În istoria SUA au mai existat tentative de a încălca dreptul fundamental la apărare în caz de arestare abuzivă

de Mihai Vasilescu

Un document declasificat în 2007 arată că J. Edgar Hoover, director al Biroului Federal de Investigaţii american (FBI) din 1924 până în 1972, pregătise în contextul războiului din Coreea un plan de detenţie în masă. Acesta era foarte asemănător cu Legea Comisiilor Militare date de Bush în 2006 şi prevedea suspendarea habeas corpus (dreptul oricărei persoane de a contesta legalitatea reţinerii sale în arest) pentru cei suspectaţi că ar afecta siguranţa naţională. 

Într-o scrisoare adresată Casei Albe, la 12 zile după declanşarea războiului din Coreea, Hoover îi prezenta preşedintelui Truman planul de detenţie în închisori militare a peste 12.000 de americani.
 
În istoria modernă, planul Hoover are un singur precedent: „Raziile lui Palmer” din 1920. La ordinul procurorului general Palmer, trupele de intervenţie intraseră atunci în forţă în sute de case, aparţinând americanilor suspectaţi că ar fi comunişti. Odată reţinuţi în acest mod, aceştia erau duşi pentru perioade nedeterminate de timp în închisorile serviciilor secrete americane. 

Într-un mod similar, Hoover îi cerea acum preşedintelui Truman „să proclame necesitatea de a efectua arestări în masă, pentru a proteja ţara de trădare, spionaj şi sabotaj. FBI-ul se angajează să îi detecteze pe toţi indivizii care reprezintă un potenţial pericol pentru siguranţa naţională. Arestările vor fi realizate printr-un mandat comun, la care va fi ataşată o listă de nume. În prezent pe listă sunt peste 12.000 de persoane, din care 97% sunt cetăţeni americani. Pentru a facilita luarea acestor măsuri, solicităm suspendarea habeas corpus pentru aceste persoane.”

Constituţia SUA prevedea că habeas corpus nu poate fi suspendat decât în caz de „rebeliune sau invazie, atunci când siguranţa publică o cere.” În planul său, Hoover cerea completarea acestor situaţii de excepţie cu „atacul asupra trupelor SUA pe un teritoriu ocupat legal.” În septembrie 1950, preşedintele Truman şi-a exprimat dreptul de veto faţă de crearea unei legi neconstituţionale, care permitea detenţia pe timp nedefinit a „radicalilor periculoşi”.

Nu la fel a procedat însă şi preşedintele Bush, care în octombrie 2006 a aprobat Legea Comisiilor Militare. Aceasta prevede ca orice persoană, bănuită de acţiuni ce ar putea aduce atingere siguranţei naţionale a SUA, să poată fi arestată imediat şi în cazul ei să se suspende habeas corpus.

Citiţi şi:

Paşi siguri către domnia legii marţiale

Dreptul fundamental la libertate individuală este azi de domeniul istoriei



yogaesoteric
9 noiembrie 2008

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More