Codul biblic poate dezvălui evenimente care s-au petrecut sau se vor petrece cu mii de ani după ce a fost scrisă Biblia

de profesor yoga Nicolae Catrina

Motto:
„Iar tu, Daniele, ţine ascunse toate cuvintele acestea
şi apoi pecetluieşte această carte până la sfârşitul lumii.” – Daniel, 12:4
„Distincţia dintre prezent, trecut şi viitor este pentru Dumnezeu doar o iluzie,
oricât ar fi ea de persistentă pentru noi.” – Albert Einstein, 1955.

 

Cercetările unor oameni de ştiinţă au confirmat, în ultimii ani, o ipoteză (de altfel, mai veche, dar nedemonstrată) care susţinea că în Biblie există inclus, alături de informaţiile spirituale evidente, şi un anumit cod secret care poate dezvălui evenimente ce s-au petrecut sau se vor petrece cu mii de ani după ce a fost scrisă Biblia. Codul biblic a fost descoperit în versiunea originală în limba ebraică a Bibliei, în Vechiul Testament. Cel care a descoperit codul biblic este dr. Eliyahu Rips, care este la ora actuală unul dintre cei mai mari experţi din lume în teoria grupurilor, un domeniu de vârf al matematicii care se află la baza fizicii cuantice.

Eliyahu Rips este un om modest. El are, mai mereu, tendinţa de a acorda altora meritul pentru propriile sale realizări, astfel încât, la prima vedere, nimeni nu ar bănui că, de fapt, el este un matematician de renume mondial. Majoritatea ziariştilor care l-au intervievat au fost tentaţi să susţină că descoperirile sale nu au nimic deosebit şi de aceea nu ar trebui să fie luate în seamă. Descoperirea lui Rips a fost însă confirmată de matematicieni de renume de la Harvard, Yale şi Universitatea Ebraică. Acest cod a fost verificat, de asemenea, şi de un faimos specialist în cifruri şi coduri de la Ministerul Apărării al SUA şi, ulterior, a mai trecut cu succes alte trei expertize ce au fost efectuate de specialişti, expertize care au fost solicitate de o importantă revistă de matematică din SUA.

Teoria fascinantă ce este legată de codul biblic a devenit mai cunoscută prin intermediul mass-mediei şi apoi a fost luată mai în serios abia după un tragic eveniment ce a fost prezis cu ajutorul codului şi care, datorită faptului că previziunea respectivă nu a fost luată în seamă de persoana ce era direct vizată, s-a adeverit, din păcate, ulterior. Iată derularea evenimentelor: La 1 septembrie 1994, ziaristul american Michael Drosnin s-a dus la Ierusalim pentru a-i înmâna lui Ytzhak Rabin următoarea scrisoare:
„Un matematician israelian a descoperit în Biblie un cod secret care pare să dezvăluie amănunte ale unor evenimente care au avut şi au loc la sute şi mii de ani după ce a fost scrisă Biblia. Motivul pentru care vă aduc la cunoştinţă acest fapt este acela că singura dată când numele dumneavoastră complet, Ytzhak Rabin, apare în Biblie, el este intersectat de expresia «criminal va asasina». Faptul nu ar trebui tratat cu indiferenţă, deoarece atât asasinarea lui Anwar el Sadat, cât şi atentatele cărora le-au căzut victime John şi Robert Kennedy sunt, de asemenea, codificate în Biblie…
Cred că sunteţi într un real pericol, dar acest pericol poate fi evitat”.

La 4 noiembrie 1995, a urmat cumplita adeverire a previziunii lui Eliyahu Rips: Ytzhak Rabin a fost împuşcat în spate de către un om care se credea investit cu o misiune divină. Această crimă a fost codificată în Biblie, într un text scris cu mai bine de 2000 de ani în urmă.

