Descoperirea unui medic român din SUA ar putea revoluționa medicina. Cancerul ar putea fi tratat…

Imaginați-vă un timp în care de la farmacie poți cumpăra teste, la fel cum sunt cele de sarcină, dar care să îți arate ce tip de cancer poți avea și mai ales dacă deja suferi de această boală.

Un emerit doctor cercetător român deja lucrează la acest viitor – a inventat un soi de biopsie lichidă, care poate detecta nemiloasa maladie cât încă este într-o stare incipientă, atunci când este tratabilă. 

Descoperirea sa dă speranțe uriașe omenirii și preconizează că în următorii 50 de ani, cancerul ar putea fi tratat la fel cum în prezent sunt tratate bolile cronice.

Baltimore, oraș port, era cândva un puternic pol industrial al Americii. Astăzi, însă, este recunoscut pe plan mondial pentru turismul medical și cercetarea în medicină. Capitala statului Maryland deține cel mai important centru pentru tratarea și studiul cancerului din Statele Unite și printre cele mai bine cotate din lume. Se numește John Hopskins și este un campus uriaș, cu spital și bază de cercetare. Și cu cea mai veche facultate de medicină din Statele Unite.

La ora 8.00 dimineața, un microbuz duce câțiva pacienți la internări. Suferă de cancer, iar șoferul povestește că face zilnic 3-4 drumuri de la hotelurile din oraș către marele centru universitar.

„John Hopkins este în primele 10 din lume. Fac orice, practic. Fac operații, dar au și cercetare în cancer. Au aici un Institut dedicat vindecării cancerului”, explică șoferul.

Pe plan mondial, mai cunoscut decât spitalul este Institutul de Cercetare a Cancerului. Din laboratoare aflate în două clădiri impunătoare ies rezultate care revoluționează medicina, de două decenii încoace.

Pe lista scurtă a candidaților pentru premiul Nobel în Medicină

Într-un laborator de la etajul 7 e activitate intensă. Cel care supervizează lucrările este și co-director al programului de Cancer din Institut. Și e român. Victor Velculescu este specialist emerit în genomică, fiind profesor-cercetător cu rezultate fabuloase. Presa americană l-a făcut celebru după ce a scris că s-a aflat doi ani la rând pe lista scurtă a candidaților pentru premiul Nobel în Medicină.

Echipa condusă de el a descoperit un tip de biopsie lichidă, adică un test de sânge care detectează patru forme de cancer în faze incipiente – practic înainte să apară tumorile, în stadii care nici nu se văd la biopsiile normale.

Prin descoperirea sa, Victor Velculescu face un uriaș pas în viitor. Există mai multe tipuri de biopsie lichidă în Statele Unite și toate sunt în teste clinice. Cercetarea sa a fost brevetată pentru că a dat rezultate pe câteva sute de candidați, dar vor urma alte cinci testări monitorizate de Agenția Federală a Medicamentului. Așa că în următorii 10 ani, biopsia lichidă poate deveni un simplu test, ce va putea fi găsit în farmacii, și fiecare om și-l va putea face acasă. Iar Victor Velculescu visează ca imediat ce va intra în producție, testul să ajungă peste tot în lume, adică și în România.

S-a născut în 1970, la București, dar șapte ani mai târziu a emigrat cu familia în Statele Unite. Tatăl său, arhitect, s-a ocupat de ridicarea unor biserici românești pe pământ american și s-au stabilit la Baltimore, oraș aflat la o oră de New York și Washington.

Studentul Victor Velculescu s-a specializat pe biologie moleculară și din facultate a visat să descifreze ADN-ul uman. Tânăr vizionar încă din 1995, după ce a terminat Facultatea la Baltimore, a descoperit că anumite celule pot fi detectate în sânge. Însă abia în ultimii 3 ani cercetarea sa a arătat că celulele respective pot semnala prezența cancerului, în stadii pretumorale.

Citiți și:

Tratamentul pentru cancer a fost descoperit încă de acum 84 de ani!!!

Cura anticancer. Paralelă între cura naturală și cura chimioterapică

Câinii vor fi folosiți pentru a detecta tumorile canceroase. Cum ne pot ajuta să luptăm împotriva bolii…

yogaesoteric

20 iulie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More