Când Dumnezeu vrea să miluiască pe cineva, atunci insuflă altora dorinţa de a se ruga pentru el, şi-i ajută în rugăciunea aceasta

 

Domnul vrea să-i mântuiască pe toţi oamenii şi în bunătatea Lui cheamă la El lumea întreagă. Domnul nu ia voinţa de la suflet, ci prin harul Său El o îndreptează spre bine şi o atrage spre iubirea Lui.

Când Dumnezeu vrea să miluiască pe cineva, atunci insuflă altora dorinţa de a se ruga pentru el, şi-i ajută în rugăciunea aceasta.

De aceea, trebuie ştiut că atunci când se iveşte dorinţa de a te ruga pentru cineva, e semn că Domnul însuşi vrea să miluiască acest suflet şi ascultă cu milostivire rugăciunile tale. Nu trebuie însă confundată această dorinţă de a te ruga, insuflată de Domnul, cu dorinţa iscată de legătura pătimaşă faţă de cel sau cea pentru care te rogi.

Când rugăciunea izvorăşte numai din întristare faţă de cineva aflat în viaţă sau care a murit, ea este liberă de orice legătură pătimaşă. În această rugăciune sufletul se întristează pentru acesta şi se roagă din inimă, iar aceasta e un semn al milei lui Dumnezeu.

Cuviosul Siluan Athonitul


Citiți și:

Adevărată rugăciune nu necesită nimic mai mult, decât o mare dragoste exprimată faţă de Dumnezeu

Rugăciunile izvorăsc din inima noastră

 

 

yogaesoteric
3 iulie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More