Sclipiri alese din «Ştiinţa Bunătăţii Dumnezeieşti şi a vieţii norocoase zi de zi şi noapte de noapte»

de profesor yoga Gregorian Bivolaru
 
Încă de la început este necesar să ştim că „Ştiinţa Bunătăţii Dumnezeieşti şi a vieţii norocoase zi de zi şi noapte de noapte” este singura în stare să ne ajute imediat datorită unei înţelepciuni practice milenare, care este integrată în ea. Înainte de a ne bucura de toate beneficiile pe care ni le mai oferă, această ştiinţă spirituală ne ajută în primul rând să „ne descurcăm” (mai ales după ce „ne-am încurcat”) într-o lume care în permanenţă este plină de taine şi de o mulţime de posibilităţi minunate, care se află în permanenţă la dispoziţia acelora care ştiu aceasta şi care se folosesc aşa cum trebuie de ele. Această ştiinţă este astfel o gigantică putere ascunsă, mai ales pentru acela care se foloseşte de ea NUMAI PENTRU A FACE CÂT MAI MULT BINE.
 
Ea este întotdeauna uluitor de eficientă în această lume, în care, dacă acţionăm în mod benefic şi aşa cum trebuie, într-un „ceas bun” (în care ceva poate să se manifeste şi apoi să se desfăşoare după aceea foarte bine), atunci cu siguranţă că, mai departe, aproape toate manifestările şi aspectele implicate, atât cele din fiinţa noastră, cât şi cele din jurul nostru, vor decurge în mod natural foarte bine, dând astfel naştere unor evenimente fericite în viaţa noastră.
Pentru a face să apară cât mai repede în viaţa noastră beneficiile şi rezultatele minunate conferite de această ştiinţă spirituală, este necesar să citim cu atenţie afirmaţiile următoare, revenind chiar de mai multe ori asupra lor. Parcurgerea ori recitirea acestor afirmaţii pline de înţelepciune este necesară mai ales atunci când trecem printr-un moment de cumpănă al existenței noastre, moment în care ne dorim şi cerem insistent ghidarea spirituală tainică a lui DUMNEZEU.
 

1. Credeţi cu o tărie de nezdruncinat în minuni, pentru că numai în felul acesta le veţi atrage şi vă puteţi baza adeseori pe ele.
 
2. Încrederea noastră absolută şi de nezdruncinat în DUMNEZEU face să fie posibile multe miracole.
 
3. Dacă „cineva” MISTERIOS şi ATOTPUTERNIC, ce se află acolo, foarte sus şi totodată pretutindeni, ne iubeşte, atunci ceva extraordinar de bun se poate produce pentru noi, la momentul potrivit, umplându-ne atunci de o mare fericire, uimire şi încântare.
 
4. Pentru cel cu adevărat înţelept, nimic nu-i niciodată atât de complicat pe cât pare.
 
5. În cazul în care eşti cu adevărat înzestrat cu înţelepciune practică, aproape totul îţi ia mai puţin timp decât se aşteaptă cei ignoranţi. O excepţie care confirmă regula în această direcţie este amorul cu continenţă, care, în cazul celor perfect continenţi şi înzestraţi cu înţelepciune practică, durează enorm, iar „sfârşitul”, în cazul lor, este înlocuit cu perioadele inerente de pauză.
 
6. Dacă acţionăm în mod benefic şi aşa cum trebuie, într-un „ceas bun”, există posibilitatea ca mai multe acţiuni să meargă foarte bine şi atunci trebuie să fim siguri că prima acţiune care va merge foarte bine poate fi oricare dintre ele.
 

7. Fiind cu adevărat aduse şi menţinute în armonia lor dumnezeiască, aproape toate fenomenele, acţiunile şi aspectele se derulează din bine în mai bine.
 
8. Dacă aproape totul începe să se desfăşoare şi să meargă pentru tine foarte bine, atunci cu siguranţă aceasta îţi arată că eşti pe deplin integrat în tainica armonie divină.
 
9. Dacă sesizezi cu anticipaţie existenţa a cinci posibilităţi prin care o acţiune benefică poate avea succes şi dacă acţionezi aşa cum trebuie, într-un „ceas bun”, atunci cu siguranţă că o a şasea posibilitate de reuşită, ce era până atunci neprevăzută, se va manifesta cu promptitudine.
 
