Sesiunea 10: Prezentarea conferinţelor şi a autorilor



[L32] Marc Allen: Anima Mundi: Misterele Planetei Pământ


         Prezentarea conferinţei: Înţelegerea noastră asupra lumii ca fiinţă vie, conştientă şi inteligentă s-a modificat de-a lungul timpului. Filosofi şi alchimişti antici au numit esenţa spirituală a lumii Anima Mundi, „Sufletul lumii”, spirit pur, eteric, prezent peste tot în natură, esenţă divină care îmbrăţişează şi energizează întreaga viaţă. În această conferinţă prezentăm câteva din marile mistere ale Planetei Pământ, arătând că planeta noastră este mai asemănătoare cu fiinţa umană decât ne-am putea aştepta. 
         Despre autor: Marc Allen studiază şi practică YOGA de zece ani, iar în ultimii patru ani a şi predat YOGA  în Dublin, Irlanda.
►Conferinţa va fi prezentată sâmbătă, 16 octombrie, în cadrul sesiunii 10, care va începe la ora 10, la sala 1, Obor. Durata: 90 min.
 

[L33] Foca Yariv: Continenţa financiară

         Prezentarea conferinţei: Am numit continenţa financiară relaţia armonioasă cu aspectul financiar al vieţii. Vom prezenta unele cercetări recente cu privire la legătura dintre bani şi starea de fericire, o scurtă trecere în revistă a punctelor de vedere ale diferitelor căi spirituale în această privinţă şi câteva metode pentru crearea armoniei în viaţa noastră financiară. Vom realiza o meditaţie cu starea de prosperitate. 
         Despre autor: Foca Yariv din Israel practică YOGA de 8 ani, în prezent este instructor la MAHASIDDHA YOGA School, Rishikesh, India. El aplică principiile tantrice la viaţa financiară.                                 
►Conferinţa va fi prezentată sâmbătă, 16 octombrie, în cadrul sesiunii 10, care va începe la ora 10, la sala 1, Obor. Durata: 50 min.

[L34]  Doru Bodea, Monica Dascălu: Misterele intenţiei: de la teorie şi experiment la practica spirituală

         Prezentarea conferinţei: Marile tradiţii spirituale ale omenirii cunosc şi împărtăşesc de secole acest adevăr etern: spiritul este superior materiei, iar intenţia clară şi fermă manifestată de o fiinţă umană poate produce efecte concrete în planul fizic. Ultimele descoperiri ale ştiinţei, în special cele legate de domeniul fizicii cuantice sunt acum din ce in ce mai în măsură să demonstreze acest lucru. Pornind de la experimentele realizate cu un aparat excepţional care pune în evidenţă puterea intenţiei, va propunem o incursiune teoretică şi practica în universul misterios al intenţiei umane.
         Despre autori: Doru Bodea, doctor în fizică teoretică şi cercetător ştiinţific, este coordonatorul instructorilor din MAHA YOGA Center, Berlin. Monica Dascălu este conferenţiar universitar şi doctor în microelectronică. Este şi instructor de YOGA în cadrul şcolii de YOGA MISA.
►Conferinţa va fi prezentată sâmbătă, 16 octombrie, în cadrul sesiunii 10, care va începe la ora l0:00, la sala 1, Obor. Durata: 50 min.



Sesiunea 9 
                                               Sesiunea 11

yogaesoteric
12 octombrie 2010

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More