Calea tantrică de mâna dreaptă

Calea mâinii drepte (dakshina-marga) este ceea ce am putea numi o Tantra convenţională (samaya). În particular, se poate spune că această abordare înţelege ritualul tantric fundamental al celor „cinci substanţe” (pancha-tattva) într-o manieră mai degrabă simbolică decât literală. Cuvântul dakshina înseamnă deopotrivă „dreapta” şi „sud”. Această semnificaţie duală poate fi explicată cu uşurinţă dacă ţinem seama că atunci când ne orientăm cu faţa către est (direcţia cardinală rituală) sudul se află în dreptul mâinii noastre drepte.

Calea tantrică de mâna dreaptă (dakshina-marga), simbolic asociată cu sudul, a rămas în multe privinţe apropiată de ortodoxia hindusă. Ea evită practicile extremiste şi îşi propune să eleveze ordinea socială vedică. Este cunoscută, de asemenea, sub numele de dakshina-acara, sau „conduita mâinii drepte”. Potrivit Prana-Toshani, orice om aparţine prin naştere acestei căi, dar nu poate intra pe calea mâinii stângi decât printr-o iniţiere corespunzătoare; această idee nu este însă universal acceptată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More