Recunoaşteţi şi conştientizaţi ambivalenţa relaţiei voastre amoroase!

Motto: „Nu este deloc înţelept să trăieşti tot timpul,
până la tocire şi saturaţie, cu fiinţa pe care o iubeşti. Este aproape imposibil
să  continui să  iubeşti într-un mod profund şi transfigurator fiinţa cu care, fără încetare, trăieşti.“

Chiar dacă nu suntem pe deplin conştienţi de acest aspect, de multe ori la baza relaţiilor noastre amoroase se află anumite mituri şi prejudecăţi care sunt solid ancorate în fiecare dintre noi. Astfel de mituri declanşează felurite procese specifice de rezonanţă ocultă atât timp cât credem cu tărie în ele.

Spre exemplu, potrivit unuia dintre aceste mituri, comuniunea intimă care apare în cadrul cuplului amoros pe care îl formăm (fie că avem de-a face cu o relaţie de concubinaj sau cu o căsătorie) trebuie să fie 100% satisfăcătoare, zilnică, domestică, exclusivă, să  implice prezenţa aproape neîncetată, împinsă până la saturaţie, unul alături de celălalt a celor doi iubiţi şi în plus să  dureze o viaţă întreagă. La o analiză atentă şi lucidă, ne putem da seama cu uşurinţă că acest gen de mit nu oferă o marjă prea largă de manevră.
Aproape toate fiinţele umane aspiră să cunoască şi să atingă starea de mulţumire şi de fericire deplină, dar uneori ele se simt imobilizate şi chiar paralizate, în cadrul unei relaţii de cuplu sufocante. Oricât de bine ne-am înţelege cu fiinţa iubită, oricât de mult ne-am iubi, chiar dacă ne unim într-un mod conştient destinul cu destinul altcuiva, suntem totuşi nevoiţi uneori să trăim în cadrul unor raporturi constrângătoare care, cu toate că afirmă nevoia noastră de relaţie, totodată ele contestă nevoia noastră de libertate totală.

Chiar dacă nu îşi dă într-un mod foarte clar şi lucid seama de aceasta, orice fiinţă umană manifestă, totuşi, ambele nevoi. În virtutea acestor aspiraţii comune, avem cu toţii nevoie de securitatea pe care o aduce cu sine o astfel de relaţie fericită, dar totodată avem nevoie şi de o expansiune euforică totală a libertăţii. Aproape fiecare fiinţă umană are spontan nevoie de un anumit timp pe care să îl petreacă în singurătate, de inspiraţia pe care i-o oferă prietenii sau prietenele, ori de anumite ocazii care îi apar de a face fără celălalt câţiva paşi în necunoscut.

Tocmai de aceea trebuie să ne dăm seama că, oricât de mare ar fi iubirea noastră, oricât de profundă ar fi fericirea pe care o trăim împreună cu fiinţa iubită, oricât de puternică ar fi voinţa noastră de a face să  meargă acea relaţie cât mai bine, va exista totodată aproape întotdeauna în inima noastră o anumită ambivalenţă în ceea ce o priveşte. Această ambivalenţă, de care uneori nu ne dăm seama decât vag (de pildă, în ziua în care, fiind liberi, ne consacrăm întregul timp pe care îl avem la dispoziţie pentru a realiza anumite tehnici YOGA, care pentru noi sunt foarte importante, ori atunci când ne întâlnim cu câţiva prieteni sau cu o prietenă) sau pe care o suprimăm complet, dar formal (prin veşnicele refrenuri şi sloganuri care, cel mai adesea, presupun ca, în cadrul cuplului, celălalt să nu facă nici măcar un pas fără ca noi să ştim) există totuşi în centrul oricărei relaţii amoroase, iar în momentele de tensiune şi neînţelegeri (mai ales atunci când nevoia de libertate şi de înflorire spirituală accelerată o depăşeşte pe aceea de apartenenţă la un anumit grup de prieteni care au preocupări banale, plicticoase şi insignifiante) poate deveni un motiv de ruptură şi chiar de despărţire.

