Fost deputat al Dumei de Stat a Rusiei: Putin a ordonat personal anexarea Crimeei

 

Un fost parlamentar rus a depus mărturie în faţa unei instanţe din Kiev că preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat personal anexarea peninsulei ucrainene Crimeea în martie 2014.

Luând cuvântul la procesul fostului preşedinte ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici, Ilia Ponomarev a afirmat că „ştie în mod sigur” că Putin a promovat în noaptea de 22 februarie 2014 ideea anexării Crimeei.

Ulterior, Ianukovici a fugit din Ucraina în Rusia ca urmare a unor proteste masive pro-europene, cunoscute sub numele de Euromaidan sau Maidan.

Potrivit lui Ponomarev, mulţi oficiali ruşi s-au opus anexării peninsulei Crimeea în martie 2014, însă Putin ar fi făcut presiuni ca aceştia să susţină ideea.

„Putin a monitorizat evenimentele din timpul Maidanului şi a realizat că bărbatul pe care îl susţinea pierdea teren. Şi, prin urmare, el a fost nevoit să se ocupe personal de evacuarea lui Ianukovici şi să îi salveze viaţa. Putin a văzut protestele pro-europene ca o trădare din partea comunităţii internaţionale, ca o interferenţă la adresa intereselor sale personale”, a mai declarat fostul deputat.

Ponomarev, singurul reprezentant al Dumei de Stat a Rusiei care a votat împotriva anexării Crimeei, a locuit în Kiev începând cu 2015.

Procurorii ucraineni doresc ca Ianukovici să fie închis pe viaţă, fiind acuzat de trădare, încălcarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei şi de susţinere a agresiunii ruse.

După ce Ianukovici a fugit din Ucraina, Rusia a preluat controlul asupra Crimeei şi a alimentat opoziţia faţă de guvernul central în estul Ucrainei. Războiul care a izbucnit ulterior între forţele guvernamentale şi separatiştii susţinuţi de Moscova a provocat moartea a peste 10.300 de persoane începând cu aprilie 2014.


Citiți și:

Adevărul despre Rusia și situația actuală din Ucraina – o nouă încercare masonică de a declanșa un conflict mondial

Hackerii au spart cu succes e-mailul lui George Soros și au făcut descoperiri uimitoare. «Sunt gata să-l chem pe șeful Trezoreriei din America!»
 

yogaesoteric
14 iunie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More