Evoluţia spirituală pe calea semnelor zodiacale


de Bartha Zoltan

Succesiunea semnelor zodiacale descrie calea mistică a iniţierii spirituale, dezvăluind etapele naturale ale fenomenelor dintre lumile fizică şi subtilă. Evoluţia spirituală este percepută ca o spirală ce conţine pe fiecare spiră cele 12 etape zodiacale necesare pentru a ajunge la capătul drumului. Fiecare spiră simbolizează una din vieţile noastre, având 12 trepte pe care trebuie să le urcăm. Prima dată abia reuşim să facem câţiva paşi, dar experienţa şi efortul depus ne ajută să ne maturizăm spiritual şi să ajungem din ce în ce mai aproape de originea noastră divină. Iar atunci când, în timpul unei vieţi, vom reuşi să străbatem şi să asimilăm fiecare dintre cele 12 arhetipuri, fiinţa noastră se va desprinde de eu-l efemer şi iluzoriu, regăsindu-şi esenţa sa fundamentală – Sinele Suprem.

În cele ce urmează vom descrie o viziune asupra evoluţiei semnelor zodiacale structurată pe cele trei planuri din care se compune un ciclu complet al evoluţiei:


1.

Planul fizic, de acţiune – Odată cu semnele Berbecului omul se naşte, prin semnul Taurului se adaptează la mediu, prin semnul Gemenilor gândeşte, iar prin semnul Racului simte;


2.

Planul voinţei – începe cu zodia Leului unde se renunţă la latura exterioară (fizică) pentru descoperirea celei interioare. Omul învaţă să îşi controleze voinţa, apoi prin semnul Fecioarei analizează şi caută amănuntele. Prin semnul Balanţei selectează ceea ce este mai bun şi mai frumos, prin semnul Scorpionului omul devine conştient de existenţa ocultă a legăturii dintre voinţa divină;



3.


Planul cunoaşterii – debutează cu ultima zodie de foc: Săgetătorul. Omul renunţă acum la satisfacerea dorinţelor exterioare (caracteristică primei etape) şi interioare (caracteristică celei de a doua etape) în favoarea transcenderii lor prin cunoaştere şi înţelegere. Din această cauză el îşi va crea un sistem filosofic, un principiu moral folosind energia semnului Săgetătorului, apoi prin semnul Capricornului valorifică aceste principii şi cunoaşterea acumulată, prin semnul Vărsătorului o dăruieşte umanităţii cu detaşare, iar prin semnul Peştilor, datorită puterii credinţei şi dorinţei de realizare a idealului spiritual, urmează principiile spirituale înspre împlinirea voinţei divine.

În evoluţia sa spirituală, omul va alege într-un mod conştient sau inconştient o anumită cale naturală, fiind purtat spre aceasta de trăirile lăuntrice şi de inspiraţiile sale. Bineînţeles că o astfel de cale naturală este întotdeauna în concordanţă cu destinul său, cu karma pe care a creat-o altădată. De-a lungul vieţii omul va putea aborda fiecare dintre aceste căi, dar întotdeauna va exista o predominanţă a uneia dintre ele. Această predominanţă este în conformitate cu conjuncturile astrale (tranzitele) din diferitele perioade ale vieţii, simbolizând o necesitate de transformare şi purificare.

Pentru a înţelege mai bine aceste căi este necesar să cunoaştem simbolismul şi importanţa celor patru elemente (pământ, apă, foc, aer) plus al cincilea (eterul) care stau la baza manifestării. Ştiind că zodiacul se împarte în trei planuri importante (acţiune, voinţă şi cunoaştere) putem să concluzionăm că:

– planul acţiunii este în corespondenţă cu alegerea unei căi în funcţie de ceea ce trebuie să depăşim în fiinţa noastră;

– planul voinţei va concretiza modul de integrare şi principalele caracteristici ale căii spirituale;

– planul cunoaşterii va revela rezultatele care se obţin în funcţie de energia căii abordate.




Abordarea uneia dintre aceste căi ne va pune în legătură cu energia subtilă a elementului respectiv precum şi cu îngerii sau forţele protectoare ale acestora (îngerii pământului, îngerii focului şi îngerii aerului).

