Adevărul despre MISA. Precizare informativă către redacţia Realitatea TV

Ca urmare a ştirilor difuzate luni 21 aprilie 2008 de postul de televiziune Realitatea TV, la jurnalul de la ora 10.00, cuprinse sub titlurile „Săptămâna Patimilor”, „Prima poruncă” şi „Efectul MISA”, Biroul de Presă MISA vă informează:

1. Conform textului biblic, Iisus este cel care a spălat picioarele apostolilor înainte de Cina cea de Taină şi nu apostolii au spălat picioarele lui Iisus, cum greşit prezentaţi dumneavoastră, în ştirea „Săptămâna Patimilor”. În spiritul respectului faţă de credinţa ortodoxă vă rugăm să reveniţi cu această corectură necesară.

2. Numele corect al MISA este Mişcarea pentru Integrare SPIRITUALĂ în Absolut, nu Mişcarea de Integrare în Absolut aşa cum aţi afirmat dumneavoastră în mod repetat. Vă rugăm să respectaţi titulatura corectă atunci când faceţi referiri la şcoala de yoga MISA. MISA a fost, este şi va rămâne o asociaţie liber şi legal constituită, a cărei funcţionare şi orientare exclude încadrarea în categoria sectelor sau a organizaţiilor oculte. Vă invităm să parcurgeţi studiul expertului european în materie de secte, preotul suedez Karl Eric Nylund, ale cărui concluzii sunt că MISA nu este o sectă şi pe care îl puteţi citi tradus în limba română aici. Varianta originală în limba suedeză poate fi accesată aici. De asemenea aici puteţi viziona un scurt interviu cu Karl Eric Nylund.

3. La cursurile de yoga MISA sunt înscrise persoane cu religii şi credinţe diverse: creştini ortodocşi, creştini catolici, iudei, musulmani etc sau chiar atei. Yoga nu este o religie. Yoga nu are lăcaşuri de cult, dogme, cărţi sacre, ritualuri sau preoţi. Yoga este o cale spirituală milenară care pune la dispoziţie o metodă şi un sistem filozofic ce îi permit fiinţei umane să se apropie de Dumnezeu. Din aceste motive ne este greu, dacă nu imposibil să acceptăm formulările pe care le folosiţi referitor la şcoala noastră de yoga.

Faptul că ne preocupă practica yoga a constituit un motiv de întâlnire pentru noi şi nu un factor de alienare religioasă sau socială, aşa cum susţineţi dumneavoastră în mod eronat. În acest sens, profesorul de yoga Gregorian Bivolaru îndeamnă în mod constant către acordarea primul loc în viaţa noastră lui Dumnezeu Tatăl. Aceasta este realitatea. Restul este doar imaginea deformată pe care mass-media a construit-o despre MISA atunci când ne-a asociat cu arme, droguri, sex în grup, reţele de prostituţie sau chiar pericol pentru siguranţa naţională, imagine la fabricarea căreia aţi participat şi participaţi în continuare şi dumneavoastră.

4. Remarcăm afirmaţii grave, care ne prejudiciază imaginea, integritatea şi libertatea. Spre exemplu susţineţi în mod eronat că „lipsurile” ne-au îndreptat către MISA sau că „perspectivele neclare, îndoielile, teama” ne-ar fi supus voinţei personale a profesorului de yoga Gregorian Bivolaru. Aceste afirmaţii despre noi sunt jignitoare şi reprezintă o mistificare grosolană, întreţinută de ani de zile de presă. Omenesc, dacă nu deontologic, săvârşiţi o mare nedreptate, şi de aceea ar fi firesc să o corectaţi.

5. Manipularea asupra căreia vă exprimaţi cu aplomb vă priveşte direct. După definiţia din dicţionar, săvârşiţi exact actul de manipulare de care îl acuzaţi pe profesorul de yoga Gregorian Bivolaru. Multe dintre neclarităţile în ce priveşte subiectul MISA vi se vor spulbera dacă veţi răspunde la întrebarea „Ce anume continuă să susţină MISA, deşi Gregorian Bivolaru se află de aproape trei ani în Suedia, unde are statutul de (atenţie!) azilant politic, nu fugar, aşa cum insinuaţi?”

Următoarele formulări reprezintă minciuni şi instigări grosolane: „Gregorian Bivolaru s-a erijat în Conducătorul Absolut”, „MISA şi Gregorian Bivolaru au propovăduit continenţa sexuală, orgiile sau consumarea urinei în grup” sau „fetele de liceu care luau parte la orgii”. Oare aveţi posibilitatea de a proba aceste grave acuzaţii? Cunoaşteţi că aceste fapte intră sub incidenţa legii penale? Nu aţi obosit de-a lungul anilor să faceţi astfel de acuzaţii nedemne, de care oficial nici măcar autorităţile nu ne-au acuzat?

6. Afirmaţi de asemenea că „cea mai bună dovadă că  MISA a slăbit, şi-a pierdut treptat din putere şi mai ales din convingeri” este că „după un timp protestele au încetat”. Vă informăm pe această cale că am susţinut şi susţinem în continuare mitinguri de protest SĂPTĂMÂNALE în faţa sediului DIICOT de pe strada Scaune 2-4, Bucureşti. Aceste acţiuni de protest au continuat de-a lungul acestor ani. Dacă presa le ignoră cu desăvârşire, nu înseamnă totuşi că aceste acţiuni nu există. În mod excepţional, fiind vorba de Săptămâna Mare nu vom susţine mitingul săptămânal joi, 24 aprilie, dar după aceea aceste acţiuni vor continua ca şi până acum.

7. Afirmaţia că „la membrii MISA s-a ajuns din ce în ce mai greu” este o altă manipulare. MISA a dovedit mereu deschidere şi transparenţă atât prin organizarea de proteste publice săptămânale, cât şi prin organizarea de conferinţe de presă, a unui congres european de yoga şi a altor acţiuni publice, precum şi prin publicarea constantă de informaţii de actualitate pe site-ul oficial, yogaesoteric.net. După cum vedeţi existăm în continuare şi deontologia vă obligă să ţineţi cont de aceasta.

Am considerat ca fiind necesară această scurtă informare, deoarece de cele mai multe ori neştiinţa este cauza tuturor relelor. În climatul încărcat de pilda înălţătoare a modelului divin care este Iisus, vă dorim Sărbători pascale fericite.

Biroul de Presă MISA
23 aprilie 2008

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More