10. Natura este aproape întotdeauna de partea acelora care, având o neclintită credinţă în DUMNEZEU, acţionează în mod benefic şi aşa cum trebuie, într-un „ceas bun”.
 
11. Natura mamă este încă plină de taine şi întotdeauna ea dispune de o mulţime de posibilităţi minunate, care pot fi folosite cu succes, însă numai de către cei care le cunosc foarte bine şi care totodată, cunoscându-le, le preţuiesc.
 
12. Toate lucrurile pot să meargă mult mai bine, în virtutea existenţei unei constante preocupări înţelepte de a le face să meargă mult mai bine, mai ales atunci când noi acţionăm într-un mod benefic şi aşa cum trebuie, numai într-un „ceas bun”.
 
13. Atunci când manifestările şi lucrurile merg undeva bine şi noi continuăm să acţionăm aproape întotdeauna în mod benefic, numai în „ceasurile bune”, se va ajunge astfel în curând ca ele să meargă bine pentru noi, aproape peste tot.
 

14. Din orice ai vrea şi ar trebui să faci, este aproape întotdeauna necesar să realizezi mai întâi acţiunile benefice care au o mare valoare divină. Procedând mereu în felul acesta, îi oferi în mod indirect lui DUMNEZEU locul întâi, locul pe care El îl merită în existenţa ta.
 
15. În cazul amorului cu continenţă, timpul în care bărbatul care practică perfect continenţa sexuală poate face dragoste cu femeia iubită este cu mult mai mare decât cel la care se poate aştepta femeia care încă nu ştie în ce constă forţa subtilă secretă a unui bărbat ce este un perfect continent.
 
16. Legile divine, universal valabile, ale lui DUMNEZEU nu dau niciodată greş.
 
17. Atunci când acţionezi în mod benefic şi aşa cum trebuie, într-un „ceas bun”, posibilitatea unei aşa-zise „întâmplări” ori, altfel spus, posibilitatea unei situaţii neprevăzute de a se produce este direct proporţională cu efectul benefic pe care situaţia respectivă l-ar genera, dacă ea ar avea loc.
 
18. Zâmbeşte şi râzi cât mai des cu putinţă astăzi, pentru că, procedând în felul acesta, mâine îţi va fi mult mai bine şi vei putea să fii mult mai fericit.
 
19. Dacă la un anumit moment dat ai acţionat în mod benefic şi într-un „ceas bun”, tot ceea ce este necesar să se producă mai departe şi tot ceea ce poate să se manifeste în mod binefăcător în continuare, se va derula după aceea cu bine, aproape de la sine şi chiar dintr-o dată, cu o uimitoare promptitudine.
 
20. Dacă azi te simţi bine şi dacă acum ai o stare foarte bună, urmăreşte apoi să realizezi în fiecare zi tot ceea ce ai făcut bun sau foarte bun astăzi, pentru ca astfel să ajungi din nou la această stare foarte bună. Procedând în felul acesta mai mereu, vei constata că starea ta foarte bună nu mai dispare, ci chiar mai mult decât atât, ea se amplifică, ajutându-te să ai o viaţă minunată şi fericită.
 

21. Atunci când eşti capabil să practici perfect continenţa sexuală, ziua în care nu faci deloc amor cu continenţă şi transfigurare poate fi considerată o zi pierdută, mai ales datorită faptului că atunci poţi spune că ai ratat ocazia să iţi transmuţi într-un mod foarte plăcut şi împlinitor potenţialul sexual în energie subtilă binefăcătoare, împreună cu fiinţa iubită.
 
22. Pentru cel care este cu adevărat înţelept, întotdeauna există o cale benefică de urmat, ce este cu mult mai uşoară decât căile comune, caracterizate de dificultate.
 
23. Pe această planetă, partea culminantă a Creaţiei lui DUMNEZEU este chiar rasa umană. Tocmai de aceea, pe pământ, omul înţelept este o culme a Creaţiei lui DUMNEZEU.
 
24. Omul prost şi obtuz se împiedică uneori de adevărurile fascinante referitoare la amorul transfigurator şi la continenţa sexuală, însă cel mai adesea el „se ridică” imediat şi apoi îşi continuă drumul, întorcându-se mai departe în starea de ignoranţă în care se afla anterior.
 
