Kali este corpul, mintea şi inima lui Dumnezeu

 
O Dragostea mea, Kali!
Mama mea, Iubita mea
Tu, cea care în infinitatea Ta,
mă absorbi
dizolvându-mă cu totul,
lăsând ca doar pulsul
lui Shakti să curgă prin mine
în veşnicie.
Te ador cu fiecare celulă conştientă
ce se trezeşte la conştiinţă,
– din mine –
plină de extaz şi fericire
şi simt cum explodez clipă de clipă
şi te sorb din spaţiul fără de formă.
O, Tu Maya ce învăluindu-mă
îmi ascunzi lumina lui Shiva
cea care prin Graţia Mamei Mele
dispari lăsând doar lumina orbitoare
cea tainică ce mă străbate
atunci când în mine
esenţa cea divină se naşte.
Sunt în Tine …
esenţa cea mai pură
a beatitudinii de Sine.
 

Sunt născută de ziua lui Kali. Pe 25 mai am împlinit 35 de ani, adică de cinci ori şapte ani. De mic copil simţeam că o putere colosală este ascunsă în mine. Ca şi cum aş fi capabilă să creez şi să distrug orice şi aştept doar direcţia către care va trebui să o orientez. Şi mai ştiam ceva. Că există “Cineva” care dispune de această energie şi că doar cu voia Sa voi avea puterea de a o angrena.
 
Prima dată Kali a privit spre mine dintr-un film, în care doar auzirea numelui ei mi-a trezit un sentiment dulce plin de fiori. Aşa am aflat că ea este forţa distrugerii şi a morţii. Dar aceasta nu mă speria. Fără să o cunosc mai bine, pur şi simplu o iubeam. Aveam atunci 15 ani. Îmi sărbătoream ziua de naştere în fiecare an şi o aşteptam pentru că ştiam că este ziua naturii. Aşa mi-au spus bătrânii – că pe 25 mai se dezlănţuie natura. Aceasta m-a făcut curioasă şi mă străduiam să ţin minte cum a fost vremea în acea zi. Când am împlinit zece ani mi-am invitat colegii de şcoală să-mi serbeze ziua. Eram exact zece. Dimineaţa era o vreme însorită, spre amiază a venit o furtună, după masă a nins, iar spre seară totul s-a liniştit şi am putut să văd ultimele raze de lumină. Eram plină de energie, contemplam natura fascinată de puterea ei  nemăsurată. 
 
În anul doi de curs, înainte cu o săptămână de a primi iniţierea în mantra Marii puteri cosmice Kali am realizat la sală o meditaţie cu o muzică specială. A fost prima mea meditaţie reală, simţeam o putere colosală de parcă o ceată de elefanţi m-ar fi luat pe sus şi m-ar fi dus cu puterea lor. A fost prima dată când m-am simţit acasă pe această planetă. Meditaţia de iniţiere a fost ca o mângâiere pentru inima mea. Acasă, în singurătate am reluat meditaţia de ziua mea (a Ei, de fapt atunci am aflat că cele două zile coincid). Din prima clipă după ce am emis mantra am simţit cum cerul coboară şi sunt luată în braţele Ei, m-am simţit ca un bebeluş ce este luat la sânul mamei sale pentru a se hrăni cu cel mai dulce nectar. Ea mă alinta, iar eu plângeam de un dor nesfârşit ce îmi sfâşia inima. Am recunoscut-o. Ea este mama mea. În clipa aceea am înţeles cine sunt Tatăl şi Mama mea dintotdeauna.
 
Îmi aduc aminte că în urmă cu cinci ani mă aflam pe  scenă, în timpul unui spectacol în rolul lui Akasha. Am conştientizat atunci puterea Marii Puteri Cosmice Kali de a anihila egoul aspiranţilor, am conştientizat spaţiul infinit ce emana din Ea prin mine către spectatori, apoi că totul provine din Ea şi converge către Ea, că Ea contopeşte contrariile. Spectacolul a fost fascinant.

L-am întrebat la un moment dat pe ghidul meu spiritual ce meditaţie să realizez de ziua mea – de comuniune cu Shiva, cu Kali sau meditaţie de revelare a Sinelui? El a subliniat numele lui Kali, iar eu, cu ruşine, mi-am adus aminte că în fervoarea vieţii spirituale uitasem de Ea. M-a testat de data aceea. Mi-a creat o conjunctură în care eram în imposibilitatea de a realiza meditaţia.
 
