Orgasmul prelungit vă face mai frumoşi, mai fericiţi, mai sănătoşi

Orgasmul (orge = excitaţie profundă şi intensă) este de fapt, percepţia euforică şi cu o intensitate maximă a stimulării sexuale care cel mai adesea se manifestă printr-o senzaţie paroxistă de plăcere şi fericire. Se ştie că orgasmul începe cu o senzaţie delicioasă de suspendare în vid sau de oprire tainică, ce durează câteva clipe şi apoi este imediat urmat de conştientizarea intensă a senzualităţii şi a polarizării energiilor fiinţei noastre de către energiile polar opuse ale fiinţei cu care facem dragoste. Orgasmul ne dezvăluie o voluptate copleşitoare care ne cuprinde întreg corpul făcându-ne să trăim starea unei plăceri incomparabile, paradisiace, în care timpul parcă se opreşte şi uneori ne face să intuim eternitatea. Orgasmul nu are legătura doar cu reproducerea, deoarece s-a constatat în multe situaţii că perpetuarea individului se poate produce şi în lipsa orgasmului, cum ar fi spre exemplu cazurile femeilor care rămân gravide fără a trăi deloc orgasmul.

Orgasmul repetat, prelungit şi fără ejaculare (descărcare) face ca iubiţii care se adoră să emane sau mai degrabă să fie cuprinşi de o energie subtilă gigantică, ce se împleteşte în mod inefabil prin ei şi adeseori trece cu mult dincolo de ei, dilatându-le aurele. Nu intră deloc aici în discuţie actul sexual mecanic fără iubire, fără transfigurare, fără continenţă în care cei doi îşi utilizează doar corpurile pentru a obţine o palidă stare de plăcere, fără comunicare şi fuzionare, atunci când fiecare ‘’îşi face treaba ‘’, bucurându-se egoist şi singur, numai pentru el, în urma împreunării. De obicei, mai ales în cazul bărbatului ignorant există prejudecata adânc înrădăcinată că faza orgasmică constituie o necesară acumulare de energie vitală, psihică şi mentală care trebuie neapărat să fie descarcată pentru a atinge ejacularea. Dar iniţiaţii şi iniţiatele Orientului ştiu de mii de ani că orgasmul poate fi trăit de sute de ori în timpul aceleiaşi fuziuni amoroase şi în absenţa ejaculării. Acest mod paradisiac de a trăi amorul este însă rezervat celor puţini şi inteligenţi.

Sexualitatea realizată numai cu iubire, transfigurare şi continenţă este o mare binefacere pentru organism

Dragostea realizată numai cu continenţă sexuală face oamenii să devină mai frumoşi. Profesorul Jim Henderson de la Universitatea din Chicago spune: “Hormonii care sunt secretaţi din abundenţă în cazul cuplurilor care practică sistematic continenţa sexuală asigură cea mai bună irigare a pielii cu sânge. Datorită lor, ţesuturile devin în scurt timp mai elastice, iar unele riduri existente într-o primă fază în jurul ochilor şi a gurii se netezesc şi dispar ca prin farmec.” Atât în timpul cât şi în urma fuziunii amoroase realizate cu continenţă, organismul uman realizează o mobilizare totală a rezervelor stocate care se vor manifesta după aceea sub o formă sau alta de energie. Se consumă astfel glucoza acumulată în ficat şi în ţesuturile musculare precum şi în rezervele de grăsime. În timpul unui act sexual realizat numai cu continenţă se consumă peste 1300 de calorii. Dragostea realizată numai cu continenţă face trupul mai zvelt. Se relaxează bronhiile şi un torent de oxigen se avântă spre plămâni. Atunci în sânge ajung endorfinele secretate de organism. Acestea îl fac pe om să fie fericit şi aproape insensibil la durere. Una dintre aceste substanţe (endorfine) este de 200 de ori mai puternică decât morfina. În momentul extazului amoros care poate dura în medie chiar şi 30-40 de minute, cei doi iubiţi continenţi sunt copleşiţi de fericire şi nu mai simt nici presiunea, nici temperatura.