25. Acţionând într-un mod benefic şi într-un „ceas bun”, vom constata cu bucurie că după ce o suită de evenimente a început să se desfăşoare cu bine sau chiar din ce în ce mai bine, imediat după aceea tot ciclul respectiv se va repeta.
 
26. Dacă tu „doar aştepţi”, fără să acţionezi într-un mod benefic şi într-un „ceas bun”, tot ceea ce de fapt tu aştepţi într-o stare de pasivitate, adeseori larvară, nu va mai veni după aceea deloc.
 
27. Dacă la un moment dat, după ce tu ai acţionat într-un mod benefic şi într-un „ceas bun”, imediat după aceea a apărut un efect minunat, care este foarte bun, poţi fi sigur că după aceea, toate aspectele bune, deja manifestate, vor reveni ciclic.
 

28. Pentru cel care acţionează într-un mod benefic şi într-un „ceas bun”, oportunitatea va bate la uşă în cel mai adecvat moment sau, cu alte cuvinte, va veni exact la momentul potrivit.
 
29. Pentru ca fiinţa ta să devină foarte curată lăuntric, trebuie înainte de toate să atragi în mod preponderent în universul tău interior, prin declanşarea unor procese specifice de rezonanţă ocultă, energii subtile care sunt foarte curate, pure şi elevate. Practica zilnică a unui număr de 49 de auto-binecuvântări, te poate ajuta enorm în această direcţie.
 
30. Când eşti intuitiv şi norocos, şi când, în plus, ai o foarte mare încredere în tine însuţi găseşti aproape întotdeauna ceea ce cauţi, chiar în primul loc în care, fiind inspirat tu cauţi.
 
31. Aproape tot ceea ce cauţi, poţi cu siguranţă să găseşti, dacă eşti suficient de perseverent şi încrezător.
 
32. După ce ai ajuns în paradis, poţi să fii absolut sigur că nu te mai poţi rătăci.
 
33. Timpul care îţi este necesar pentru a remedia ceva rău, pe care îl faci sau pe care ţi-l faci, poate fi uneori invers proporţional cu timpul care îţi este necesar pentru a făptui acel rău. De exemplu, durează mult mai mult să vindeci o boală gravă, pe care ţi-ai provocat-o singur într-un timp scurt, datorita inconştienţei şi ignoranţei tale crase.
 

34. Întotdeauna, exact de ceea ce îţi este cel mai mult frică, tocmai de aceea niciodată nu o să scapi. Pentru ca să poţi scăpa cu adevărat de tot ceea ce îţi provoacă cea mai mare frică, trebuie înainte de toate să faci să dispară complet din tine respectiva frică. În situaţia în care nu vei reuşi să faci aceasta, vei atrage mai mereu, prin declanşarea anumitor procese specifice de rezonanţa ocultă, exact aspectele, persoanele, situaţiile ori fenomenele de care îţi este cel mai tare teamă. Atunci când frica ta, cu privire la nu contează ce anume, va dispărea complet, la scurt timp după aceea vor dispărea şi efectele nocive pe care frica ta le declanşează şi le menţine.
 
35. Atunci când acţionezi într-un mod benefic şi într-un „ceas bun”, două ocazii bune care apar la momentul oportun, imediat după aceea, sunt doar începutul unei serii de evenimente fericite.
 
36. Atunci când acţionezi într-un mod benefic şi aşa cum trebuie, într-un „ceas bun”, nu există pentru tine o limită pentru cât de bine pot să decurgă evenimentele vieţii tale şi pentru cât de bine se rezolvă efectiv tot ceea ce te preocupă.
 
37. A greşi este uman, însă a persevera în greşeală, pe lângă faptul că te face să cazi şi să te scufunzi în infern, îţi răpeşte totodată, aproape în totalitate, posibilitatea de a te simţi divin.
 
38. O mică „particulă” zburătoare, fie o bobiţă de nisip, fie o aşchie etc., va „căuta” aproape întotdeauna mai ales ochiul fiinţei umane care are o KARMA specifică de suferinţă.
 