Peste doi ani, înainte cu câteva săptămâni de ziua mea (a Ei) a început să mă caute. Oriunde mergeam vedeam mantra sa, de exemplu pe numerele maşinilor. Curgea din toate direcţiile. Eram derutată, nu ştiam ce vrea de la mine. Astfel că i-am consacrat un tapas deşi nu ştiam din ce va consta. Aşteptam s-o aflu chiar de la Ea. În clipa în care am terminat consacrarea m-a sunat o colegă de servici chemându-mă la o înmormântare. Primul impuls a fost să o refuz, însă mi-am dat seama că e un joc iniţiat de Kali. M-am dus în bucătărie şi am auzit un tic-tac. Ceasul care nu funcţionase de un an, acum începuse să meargă aducându-mi aminte de curgerea timpului. „Te aud Kali”, mă gândeam şi m-am hotărât să merg la acea înmormântare, având sentimentul pregnant că totul e doar o iluzie, un spectacol. Am sesizat că dincolo de efemeritatea corpului fizic există o prezenţă subtilă continuă a eternităţii. Surprizele au continuat.
 
Am fost trasă la sorţi să o reprezint pe Kali în cadrul unui spectacol pregătit pentru ziua ei. Meditaţiile pe care le făceam pentru pregătirea rolului se continuau toată ziua. O vedeam peste tot şi începea să crească în mine o stare copleşitoare de dragoste. M-am îndrăgostit de Ea. Iubirea ce o simţeam mă copleşea, eram fericită, zburam toată ziua plină de energie, mă simţeam fermecătoare, fascinantă, misterioasă,  puternică, invincibilă şi la picioarele ei spre a o servi în eternitate. Înainte cu două zile de ziua Ei am participat la tragerea pentru iniţierea în Svara. Din instinct i-am consacrat Ei tragerea. În clipa aceea ştiam că răspunsul va fi Da. Şi mi-a dăruit iniţierea.
 
Apoi a sosit şi Ziua Cea Mare – Ziua Ei. Înainte de spectacol am făcut dragoste cu iubitul meu. Doar câteva clipe de intimitate m-au propulsat în extazul unui orgasm copleşitor, în care nu mă mai diferenţiam de El. Starea a continuat; pe parcursul zilelor am observat trezirea unei lucidităţi interioare care a culminat în timpul spectacolului. Identificându-mă cu Kali sesizam cum cad voalurile iluziei unul câte unul şi totul devenea transparent. Eram (cuvintele nu pot descrie) Tot, cuprindeam Universul, eram o Zeiţă, cu toate capacităţile paranormale, de a vedea în om, ai auzi gândurile, a-i vedea trecutul, viitorul, aveam acces, la intimităţile lor, la istoria planetei. Era cutremurător, şi mă cuprindea o imensă compasiune faţă de fiinţele umane ce “mă” venerau cu multă străduinţă. Vedeam şi ceea ce nu se poate vedea, iar dacă mintea nu-mi era absorbită într-o stare profundă de detaşare contemplând jocul imensităţii lui Dumnezeu, mă prăbuşeam. Transcendeam totul într-o clipă. În beatitudinea vidului creat în mine mă contemplam “Eu” pe “Mine”. “Mă” veneram şi vedeam cum totul se transformă în lumină. Kali este corpul, mintea, inima lui Dumnezeu. După experienţă m-am retras să conştientizez ce am trăit. Însă corpul meu nu suporta asemenea energii şi prin graţia Ei, după câteva zile, s-a estompat trăirea, pentru a putea trăi în continuare în corpul fizic. Ea mi-a transformat viaţa. Mulţumesc Ghidului meu spiritual pentru susţinerea permanentă în acele trăiri şi pentru că a făcut posibilă manifestarea Ei. De atunci Kali este cu mine, iar dacă conştiinţa mea O mai uită uneori, Ea o trezeşte şi încet, încet mă obişnuieşte să O văd pretutindeni, prin intermediul tuturor sincronicităţilor din viaţa mea. Tot Ea mă şi apără. Într-o noapte am visat o creatură hidoasă cu coadă, ca un schelet de trei – patru metri înălţime. Creatura venea spre mine şi începea să se infiltreze în mine, şi când m-a curpins de talie am rostit cu putere mantra lui Kali în vis. Creatura s-a dizolvat instantaneu. M-am trezit copleşită de puterea acestei mantre.
 
Anul acesta, Marea Putere Cosmică Kali şi-a revărsat energia sa în cadrul fuziunii amoroase realizate cu iubitul meu în cadrul exemplificării din 25 mai.  Trupul meu tremura. Lumina ce mă învăluia trezea la viaţă fiecare celulă din mine, “materia” din mine se topea. Devenea pură energie pulsatilă şi se concentra prin Sushumna cu o forţă teribilă, devora totul din mine ca o gaură neagră ce se transforma imediat în lumină. Îi vedeam ochii, trupul, chipul în fiecare fiinţă. Puterea Ei a distrus orice dorinţă. M-a absorbit, în jurul meu era nimicul gol, “eu” eram acel nimic gol dincolo de golul nimic.
 
M-A ADUS ÎN FAŢA LUI DUMNEZEU.

MULŢUMESC LUI DUMNEZEU, GHIDULUI MEU SPIRITUAL GRIEG ŞI MARII PUTERI COSMICE KALI PENTRU GRAŢIA PERMANENTĂ CARE MI-O ACORDĂ.
 
Magna
 

yogaesoteric

iunie 2007

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More