Acelaşi ziarist – Michael Drosnin – a mai urmărit să-l avertizeze pe şeful Cartierului General al Serviciului de Contrainformaţii al Israelului despre iminenţa războiului din Golf şi despre intenţia Irakului de a lansa rachete asupra Tel Aviv-ului. Rips îi arătase ziaristului o secvenţă din codul biblic unde cuvintele „Hussein”, „Scud” şi „rachetă rusească” apăreau codificate împreună. De asemenea, în acea secvenţă apărea şi expresia „Hussein a ales o zi”. Aprofundând căutările în acest sens, Rips a găsit în cod expresia „foc în 3 Şevat” – dată din calendarul ebraic ce corespundea zilei de 18 ianuarie 1991. Aceasta a şi fost ziua în care Irakul a lansat prima rachetă Scud împotriva Israelului, confirmând datele ce sunt oferite de cod. La întrebarea lui Drosnin: „Cine poate şti cu 3000 de ani înainte că va fi un război în Golf, ca să nu mai vorbim de lansarea unei rachete împotriva Israelului pe 18 ianuarie?”, Rips a răspuns foarte tranşant: „Numai Dumnezeu!”.

După aceste evenimente care au fost prezise de codul biblic şi apoi s-au adeverit, Michael Drosnin declara următoarele: „În mod cât se poate de limpede, codul Bibliei nu este la fel ca profeţiile lui Nostradamus, nu este ceva de genul: «O stea se va arăta pe cer de la Răsărit şi un mare rege va cădea», cuvinte ambigue ce pot fi interpretate ulterior, astfel încât să corespundă oricărui eveniment care se petrece în realitate. Nu, aici este vorba de detalii uimitoare care sunt la fel de precise ca acelea din ştirile ce sunt transmise de CNN, toate acestea fiind, în mod evident, descoperite înainte ca evenimentul respectiv să se producă”.

Teoria lui Rips despre codul biblic consideră Biblia ca fiind o gigantică grilă de cuvinte încrucişate. Pentru a găsi codul, Rips a eliminat toate spaţiile dintre cuvinte şi a transformat apoi întreaga Biblie, varianta originală, într-un şir continuu de litere, cuprinzând 304.805 caractere. Informaţiile rezultante sunt obţinute prin selectarea fiecărei a N-a literă, unde N are o valoare precisă şi în mod corespunzător aleasă – spre exemplu: 4, 5, 12, 18 etc. Un exemplu foarte simplu ar fi următorul: avem propoziţia „Cum să obţii date…”, pe care o compactăm şi ea devine „cumsăobţiidate”, din care vom selecta, începând cu prima, fiecare a cincea literă: „CumsăObţiiDate” şi rezultă astfel cuvântul „cod”.

Cu ajutorul unui calculator sunt căutate în această matrice, ce este formată de textul biblic adus în forma descrisă mai sus, cuvinte şi fraze ascunse. Pentru aceasta, se începe de la prima literă a Bibliei şi se caută, pentru fiecare secvenţă de intervale posibilă, cuvintele pe care noi le solicităm, care sunt descifrate cu intervale de una, două, trei litere ş.a.m.d., până la câteva mii. Apoi se repetă aceeaşi operaţie de căutare începând de la cea de a doua literă şi se continuă astfel până la ultima literă a Bibliei. După ce găseşte mai întâi cuvântul cheie, calculatorul începe să caute informaţii asociate aflate cât mai aproape de acesta. Astfel, de exemplu, unde a fost găsit numele Rabin, se aflau alături şi alte date: Amir (care s-a dovedit ulterior a fi chiar numele asasinului), Tel Aviv, anul ebraic 5756 care începea în septembrie 1995, toate aceste informaţii reale fiind codificate în acelaşi pasaj.

Primul indiciu modern al codificării Bibliei a fost găsit cu peste 50 de ani în urmă, de către H.M.D. Weissmandel, un rabin din Praga. Acesta observase că, dacă sărea 50 de litere, şi apoi alte 50, şi apoi alte 50, găsea cuvântul „Tora”, înscris la începutul Genezei. De asemenea, observase că aceeaşi secvenţă de intervale ortografia din nou cuvântul „Tora” şi în alte capitole ale Vechiului Testament: Ieşirea (Exodul), Numerii şi Deuteronom. Weissmandel nu a făcut publică niciodată această descoperire. Discipolii săi au publicat însă, ulterior (în 1958), o carte cu tiraj limitat, Torat Hemed, în care se făcea, pe scurt, referire la cercetările pe care le efectuase rabinul Weissmandel în legătură cu codul în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial. Unul dintre aceşti discipoli, rabinul Azriel Tauber, a relatat că în acei ani, dinaintea apariţiei calculatoarelor, Weissmandel transcrisese întregul text al Torei pe file cuprinzând câte 100 de litere, dispuse pe 10 rânduri de câte 10 litere şi apoi căutase cuvinte ortografiate cu litere aflate la intervale echidistante.

