Sesizare CNA – ProTV 2010.04.23

Domnului Director al Consiliului Naţional al Audiovizualului

Domnule Director,

Dorim să interveniţi pentru a sancţiona, conform legislaţiei audiovizualului, postul de televiziune ProTV asupra încălcării legislaţiei în vigoare, cu prilejul prezentării ştirilor din ziua de 23 aprilie la ora 19.24, referitor la soluţia dată de Tribunalul de la Sibiu, privind soluţionarea procesului profesorului de yoga Gregorian Bivolaru.

Astfel:

– Postul de televiziune menţionat a încălcat art. 3 aliniatul 2 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 care prevede că: „Toţi radiodifuzorii au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.” şi art. 8a) din Decizia 40/2004 privind asigurarea informării corecte şi a pluralismului ce prevede că „sensul ştirilor să nu fie deformat prin modul de formulare”.

Deşi justiţia română a constatat nevinovăţia lui Gregorian Bivolaru şi a decis achitarea lui pentru acuzaţiile de trafic de minori, perversiune sexuală şi corupţie sexuală, acestea neputând fi dovedite, prezentatoarea Andreea Esca a adoptat un ton zeflemist şi batjocoritor la adresa acestei situaţii şi, implicit, a deciziei Tribunalului Sibiu, făcând remarca personală: „Să vezi magie!”, formulând în mod explicit opinia că Gregorian Bivolaru ar fi totuşi vinovat, dar „a scăpat”, minimalizând prin aceasta decizia tribunalului Sibiu.

Dorim să semnalăm că alături de Postul de Televiziune Antena 1, prin această atitudine publică de a lua în derâdere decizia unui tribunal se realizează o propaganda de defăimare şi de subminare a justiţiei române şi se încalcă legislaţia audiovizualului, respectiv Decizia 248/2004 privind protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine, art.6 (2) care prevede că „Respectarea prezumţiei de nevinovăţie este obligatorie în orice program audiovizual”, precum şi art 23 (11) din Constituţia României, care prevede că: „Până la rămânerea definitiva a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată”. 

În continuarea buletinului de ştiri, deşi informaţiile au fost corect prezentate, procedeele tehnice folosite au urmărit să deformeze intenţionat conţinutul lor prin folosirea titlurilor într-un stil provocator şi incitant, titluri scrise cu majuscule incriminatoare, precum ”CORUPŢIE SEXUALĂ” ale căror litere se măresc, acoperind poza lui Gregorian Bivolaru şi ştampile ce apar brusc, acestea fiind metode subliminale care pot conduce la formarea aceleiaşi opinii, aceea că Gregorian Bivolaru ar fi totuşi vinovat.

Această maniera tehnică de manipulare a informaţiei contravine art. 8a) din Dec 40/2004 privind asigurarea informării corecte şi a pluralismului ce prevede ca „sensul ştirilor să nu fie deformat prin titluri sau alte procedee tehnice”.
 
Biroul de Presă al MISA
Adr: Şoseaua Sălaj, nr. 2, bloc 126 A, parter, sector 5, Bucureşti

Tel: 0729-542.947
 
 

yogaesoteric

 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More