MISA merge mai departe: cerem încetarea anchetelor nedrepte!

de Monica Mureşan

“Adevărul învinge mereu, chiar dacă drumul până la el nu este întotdeauna neted”, spune un tânăr prezent la cel de-al 100-lea miting de protest al Şcolii de yoga MISA.
 
Este 1 februarie 2006. Neobosiţi, yoghinii pichetează sediul Consiliului Superior al Magistraturii de trei săptamâni, câte şapte ore pe zi. Peste 200 de yoghini s-au strâns în faţa Institutului Naţional al Magistraturii, unde se desfăşoară şedinţa săptămânală a CSM. Ei cer oprirea anchetelor abuzive care privesc Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut, precum şi sancţionarea magistraţilor care au  făcut abuzuri grave împotriva liderilor si cursanţilor acestei şcoli spirituale.

Dosarele se bazează pe martori îndoielnici

„Ne-au încălcat libertatea de credinţă şi de asociere…. Cerem încetarea  anchetelor nedrepte!” declară Iulia Radu, prezentă şi ea la mitingul din 1 februarie. Iulia este unul dintre cei peste 25 de yoghini învinuiţi pe nedrept de trafic de persoane, în cadrul dosarului 6D/P/2004.

„Arabela Agnes Mureşan, Simion Lupescu, Cornel Costea şi Anghel Gabriel Ion nu au motive reale să acuze MISA, sunt o mână de oameni conduşi de interese financiare… Chiar şi procurorul Marian Delcea a recunoscut că profilul moral al martorilor acuzării este îndoielnic”, afirmă aceeaşi Iulia Radu. Drept dovadă stă şi faptul că pe vremea când era cursant MISA, Anghel Gabriel Ion a fost exclus dintr-o locuinţă de yoghini pe motiv de furt.


Zorii din a 100-a zi de miting: s-a încheiat ancheta CSM

Am aflat de la mai mulţi yoghini MISA ce au să le reproşeze magistraţilor al căror sediu îl pichetează zi de zi. De ce, într-o ţară care se vrea democratică,  oamenii legii recurg la acţiuni de tip comunist şi fabrică dosare? Cum se poate ca procurori întreţinuţi din banii contribuabililor să ignore românilor cele mai elementare drepturi? Au uitat că au datoria să-i servească pe cetăţeni şi nu interesele unor politicieni corupţi? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările adepţilor MISA, care ies de doi ani în stradă, pentru a protesta.
          
Astăzi, practicanţii acestei şcoli spirituale au avut parte şi de bucurii…. Nu şi-au mai ridicat fularele până la ochi, soarele a ţinut cu ei şi vestea că s-a finalizat ancheta cerută de ministrul Justiţiei în cazul Gregorian Bivolaru le-a adus încă o rază de speranţă. Rezultatele investigaţiei mai sus amintite vor fi făcute publice în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii care va avea loc marţi, 7 februarie 2006.

Noua putere este datoare

Atmosferă dezgheţată şi la sediul Guvernului. Peste 200 de yoghini MISA au susţinut un miting de cinci ore şi au cerut, fără succes deocamdată, o audienţă primului ministru. Oficialii au promis un răspuns ulterior prin poştă la memoriul depus cu această ocazie. Până acum, Călin Popescu Tăriceanu a refuzat să răspundă cererilor MISA, pe motiv că are agenda mult prea încărcată.

Oficialii care intră sau ies de la Guvern se mulţumesc să se oprească preţ de câteva clipe pentru a asculta ce se citeşte la microfon. Alţii se grăbesc să se urce în maşini, ignorând prezenţa manifestanţilor yoghini. Aceştia merită să-şi reamintească faptul că nepăsarea faţă de plângerile yoghinilor MISA a fost unul dintre motivele care a pus România într-o situaţie jenantă faţă de Uniunea Europeană. Majoritatea trecătorilor însă simpatizează cu protestatarii. Mai multe maşini chiar îi acompaniază, sunând din claxoane pe ritmul scandărilor.


Trecătorii simpatizează cu manifestanţii

Discursurile şi scandările protestatarilor au însufleţit orele răcoroase şi au atras simpatia vădită a trecătorilor. «Yoghinii sunt oameni liniştiţi şi foarte de treabă. Am făcut şi eu yoga vreo doi ani şi m-am ocupat de medicină indiană veche. M-am lăsat, pentru că am avut probleme cu rudele şi cu preotul de la biserică. Sunt rusoaică şi locuiesc în România de 15 ani. Ce au făcut cei de la Putere cu yoghinii e manevră politică. Şi ştiu de unde au luat modelul, de la sovietici.»

Femeia în vârstă care s-a oprit lângă protestatari vrea să-şi păstreze anonimatul. Dar declară că este de acord cu aceşti tineri care cer dreptate în faţa Guvernului şi crede că noua Putere le este datoare.

Vom reveni cu detalii despre următoarele acţiuni de protest. Pichetările zilnice din faţa Consiliul Superior al Magistraturii continuă până pe 7 februarie, când mult aşteptatele rezultate ale anchetei CSM vor fi făcute publice.

Citiţi şi:
A fost finalizată ancheta cerută de Ministrul Justiţiei în cazul Gregorian Bivolaru

4 februarie 2006
yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More