Sir Isaac Newton, pe drept cuvânt considerat primul savant modern, cel care a înţeles mecanica sistemului nostru solar şi a descoperit forţa gravitaţiei, era şi el încredinţat de faptul că în Biblie există un cod secret care ne dezvăluie viitorul. Newton a învăţat ebraică şi a urmărit aproape jumătate din viaţă să descopere acest cod. Isaac Newton considera acest cod ca fiind cu mult mai important decât legea atracţiei universale.

J.M. Keynes, biograful lui Newton, susţine că acest cod biblic a fost o obsesie pentru marele savant. Când Keynes a văzut documentele lui Newton a avut un şoc: cea mai mare parte a lucrărilor lui Newton nu se refereau, aşa cum se aştepta el, la matematică sau la astronomie, ci la teologie ezoterică. Acele scrieri dezvăluiau faptul că marele fizician era încredinţat că în Biblie era ascunsă o profeţie a istoriei omenirii. Newton avea certitudinea că Biblia, pe de o parte şi, pe de altă parte, chiar întregul Univers, sunt fiecare o complexă criptogramă alcătuită de Dumnezeu, pe care el vroia cu tot dinadinsul să o descifreze.

Newton nu a reuşit, însă, să descopere acest cod. Munca sa nu a dat niciun rezultat, oricare au fost formulele matematice pe care le-a aplicat. Descoperirea care i-a scăpat lui Newton a fost făcută câteva secole mai târziu de Eliyahu Rips, pentru că matematicianul israelian dispunea de un instrument esenţial pe care Newton nu îl avea: un calculator. Se pare că textul ascuns al Bibliei a fost codificat cu un fel de aşa zis „zăvor” temporizat care nu a putut fi deschis până la descoperirea calculatorului. Cu tot scepticismul unor mari matematicieni, nimeni nu a putut găsi vreo eroare în demonstraţia sa matematică. Nimeni nu a putut să infirme cu argumente solide faptul uluitor că Biblia era codificată şi că dezvăluia evenimente care ulterior chiar s-au petrecut, cu mult timp după scrierea ei.

Unii oameni de ştiinţă, mai convenţionalişti şi sceptici, nu au acceptat codul. Astfel, de exemplu, Avraham Hasofer a contestat codul biblic înainte ca Rips să fi publicat demonstraţia matematică. Hasofer a argumentat că este posibil ca anumite tipuri de configuraţii să existe în orice ansambluri mari de date. La atacul lui Hasofer, Rips a replicat că este posibil ca, de exemplu, să găseşti într-un ansamblu de date suficient de mare numele lui Saddam Hussein, dar este aproape imposibil să găseşti termenii „Scud” şi „rachetă rusească”, precum şi data declanşării războiului, ce există în acelaşi loc şi care sunt toate dezvăluite în mod anticipat.

Nimeni nu poate înţelege încă modul în care a fost creat codul. Toţi oamenii de ştiinţă care au constatat realitatea codului biblic sunt de acord cu faptul că nici cele mai rapide calculatoare de care dispunem în ziua de azi şi, de altfel, nici toate computerele de pe pământ lucrând împreună n-ar fi putut să codifice Biblia, aşa cum a fost ea codificată cu 3000 de ani în urmă. Rips declara că aceasta arată că: „Este vorba de o minte misterioasă care depăşeşte cu mult orice imaginaţie a noastră. Informaţia ce este inclusă în cod este probabil infinită.”