Această stare de ambivalenţă pe care fiinţele umane înţelepte şi pline de luciditate o sesizează, impregnează întreaga atmosferă a cuplului, fără a fi cel mai adesea recunoscută, căci ea reprezintă un subiect tabu, despre care este interzis să vorbim. Adeseori, în cadrul relaţiilor amoroase yoghine bazate pe transfigurare şi continenţă, noi nu suntem suficient de sinceri şi suntem aproape incapabili să spunem: „Să ştii că m-am simţit chiar foarte bine în absenţa ta, care a durat cinci săptămâni; de când te-ai întors şi ai rămas fără încetare şase zile cu mine, deja am început să mă simt întocmai ca o pasăre care este închisă într-o colivie. Te rog ca în seara aceasta să mergi la tine în garsonieră şi să luăm măcar două zile de pauză pentru a face să reapară starea de mister, de dor şi nostalgie care hrăneşte relaţia noastră. Aceasta ne va ajuta să evităm banalizarea şi tocirea relaţiei noastre amoroase, care s-ar putea să apară.“ Sau: „Te iubesc extraordinar de mult, dar dacă vei dori să ne căsătorim, atunci trebuie să ştii încă de pe acum că într-o asemenea alternativă ar fi bine să locuim în două case separate şi pentru ca relaţia noastră să nu-şi piardă prospeţimea şi savoarea, consider că atunci nu ar fi bine să ne vedem zilnic.“

Adeseori noi suntem aproape incapabili să discutăm cât se poate de sincer despre faptul că, în pofida iubirii foarte mari sau chiar fără margini pe care o simţim, avem totodată nevoie de o anumită singurătate. Această incapacitate ne face uneori să ne exprimăm brusc această nevoie într-o manieră dură sau chiar brutală, deşi altminteri relaţia noastră este foarte fericită şi armonioasă.

Având în vedere faptul că nu vom putea ieşi niciodată din acest paradox, cel mai bine ar fi să recunoaştem, într-un mod sincer şi deschis, că orice relaţie are în centrul ei această stare de ambivalenţă. Având în vedere această stare de fapt, este tocmai de aceea necesar să nu „tocim“ relaţia amoroasă în care ne aflăm, rămânând fără încetare împreună până când această foame lacomă şi prostească de celălalt se va sfârşi la un moment dat într-un mod lamentabil, fiind înlocuită de o stare penibilă de saturaţie şi de uzură.

Cunoscând acest aspect, este foarte bine pentru armonia relaţiei de cuplu ca cei doi iubiţi să nu locuiască împreună, chiar şi atunci când se căsătoresc şi, de asemenea, este indicat ca ei să  nu se vadă zilnic. Aceasta va permite relaţiei de cuplu să existe şi să înflorească în voie, fără a se confrunta cu starea de uzură şi de obişnuinţă care altfel este aproape inevitabilă.
Yoghinii care îşi vor imagina, datorită ignoranţei şi încăpăţânării lor, că tocmai ei vor putea fi o excepţie, se înşeală. După ce relaţia de cuplu ajunge într-un astfel de impas, datorită tocirii şi a obişnuinţelor, este aproape imposibil să se refacă echilibrul relaţiei, care a fost, în acest mod, serios afectat. Tocmai de aceea, dacă unul dintre cei doi iubiţi va avea tendinţa să facă această greşeală, este bine ca celălalt să dea dovadă de fermitate şi de luciditate şi să spună un NU hotărât.
Cuplurile amoroase de yoghini care vor lua în considerare aceste sfaturi vor evita tocirea şi obişnuinţa care apar, într-un mod insidios, în relaţiile amoroase şi vor cunoaşte astfel nu numai o mare fericire, ci şi o stare de pace interioară profundă.

Fragment din lucrarea SECRETE AMOROASE ESENŢIALE PENTRU CUPLURILE YOGHINE CARE ASPIRĂ SĂ FIE FERICITE (capitolul 24) de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Citiţi şi :
Aspiraţi să sesizaţi cât mai des, profund şi empatic, esenţa spirituală ultimă a fiinţei iubite!
Paradoxul cel tainic şi fascinant al urgenţei şi al acceptării

yogaesoteric
iunie 2008

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More