A fost creat un promițător dispozitiv de dezinfectare a apei, care acționează prin simpla expunere la Soare!

 

La nivel mondial, există peste 660 de milioane de persoane care, în mod obișnuit, nu au acces la apă potabilă. Din păcate, tratarea apei contaminate bacterian este un proces complex, de durată. De pildă, dezinfectarea apei cu ajutorul razelor ultraviolete poate dura mai mult de 48 de ore.

Cercetătorii de la Stanford University și SLAC National Accelerator Laboratory au inventat un dispozitiv eficient, capabil să rezolve rapid problema agenților patogeni din apă. Are o formă dreptunghiulară, dimensiuni reduse și utilizează lumina solară pentru dezinfectarea apei din vasul în care a fost plasat, în doar 20 de minute.

Noul dispozitiv are aspectul unei mici bucăți de sticlă neagră. Suprafața sa este acoperită cu un strat de disulfură de molibden, nanostructurată. Atunci când micul dispozitiv este pus în apă iar vasul este lăsat la soare, se produce peroxid de hidrogen (apă oxigenată). Apa oxigenată se disipă în conținutul vasului și cele mai multe dintre microorganismele prezente în apă sunt nimicite într-un timp scurt.

f3

Substanța care îi conferă micului dispozitiv calitățile sale este un fotocatalizator, care eliberează electroni ce facilitează desfășurarea unor reacții chimice în apă.

Noua invenție poate să dezinfecteze apa, însă nu o va filtra, pentru a fi eliminați și eventualii poluanți industriali.

Mai înainte ca dispozitivul să fie pus la dispoziția publicului, este necesar să se stabilească dacă există și bacterii care sunt mai greu de distrus în modul prezentat.

În orice caz, este o invenție remarcabilă, mai ales prin viteza cu care sunt eliminate microorganismele patogene și prin modul facil de întrebuințare, fără consum de energie și cu minime eforturi din partea utilizatorului.


Citiţi şi:

Metode simple de purificare şi energizare a apei

Zeolitul – aliatul de neprețuit în detoxifierea organismului uman și în purificarea apei
 

yogaesoteric
10 februarie 2

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More