Nimeni nu ştie dacă, nu cumva, fiecare dintre noi, oamenii, cu tot trecutul şi viitorul nostru, nu figurăm în vreun cod de nivel superior şi încă necunoscut al Bibliei şi dacă aceasta nu este într-adevăr o „carte a vieţii”. Toţi marii conducători ai lumii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial –  Roosvelt, Churchill, Stalin, Hitler – sunt menţionaţi în cod. America, „revoluţie” şi anul 1776 apar la un loc, Napoleon este codificat alături de Franţa, dar şi de Waterloo şi Elba. „Când am folosit un calculator, am descoperit că am dat lovitura,” relatează Rips. El a povestit că a găsit, astfel, mai multe cuvinte codificate decât prevedea domeniul statisticii în virtutea „legilor hazardului”, iar acela a fost cel mai fericit moment din viaţa sa. Rips a elaborat apoi un model matematic complex care, atunci când a fost implementat pe un program de calculator, a confirmat faptul că Vechiul Testament este, într adevăr, codificat. Rips s-a împotmolit însă în drumul spre „victoria finală”, care trebuia să fie o metodă simplă şi elegantă de a dovedi realitatea codificării Bibliei. Pentru a reuşi, a fost ajutat de fizicianul israelian Doron Witzum, care a completat modelul matematic. În rezumatul de pe pagina de deschidere a referatului asupra experimentului lor iniţial, intitulat Secvenţe de litere aflate la distanțe echidistante în Geneză se menţiona: „Analiza indică faptul că în textul «Genezei» sunt intercalate informaţii ce sunt ascunse sub forma unor secvenţe de litere aflate la intervale egale. Rezultatul este semnificativ în proporţie de 99,998%”.

Rips şi colegii lui căutaseră numele a 32 de mari învăţaţi şi înţelepţi care au trăit în perioade diferite, începând din epoca biblică şi până în vremurile moderne, pentru a determina dacă numele şi datele calendaristice ale naşterii şi morţii lor erau codificate în prima carte a Bibliei. Pe de altă parte, căutaseră aceleaşi nume şi date în traducerea ebraică a romanului Război şi pace al lui Tolstoi, precum şi în alte două texte originale ebraice. În Biblie, numele şi datele erau codificate laolaltă, pe când în Război şi pace şi în celelalte două cărţi, nu. Probabilitatea ca informaţiile codificate să apară datorită unor coincidenţe accidentale s-a dovedit, în cele din urmă, a fi de 1 la 10 milioane. În cadrul experimentului său final, Rips a luat cele 32 de nume şi 64 de date şi le-a amestecat în 10 milioane de combinaţii diferite, astfel încât 9.999.999 dintre ele să nu corespundă realităţii şi doar o singură combinaţie să fie corectă. Apoi a efectuat o verificare pe calculator pentru a vedea care dintre cele 10 milioane de combinaţii dădea cel mai bun rezultat şi a constatat că numai în Biblie numele şi datele erau corecte şi apăreau împreună. „Niciuna dintre combinaţiile aleatorii nu era corectă.” Astfel de experimente cum este cel descris anterior au mai fost realizate folosind şi alte opere literare cum ar fi Crimă şi pedeapsă, de Dostoievski, un text ce cuprinde 304.805 litere, fiind deci comparabil cu şirul de litere din Biblie. Aici numele Ytzhak Rabin nu apărea deloc, în nicio secvenţă de intervale. Alte nume ce sunt codificate în Biblie, cum ar fi Shakespeare sau Kennedy, apăreau şi aici. Cu toate acestea, în timp ce în Biblie cuvintele ce apăreau după numele lui Kennedy erau „va muri”, iar oraşul Dallas era codificat în acelaşi pasaj, în Crimă şi pedeapsă nu apărea niciun fel de asociaţie logică. La fel, „Shakespeare” apărea o singură dată în romanul lui Dostoievski, dar nicidecum nu era asociat cu numele unor opere ale sale, cum apare în Biblie.

Testele realizate pentru a verifica dacă există diverse codificări şi în alte scrieri l-au ajutat pe Rips să-şi susţină teoria şi să concluzioneze: „Fireşte că, dacă s-ar căuta suficiente exemple într-o altă carte, s-ar găsi până la urmă unele cuvinte asociate logic sau apărând la un loc. Dar numai în Biblie apar o mulţime de informaţii ce sunt asociate în mod constant şi coerent. Nimeni nu a descoperit nimic asemănător în nicio altă carte, în nicio traducere şi în niciun alt text ebraic original, cu excepţia Bibliei.”

