, un ulei eteric în care componentul principal este eugenolul, cu proprietăţi antiseptice, fiind utilizat în stomatologie şi la prepararea vanilinei.

Au un efect calmant, dezinfectant. Stimulează pofta de mâncare şi ajută digestia, înlătură senzația de vomă, colicile, sughiţul. Elimină viermii intestinali, întăresc imunitatea, prin creşterea numărului de globule albe din sânge.

Cuişoarele sunt diuretice şi depurative. Ajută în boli de ochi şi inflamaţiile urechii medii. Insulina este mai eficientă în prezenţa cuişoarelor.

Uleiul de cuişoare are proprietăţi antiseptice şi anestezice, ajută în boli ale cavităţii bucale şi la calmarea durerilor de măsele. Poate fi folosit ca anestezic şi pentru dezinfectarea canalelor măselelor. Uleiul se aplică direct pe un dinte dureros, dar nu foarte des.

În caz de răceală, se fac inhalaţii cu câteva picături de ulei de cuişoare în apă clocotită sau se face decoct de cuişoare şi se inhalează aburii.

Calmează tusea, astmul, ajută în tuberculoză. Cuişoarele folosite în exces irită sistemul nervos central.

În caz de astm, dureri musculare, de spate sau dureri de măsele, se amestecă 5 picături de ulei de cuişoare cu o linguriţă de miere şi un căţel de usturoi pisat. Se consumă înainte de culcare.

Ca remediu pentru stările de greaţă, se prăjeşte o jumătate de linguriţă de pudră de cuişoare, se amestecă cu o linguriţă de miere şi se mănâncă.

Indonezia, cea mai mare producătoare de cuişoare

Între specialiştii din toată lumea, arborele de cuişoare este cunoscut sub denumirile ştiinţifice de Eugenia caryophyllus, Caryophyllus aromaticus şi Syzygium aromaticum (din familia Myrtaceae).

Este un arbore veşnic verde, cu înălţimea de 10-20 de metri. Are frunze ovale, persistente, groase şi lucioase. Florile sunt mici, albe sau roz, sub formă de clopoţei şi grupate în buchete.

Se recoltează bobocii florali de la arbori în vârstă de peste 6 ani. Aceştia se adună manual, de două ori pe an (vara şi iarna). După uscare lentă la soare, capătă un aspect cuneiform şi au miros plăcut, picant, puternic aromat şi gust înţepător, arzător şi aromatic.
În paralel, se recoltează frunzele şi ramurile tinere.

Indonezia este cea mai mare producătoare de cuişoare, iar Zanzibar şi Madagascar sunt principalii exportatori de produse de calitate deosebită.

Citiți și:
Ştiaţi că scorţişoara face minuni pentru îngrijirea pielii?
Câteva remedii naturiste simple şi eficiente pentru ameliorarea durerilor de dinţi


yogaesoteric
4 iulie 2017

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More