Ca o sinteză a interacţiunii semnelor zodiacale, putem spune că zodia Berbecului reprezintă acţiunea de început, zodia Taurului – menţinerea acţiunii, zodia Gemenilor – folosirea acesteia pentru a învăţa, zodia Racului – nevoia de a simţi, de a percepe lăuntric ce s-a învăţat ; zodia Leului îşi orientează voinţa spre a transmite simţirea (lecţia dăruirii), zodia Fecioarei valorifică simţirea exprimată de Leu prin analiză, zodia Balanţei apreciază rezultatele, aduce o stare de armonie şi frumuseţe, zodia Scorpionului este în stare de a renunţa la tot ce este frumos pentru a distruge complacerea, pentru a crea ceva şi mai frumos; zodia Săgetătorului creează un nou mod de viaţă, o nouă filozofie ce izvorăşte din dorinţele profunde, de a aduce lumii ceva mai bun, zodia Capricornului valorifică noua morală şi îndeamnă fiinţa să se transforme pentru a transforma după aceea lumea; zodia Vărsătorului nu se mulţumeşte cu această morală, se detaşează de ea şi demonstrează că printr-un trai spiritual (sub semnul iubirii necondiţionate, fraternitate) se poate trăi şi fără reguli; zodia Peştilor conştientizează puterea limitatoare a cunoaşterii şi îşi caută idealul prin credinţă dincolo de cerinţele lumii materiale. 

 

Planul acţiunii

(alegerea şi integrarea pe o anumită cale)

Planul voinţei

(cerinţele şi practicile propriu-zise ale căii)

Planul cunoaşterii

(rezultatele spirituale obţinute)

CALEA FOCULUI

Berbec – este calea luptătorului. Aici încrederea, curajul, fermitatea şi rezistenţa au un rol deosibit. Este lupta pentru învingerea egoului, mândriei şi a urii.

Leu – se concretizează prin voinţă fermă, controlul asupra corpului fizic, iubirea de sine, capacitatea de a învăţa conducând şi îndrumând pe ceilalţi în plan social.

Săgetător – va rezulta înţelegerea faptului că lupta, de la un anumit nivel în sus, nu mai este necesară. Respectarea adevărului şi dreptăţii vor conduce la condiţia – discipolul este pregătit, maestrul apare. Obţinerea graţiei maestrului.

CALEA PĂMÂNTULUI

Taur – este calea retragerii, a stabilităţii interne pentru a învinge dorinţele, invidia, pasiunile lumeşti şi complacerea în planul material.

Fecioara – se concretizează prin asceză şi prin aspiraţia spre puritate.

 

Capricorn – va rezulta retragerea completă şi izolarea de lume. Practicile ascetice realizate în condiţii extreme vor conduce la arderi karmice masive şi la obţinerea păcii interioare.

CALEA AERULUI

Gemeni – calea cunoaşterii, a împlinirii şi înţelegerii mentale pentru a învinge ignoranţa, superficialitatea, inconstanţa şi împrăştierea.

Balanţa – se concretizează prin exprimarea calităţilor artistice precum şi prin relaţiile de cuplu.


Vărsător – va rezulta cunoaşterea intuitivă, starea de detaşare, respectul libertăţii celorlalţi, integrarea într-un grup spiritual. Dăruirea necondiţionată va conduce la revelarea libertăţii lăuntrice şi a stării de releu divin.

CALEA APEI

Rac – calea devoţiunii şi dăruirii afective, pentru a învinge frica, ataşamentele, naivitatea, gelozia.

Scorpion – se concretizează prin înţelegerea profundă a condiţiei noastre existenţiale, fiind în legătură cu toate ritualurile sacre. Apare lupta interioară în vederea controlării instinctelor.

Peşti – va rezulta dăruirea completă, credinţa nestăvilită în idealul spiritual, percepţii extrasenzoriale, clarviziune. Centrarea în inimă şi revelarea Iubirii Christice.

 

yogaesoteric

martie 2007

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More