Un criptograf veteran de la strict secreta National Security Agency din SUA, Harold Gans, era sigur că putea dovedi falsitatea demonstraţiei ce a fost realizată de Rips pentru codul biblic. Gans a realizat propriul său program de calculator şi a refăcut căutările făcute de Rips în codul biblic, în legătură cu datele despre cele 32 de personalităţi care apăreau ca fiind codificate în Biblie. Spre marea uimire a lui Gans, informaţiile existau: datele la care se născuseră şi muriseră acele personalităţi erau toate codificate în Biblie împreună cu numele lor. Lui Gans nu i-a venit să creadă, dar tot mai era convins că nu există niciun cod în Biblie.
Astfel, el a hotărât să caute şi alte informaţii în legătură cu cele 32 de personalităţi care apăreau ca fiind codificate în Biblie, în speranţa că va găsi ceva cu care să dea la iveală falsul din experimentul lui Rips, eventual chiar şarlatania matematicianului israelian. Gans a plecat de la ipoteza că, dacă există un cod adevărat, atunci el ar trebui să conţină şi informaţii exacte despre localităţile unde s-au născut cele 32 de persoane codificate. După aproximativ 400 de ore de căutări, Gans a verificat concordanţa celor 32 de nume cu localităţile lor natale. În plus, Gans a mai realizat o căutare asemănătoare pentru alte 34 de personalităţi cunoscute, pentru care a verificat concordanţa nume-loc de naştere, iar rezultatul a fost de fiecare dată exact. Concluzia firească a lui Gans a fost că în Biblie sunt codificate informaţii despre trecut şi viitor într-un mod enigmatic care exclude, din punct de vedere matematic, orice coincidenţă, iar acest gen de informaţii nu se găsesc în niciun alt text. După spusele lui Gans, experimentele pe care le-a realizat în legătură cu codul Bibliei l-au transformat la scurt timp după aceea dintr-un ateu convins într-o persoană profund religioasă.

Rips şi Wiztum au trimis articolul lor uneia dintre cele mai importante reviste americane de matematică, Statistical Science. Mai mulţi matematicieni care lucrau pentru acea revistă au verificat demonstraţia matematică ce susţine existenţa codului. Teoria codului Bibliei a trecut cu succes multe probe şi toate aceste teste, fiind în final acceptată de revista Statistical Science.

În continuare vă prezentăm unele exemple de personalităţi marcante ce apar codificate în Biblie, precum şi menţiunile despre acestea pe care le oferă codul. Homer apare codificat ca fiind „poet grec”; Shakespeare apare codificat ca „reprezentat pe scenă”, alături fiind codificate şi unele opere ale lui: Hamlet şi Macbeth. Şi Beethoven şi Bach apar codificaţi în Biblie, pentru fiecare apărând menţiunea „compozitor german”. Mozart apare şi el în cod alături de cuvintele „compozitor” şi „muzică”, iar Rembrandt este codificat „pictor olandez”. Fiecare progres al tehnologiei moderne a fost, de asemenea, înregistrat în codul biblic. Fraţii Wright apar codificaţi alături de cuvântul „avion”, Edison este codificat cu „electricitate” şi „bec electric”, iar Marconi este codificat cu „radio”. Newton apare codificat cu „gravitaţie”. După cum am menţionat anterior, Newton intuia existenţa unui cod ascuns în Biblie, pe care însă nu l-a aflat; codul însă „ştia” de Newton, deoarece în codul biblic, alături de expresia „codul biblic” apare şi numele lui Newton. Einstein apare codificat în Biblie doar o singură dată. Enunţul „s-a prezis de către o persoană cu mintea ageră” apare în acelaşi loc. Cuvântul „ştiinţă”, peste care se suprapune expresia „o nouă şi excelentă înţelegere” intersectează numele savantului. Şi chiar deasupra lui „Einstein”, textul ascuns menţionează „el a răsturnat astfel realitatea prezentă”. Teoria relativităţii, principala descoperire a lui Einstein, este de asemenea codificată în Biblie. Împreună cu numele lui Einstein, în matricea în care figurează unica lui menţiune, împreună cu teoria relativităţii, codul oferă indiciul „adăugaţi o a cincea parte”, aspect esenţial pe care l-a urmărit şi Einstein în studiile sale despre „a cincea forţă”.