39. Femeia proastă şi răuvoitoare, care crede că de fapt continenţa sexuală este ceva imposibil, nu trebuie niciodată să saboteze pe bărbatul care tocmai urmăreşte să reuşească cu ea aceasta.
 
40. După ce caracteristică poate fi recunoscută o femeie care este complet obişnuită (comună)? Aproape întotdeauna o astfel de femeie ţine minte doar ceea ce ar trebui să uite şi uită tot ceea ce este foarte valoros şi plin de înţelepciune şi care ar trebui să fie memorat (ţinut minte).
 
41. Pentru orice femeie care a suferit foarte mult în viaţă, a uita tot ceea ce a fost cândva foarte chinuitor, este infinit mai important decât a-şi reaminti aproape totul zi de zi.
 

42. Pe un veritabil „ghid spiritual” îl face exerciţiul adecvat, care este suficient de mult timp repetat. Un asemenea exerciţiu este, mai ales pentru el, acel ceva formidabil, care îi oferă în mod gradat experienţa spirituală.
 
43. Atunci când descoperă până la urmă Adevărul Ultim, cei care l-au căutat, plini de o mare aspiraţie spirituală şi frenezie, ating astfel înţelepciunea şi sunt pe deplin mulţumiţi în fiinţa lor.
 
44. Pe un prost poţi să îl recunoşti foarte uşor mai ales prin faptul că, cel mai adesea, pe el îl fascinează aproape imediat falsul şi aparenţa înşelătoare.
 
45. Tot ceea ce o fiinţă umană gândeşte cu o foarte mare putere şi în mod preponderent, până la urmă, mai devreme sau mai târziu, exact ceea ce ea gândeşte, aceea devine. Ştiind aceasta, este imperios necesar să ne dăm seama ce anume gândim în mod preponderent, pentru a ne da astfel seama, cu anticipaţie, ce vom deveni.
 
46. Atunci când practici perfect continenţa amoroasă cu fiinţa iubită pe care o adori frenetic, descoperi extaziat, mai ales atunci când ai adeseori stări de orgasm cosmic (fără ejaculare), că extremele polare feminine (-) şi masculine (+) se ating într-un mod misterios şi inefabil, dezvăluindu-ţi în mod gradat divina stare androginală glorioasă, care te face să te expansionezi într-un tainic extaz infinit.
 
47. Când oamenii obişnuiţi şi ignoranţi sunt liberi să facă tot ceea ce vor, ei se comportă cel mai adesea ca o turmă şi îi imită pe cei proşti, care manifestă un tupeu imens, lansând felurite mode puerile şi aberante.
 
48. Dacă prima oară nu ai reuşit, cu toate că ai folosit o metodă adecvată, exersează în continuare, plin de perseverenţă, până când, la un moment dat, vei reuşi. Acesta este secretul fundamental al succesului.
 

49. Pentru cel înţelept misteriosul şi neaşteptatul sunt în permanenţă prezente, în aproape tot ceea ce îl înconjoară, în întreaga manifestare.
 
50. Dacă deocamdată nu îi poţi convinge pe ceilalţi de realitatea afirmaţiilor tale, măreşte-ţi pe zi ce trece câmpul subtil de forţă benefică, prin intermediul căruia îţi manifeşti într-un mod tainic charisma. Fii sigur că atunci când acest câmp subtil al tău va fi suficient de mare şi puternic, la un anumit moment dat vei reuşi. În acest sens, practica procedeului de LAYA-YOGA cu o anumită MANTRA sau realizarea anumitor tehnici yoga secrete, te pot ajuta enorm în această direcţie. Pentru trezirea stării cu totul extraordinare de SHAKTI, sfatul care este oferit aici este de asemenea valabil, însă atunci femeia care aspiră să atingă starea de succes divin va realiza LAYA-YOGA cu sunetele subtile de rezonanţă (MANTRA-ele) specifice Marilor Puteri Cosmice. Acesta este un mare secret al reuşitei spirituale.
 
