Reîncarnarea

“Nimic în univers nu se pierde, totul se transformă; sufletul transmigrează şi, trăgând în jurul său atom cu atom, el îşi reconstruieşte un nou trup.”

Reîncarnarea nu este o credinţă, o teorie sau un subterfugiu psihologic în faţa finalităţii sinistre care este moartea. Ea este un fenomen guvernat de legi precise care ne permit o mai bună înţelegere a drumului pe care îl parcurgem în vieţile noastre succesive.

Înţelepţii Orientului afirmă că pentru cunoaşterea adevărului ce se ascunde în noi este necesară asimilarea a trei discipline care nu sunt foarte accesibile Occidentului: concentrarea, contemplaţia şi meditaţia. Numai aşa ne-am putea aminti cine suntem noi cu adevărat şi, într-una dintre etapele acestui demers iniţiatic ne-am putea aminti vieţile noastre anterioare.

Veţi spune că în urma unor astfel de experienţe aţi putea deveni o persoană care reuneşte mai multe identităţi, mai multe personalităţi. Dar oare nu este aşa? Nu simţim de nenumărate ori acele multiple euri din noi care deseori ne produc contradicţii în propria fiinţă? Avantajul ar fi însă că ne-am aminti toate aptitudinile trecute şi toate experienţele pe care le-am avut într-o altă viaţă şi am putea avea astfel acces la o memorie colosală care ne-ar putea transforma în supraoameni. În plus, am avea şansa imensă să intuim că dincolo de toate aceste personalităţi care se schimbă de la o viaţă la alta, ceva din noi rămâne întotdeauna neschimbat, acea scânteie luminoasă, Sinele divin care este, de fapt, adevăratul nostru Eu.

Ca orice demers ştiinţific, şi în cazul reîncarnării există o serie de argumente care pot susţine această teorie milenară. Iată părerea noastră:

O ordine cu adevărat morală presupune în mod necesar ideea unei vieţi anterioare vieţii actuale. Altfel, nu este posibil de explicat inegalitatea şanselor, diversitatea tulburătoare a situaţiilor morale şi a destinelor individuale. Trebuie admis că faptele bune sau rele dintr-o viaţă anterioară sunt cauza destinului actual al omului. Altfel, aceasta s-ar datora fie întâmplării, fie unui Dumnezeu nedrept… Reîncarnarea este, deci, necesară pentru a da omului o explicaţie satisfăcătoare despre el-însuşi şi despre viaţa pe care o trăieşte.

De multe ori, oamenii se întreabă “de ce mi se întâmplă tocmai mie”? Puţini ştiu însă că nimic nu este întâmplător, totul este o necesitate care are la bază legea universală a karma-ei.

O ordine cu adevărat morală a lumii presupune în mod necesar ideea unei vieţi după această viaţă. Dacă n-ar fi aşa, atunci cum va veni acea recompensă liniştitoare, pe care atâţia oameni o aşteaptă în mod îndreptăţit? Cum se poate ajunge la dezvoltarea perfecţiunii morale a omului, dacă posibilitatea unei alte vieţi nu-i este acordată ? Această doctrină îi permite deci omului să oprească tulburarea ordinii mondiale şi, în cele din urmă, să scape de eternul ciclu de renaşteri.

yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More