În iulie 1994, lumea a asistat la cea mai mare explozie observată în sistemul nostru solar. O cometă a supus planeta Jupiter unui bombardament echivalent cu forţa a peste un miliard de megatone de explozibil, generând globuri incandescente de mărimea Pământului. Coliziunea cometei cu Jupiter este codificată de două ori în Biblie, o dată în Geneză şi o dată în Isaia. Cometa „Shoemaker Levy” apare de ambele dăţi cu numele complet – numele astronauţilor care au descoperit-o în 1993, iar impactul cu Jupiter este codificat aproape ca o reprezentare grafică. În codul Bibliei, numele cometei şi numele planetei Jupiter se intersectează de două ori, iar data impactului era menţionată anticipat – în iulie. Astfel, evenimentul pe care astronomii fuseseră în măsură să-l prevadă doar cu câteva luni înainte de a se produce a fost în mod clar prezis în codul Bibliei cu peste 3000 de ani înainte de a avea loc.

Despre ocuparea Tibetului de către chinezi, în codul biblic apare „Şi i-a pus sub pază în temniţă”, expresie care intersectează cuvântul „Tibet”.

Marea criză economică prin care a trecut SUA în 1929 este codificată împreună cu prăbuşirea pieţei bursiere. „Colaps economic” şi „criză” apar laolaltă în Biblie alături de cuvântul „acţiuni”. Anul în care s-a declanşat criza, 1929 – adică 5690 în calendarul ebraic – este codificat în acelaşi pasaj. Un alt eveniment bulversant petrecut pe scena politică a Statelor Unite, căderea lui Richard Nixon, în urma afacerii Watergate, este de asemenea codificat în Biblie. „Watergate” apare împreună cu „Nixon” şi cu anul în care acesta a fost silit să demisioneze – 1974. În pasajul în care a fost codificat „Watergate”, textul codificat al Bibliei formează o întrebare: „Cine este el? Preşedinte, dar a fost alungat.”

De asemenea, cu şase luni înaintea alegerilor pentru preşedinţia SUA din 1992, codul a dezvăluit alegerea lui Clinton. Alături de „Clinton” apărea viitorul său titlu: „preşedinte”.

Aselenizarea primei nave pământene este codificată şi ea în Biblie. „Om pe Lună” apare în cod împreună cu „navă spaţială” şi „Apollo 11”. Până şi data la care Neil Armstrong a făcut primul pas pe Lună – 20 iulie 1969 – se regăseşte în Biblie. Cuvintele lui Armstrong: „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire” îşi găsesc şi ele ecoul în codul biblic: în pasajul unde apare data aselenizării, „Luna” este intersectată de expresia „Realizat de omenire, realizat de om”.

Cu acest gen de exemple am mai putea continua, însă toate cele care au fost oferite până acum sunt – considerăm  noi – suficiente pentru a demonstra realitatea codului. Ar mai fi totuşi interesant să aflaţi rezultatele unor căutări în codul Bibliei ce au avut drept scop aflarea mai multor informaţii despre România. Au fost, astfel, găsite informaţii impresionante despre ţara noastră, chiar dacă nu s-a folosit un program foarte performant de căutare în codul biblic. Textele biblice pe care noi le-am avut la dispoziţie pentru căutare au fost următoarele:
• textul original în ebraică al Genezei, aşa cum apare el în cea mai cunoscută versiune a Bibliei – Biblia de la Ierusalim;
• o traducere în greceşte a Noului Testament, recunoscută ca fiind foarte valoroasă;
• cea mai veche şi mai importantă traducere în engleză a textului Noului Testament, ce aparţine versiunii cunoscute sub numele King James Version, publicată în 1611.
 
Fragment preluat din lucrarea Unele aspecte cu totul extraordinare şi profund semnificative referitoare la impactul şi la influenţa divină, binefăcătoare, a rugilor colective ce au fost realizate (încă din anul 2010) şi continuă să fie realizate periodic în cadrul şcolii noastre de yoga, de profesor yoga Nicolae Catrina, publicată la Editura Shambala, tiparită la Ganesha Publishing House.
 
 
Citiți partea a doua a articolului:

Unele profeţii uluitoare despre România ce sunt revelate de codul misterios (dumnezeiesc) al Bibliei

 
 

Citiți și:

Ingenioasele coduri secrete, din antichitate și până în zilele noastre

Misiunea spirituală a ROMÂNIEI


 


 

yogaesoteric

13 noiembrie 2012

 
 
 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More