Să ne amuzăm intens şi profund, pentru a intra astfel în stare de rezonanţă ocultă cu felurite energii subtile benefice care există în Macrocosmos

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

După cum ştim, avem cu toţii, periodic, nevoie de relaxare profundă, de recreere, de divertisment, de veselie, de distracţie, de o mică pauză care ne ajută să ieşim din grijile, stresurile şi tracasările existenţei cotidiene. La sfârşit de săptămână, în special vineri seara, sâmbătă şi duminică ne putem oferi unele plăceri binefăcătoare, pure, care totodată ar trebui să reprezinte nişte mici evadări mai mult sau mai puţin extraordinare în comparaţie cu celelalte zile ale săptămânii.

Aproape fiecare dintre noi avem, mai mult sau mai puţin, nevoie de astfel de momente de amuzament, de distracţie, care totodată ne fac să intrăm în stare de rezonanţă ocultă cu anumite energii subtile benefice din Macrocosmos. Este însă important să ne dăm seama că adevăratele bucurii ale vieţii înseamnă cu totul altceva decât trecerea în plan secund a unei activităţi căreia îi consacrăm, cel mai adesea, foarte mult timp. Astfel de bucurii extraordinare ale vieţii presupun un anumit efort de imaginaţie, o mică scânteie de nebunie (care totodată poate să trezească în noi starea de genialitate pentru că, după cum ştim, niciodată nu a existat un mare geniu care să nu fi avut în el o scânteie de nebunie), o transformare a viziunii noastre faţă de viaţă.

Înţelegând aşa cum trebuie toate aceste aspecte, ne putem da seama că este necesar să învăţăm să ne jucăm. Dacă vom învăţa să ne jucăm aşa cum trebuie, întocmai ca nişte copii spontani şi zburdalnici, aceasta ne va ajuta, fără îndoială, în cadrul jocurilor noastre amoroase bazate pe transfigurare şi continenţă.
Dacă vom privi cu atenţie copiii, vom constata că ei ştiu foarte bine să se joace şi să se amuze. Vom învăţa foarte multe lucruri dacă vom privi aşa cum trebuie nişte copii care se joacă. Aptitudinea spontană şi firească a jocului este înnăscută la fiinţa umană. Tocmai de aceea, copiii nu trebuie să se gândească ce anume trebuie să facă pentru a se distra şi pentru a se juca. Bucuria pură şi intensă care apare fulgerător la copii atunci când se joacă este un cadou divin, este un fel de moştenire spirituală care există în fiecare dintre noi.

Să nu uităm că în fiecare fiinţă umană există un copil, care ar trebui să fie foarte viu şi să nu moară niciodată. Genialul sculptor şi yoghin român Constantin Brâncuşi spunea: „În momentul în care încetăm să mai fim copii, suntem deja morţi.“

Copiii ştiu instinctiv că atât relaxarea, cât şi inventarea feluritelor jocuri pline de imaginaţie şi dinamism le însufleţeşte fiinţa. Pentru copii, datorită transfigurării pe care ei o manifestă, o aşa-zisă prăjitură din nisip devine un tort pentru sărbători, o banală creangă devine o sabie ascuţită, iar o simplă bucată de hârtie de culoare verde devine un dragon. Datorită închistării, adulţii nu prea mai ştiu să se amuze sau, altfel spus, le este aproape imposibil să se amuze şi să se joace la fel de spontan şi de frumos cum o fac copiii. Jocurile pe care adulţii le preferă ţin adeseori mai degrabă de pasivitate. Un asemenea joc extrem de banal şi foarte plicticos este fotbalul. Acest joc banal, care prezintă o uniformitate uluitoare, s-a impus la nivel planetar prin puterea obişnuinţei.

Dincolo de aceasta, mulţi adulţi doresc să-şi primească doza minimă de divertisment cu linguriţa sau să fie hrăniţi cu biberonul, mai ales datorită faptului că ei depun un efort atât de mare pentru tot felul de lucruri aberant de serioase (care de multe ori nu le folosesc la nimic), încât după aceea ei simt nevoia să primească ceva în schimb, fără să mai depună niciun efort personal. Din acest motiv, în mulţi adulţi există o stare de tristeţe, pentru că ei nu-şi pot folosi nici timpul, nici imaginaţia şi nici creativitatea pentru acel gen de activităţi cu adevărat valoroase, care sunt de natură să trezească înzestrările benefice latente care există în fiecare fiinţă umană.

Adevăratul joc, care este pur, sublim şi valoros este acela care vizează descoperirea Spiritului Nemuritor Divin care există în fiinţa noastră. Un astfel de joc nu constă în umplerea golului interior, ci mai ales în aprofundarea stării de vid beatific. Amuzamentul si veselia îşi trag atunci seva din esenţa enigmatică a fiinţei şi ne umplu cu o energie mirifică zonele cele mai intime, cele mai inaccesibile ale fiinţei.

Cei care fac YOGA şi s-au transformat profund lăuntric ştiu deja că sufletul, atunci când este trezit, se amuză mai ales când anumite jocuri îl expansionează şi totodată îl fac să se înalţe cât mai sus. Sufletul fiinţei umane cere ceva mai mult decât o simplă distracţie, căci el doreşte să împlinească nevoile cele mai profunde ale Spiritului Suprem Nemuritor (ATMAN) care există în fiecare dintre noi: nevoia de libertate deplină, nevoia de fericire, nevoia de spontaneitate, nevoia de umor, nevoia de frumuseţe, nevoia de efervescenţă, nevoia de joc erotic transfigurator, nevoia de dilatare euforică în nemărginire. Un astfel de exemplu de joc este concursul nostru anual yoghin MISS SHAKTI COSTINEŞTI.

Fiinţele umane care ştiu cu adevărat să se amuze în aceste sfere elevate îşi redescoperă astfel sufletul de copil. Fiinţa noastră se amuză cu adevărat numai atunci când descoperă ceva nou şi care este totodată şi spiritual.
Jocurile amoroase bazate pe iubire, transfigurare şi continenţă perfectă întrunesc din plin această cerinţă. Se poate spune că pe planeta Pământ jocurile amoroase cu transfigurare şi continenţă vor reprezenta adevărata revoluţie sexuală despre care s-a vorbit cândva. Chiar dacă femeia este în mod nativ înzestrată să practice jocurile amoroase cu continenţă şi transfigurare cu o foarte mare uşurinţă, într-un mod spontan, realizarea continenţei amoroase în cazul bărbatului implică inteligenţă şi presupune un antrenament prealabil, în care bărbatul trebuie să dea dovadă de tenacitate şi perseverenţă.

Fragment din lucrarea SECRETE AMOROASE ESENŢIALE PENTRU CUPLURILE YOGHINE CARE ASPIRĂ SĂ FIE FERICITE (capitolul 15)

Citiţi şi:

În cazul cuplurilor de yoghini, calea către fericirea deplină trece prin poarta bucuriei copleşitoare
«Yoga» râsului pentru începători şi avansaţi

yogaesoteric
27 ianuarie 2010

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More