Dragostea realizată numai cu continenţă este incomparabil mai eficientă şi mai plăcută decât, spre exemplu joggingul, atât de la modă în zilele noastre. Acţiunea extazului amoros care apare în final după ce cei doi iubiţi trăiesc la unison cam 50-70 de orgasme intense şi profunde (aceasta fără ca bărbatul să ejaculeze absolut deloc) este resimţită mult mai intens şi mai îndelung aproape 7 zile în şir. Toate simţurile încep să se amplifice şi să se înnoiască. Torentul de hormoni care apare îşi începe acţiunea în profunzime. Sufletul şi trupul celor doi iubiţi exultă şi adeseori ei se simt în mod spontan telepatic şi empatic la distanţă, fiind copleşiţi de bucuria inefabilă a descoperirii lui Dumnezeu care li se revelează ca fiind iubire. Simţind din plin toate acestea, omul este mai mereu destins şi fericit.

Celibatul exagerat poate dăuna sănătăţii

În ultimul deceniu, din cauza SIDA-ei şi a altor boli care se transmit pe cale sexuală nu s-a mai luat aproape deloc în considerare faptul că sexualitatea plenară bazată pe iubire şi sănătatea se află de fapt într-o strânsă legătură. Experţii sexologi sunt la ora actuala de acord că celibatul exagerat poate dăuna sănătăţii, declanşând unele probleme psihice cum ar fi: iritabilitatea, frustrarea, insomnia, depresia, cât şi diverse probleme fizice. Dr. Alexander Lawen este de părere că un prim factor de risc în bolile de inimă este lipsa dragostei, nu numai a dragostei sentimentale, ci mai ales a dragostei profund şi total împlinite, printr-un act sexual complet satisfăcător şi generator de fericire. Afirmaţiile sale se bazează pe unele cercetări care au arătat că bărbaţii şi femeile care fac dragoste în mod regulat fără descărcare sunt mult mai puţin predispuşi la boli de inimă decât ceilalţi. În timpul actului sexual corpurile lor produc mult mai multă endorfină, ceea ce duce la dispariţia durerilor de cap sau de spate. Bolnavii de artrită au declarat că după ce au făcut dragoste cu continenţă durerile şi inflamaţia au dispărut gradat.

Eliberarea endorfinei şi a altor substanţe benefice care sunt produse în organism în timpul actului sexual provoacă printre altele relaxarea muşchilor, eliminarea tensiunii şi anihilarea stresului. Reducerea stresului conduce la o creştere a activităţii celulelor din organism care luptă împotriva îmbolnăvirilor. Sistemul imunitar funcţionează astfel mult mai bine, apărând corpul de boli. Dacă totuşi vă îmbolnăviţi, sexualitatea realizată cu continenţă vă va face să vă simţiţi mai bine. S-a constatat de asemenea că o relaţie sexuală realizată numai cu continenţă şi care este de durată vă face să trăiţi mai mult. O relaţie sexuală bazată pe iubire şi realizată numai cu continenţă creează o legătura profundă, magică şi intens euforică între bărbat şi femeie şi reduce astfel impactul oricărei forme de stres. Prin urmare, amorul cu continenţă contribuie la o stare mult mai bună a sănătăţii şi la o viaţă lungă şi fericită.

Dacă faceţi dragoste în mod constant cu transfigurare şi continenţă veţi constata gradat că :

– Vă dispar migrenele şi cefaleele chiar rebele. 
– Vi se întăreşte sistemul imunitar.
– Vă sunt rapid alungate depresia şi tristeţea.
– Vi se micşorează eventualele dureri care sunt provocate de artrită.
– Vi se vindecă de la sine durerile de spate.
– Este eliminat pe o cale perfect naturală stresul.
– Va dispar coşurile de pe faţă. 
– Veţi fi mai mereu veseli şi plini de voie bună. 
– Vă veţi vindeca mult mai repede şi pe o cale naturală răcelile şi gripa.
– Veti preveni astfel şi chiar vă veţi putea vindeca unele dintre bolile de inimă. 
– Veţi trăi mai mult şi veţi fi mai mereu fericiţi.
– Veţi putea să-L descoperiţi în propria fiinţă şi veţi înţelege astfel de ce se spune adeseori că ‘’Dumnezeu este iubire’’.
– Vă veţi trezi astfel intuiţia şi capacităţile paranormale. 
– Vi se va trezi şi vi se va amplifica gradat forţa charismatică.
 
iunie 2006
yogaesoteric

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More