Viața adevărată începe acolo unde se termină frica!

 

Atunci când vom învăţa cum să ne deschidem către adevărata noastră natură, nimeni nu ne va mai putea răni. Cu cât vom fi mai în contact cu Sinele nostru, cu atât mai deschişi vom fi spre a simţi iubirea dinlăuntrul nostru. Cu cât vom trăi mai mult acea iubire, cu atât mai puţin vom căuta aprobarea sau dragostea altora şi astfel nu ne vom mai simţi răniţi sau respinşi.

În plus, atunci când suntem în contact cu noi înşine, cuvintele şi acţiunile potrivite vor veni la momentul potrivit, iar întrebările pe care ni le vom pune vor apare din cadrul comunicării, mai degrabă decât din neînțelegeri ce ne-ar putea închide inimile din nou.

Cu sufletele deschise, vom fi mai creativi şi mai dispuşi să ne asumăm riscuri. Avem curajul şi forţa interioară să trăim cu iubire şi să ne exprimăm creator.

Adevărata noastră natură este Sinele Dumnezeiesc, sau spiritul, scânteie eternă din Dumnezeu Tatăl, acea parte din noi din care primește și din care izvorăște cea mai profundă lumină a ființei.

Citiți și:

O metodă simplă şi eficientă de revelare a Sinelui Suprem

Conştiinţa Supremă este sursa divină a vieţii noastre

Despre trezirea spirituală – interviu cu Eckhart Tolle (1)

 

yogaesoteric
17 septembrie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More