51. Iată trei sfaturi importante pentru o femeie iubitoare, frumoasă, vitală, senzuală, afectuoasă, rafinată, efervescentă, inteligentă, care aspiră sa devină o minunată SHAKTI, cu un câmp subtil de forţă benefică foarte mare şi puternic:
a. Întotdeauna, înainte să acţionezi într-un mod benefic în ipostaza de SHAKTI, aminteşte-ţi că energia tainică benefică pe care o atragi în câmpul tău subtil de forţă, provine în totalitate din sferele nesfârşite de putere care există în MACROCOSMOS.
b. Dacă deja simţi că dispui de o energie ocultă imensă şi, în anumite situaţii, urmăreşti să faci ceva bun cu ea, vei constata, mai ales atunci, că poţi să realizezi cu o uşurinţă uluitoare acţiuni foarte bune şi de durată.
c. Cel mai uşor mod de a-ţi amplifica extraordinar de mult energia benefică în câmpul tău subtil de forţă, făcând-o astfel să devină uriaşă, este să reuşeşti să îţi transmuţi biologic în energie ocultă potenţialul sexual, care se manifestă periodic în trupul tău sub forma ciclului menstrual.
 
52. Numai o minunată femeie, înzestrată cu starea de SHAKTI şi care este totodată foarte puternică, poate să anihileze cu o mare uşurinţă răul, atât în propria sa fiinţă, cât şi în jurul ei.
 
53. O minunată femeie, aflată în starea sublimă a unei SHAKTI şi care este foarte puternică, se recunoaşte prin faptul că ea poate depăşi cu o mare uşurinţă încercările de tot felul cu care se confruntă în existenţa sa de zi cu zi.
 
54. Dacă o femeie, chiar foarte frumoasă şi vitală, însă lipsită de inteligenţă, se complace într-o stare larvară, făcând greşeli peste greşeli, ea se dovedeşte a fi incapabilă să înveţe ceva din toate erorile sale trecute. Tocmai de aceea, atât timp cât ea se complace într-o asemenea stare jalnică, fără să îşi dinamizeze inteligenţa, ea este „condamnată” să repete, chiar de mai multe ori, greşelile deja făcute.
 
55. A fi înţelept înseamnă, printre altele, să ştii când şi cum să eviţi greşelile, lipsa de bun-simţ şi prostia.
 

56. Odată ce, la un anumit moment dat, datorită acţiunii forţelor benefice, începe procesul de „erodare” a puterii răului, procesul respectiv are în continuare, întotdeauna, un avânt extraordinar, mai ales atunci când este în permanenţă susţinut de puterea divină a binelui.
 
57. Când sunteţi un om inteligent şi vă daţi foarte repede seama că acela care se află în faţa voastră este un prost, nu riscaţi niciodată să vă contraziceţi cu el, pentru că, în caz contrar, ceilalţi oameni nu vor mai putea să  observe care este diferenţa între omul inteligent şi cel care este prost.
 
58. Omul inteligent rezolvă treburile care sunt foarte importante şi cu adevărat valoroase prompt, iar treburile care sunt de fapt treburi mărunte, el le lasă la urmă, pentru a le putea, eventual, amâna, dacă atunci el nu dispune efectiv de timpul necesar pentru a le rezolva.
 
59. Orice compromis pe care îl facem la un anumit moment dat, va fi întotdeauna plătit scump după aceea.
 
60. Când eşti foarte orgolios, îţi este, tocmai de aceea, foarte greu să îţi ceri iertare celor pe care i-ai făcut să sufere sau celor faţă de care ai greşit.
 
61. Atunci când eşti prost, impulsul de a pune întrebări tâmpite îţi este mai uşor de urmat decât să începi cu adevărat să gândeşti într-un mod creator.
 
62. Omul care este foarte sigur pe el are întotdeauna o forţă mult mai mare de convingere.
 

63. Când orice altceva eşuează, apelează cât mai repede la DUMNEZEU TATĂL.
 
64. Oricât de multe eforturi faci urmărind să fii pe placul tuturor, tot vei nemulţumi pe cineva. Nici măcar DUMNEZEU nu îi mulţumeşte pe toţi oamenii, pentru că dorinţele oamenilor sunt nenumărate şi, în plus, nu toate dorinţele lor sunt şi dorinţe benefice întotdeauna.
 
65. Selectează întotdeauna şi apoi însuşeşte-ţi cât mai repede din tot ceea ce te înconjoară orice este extraordinar de bun sau foarte bun şi valoros. Procedând astfel, în fiinţa ta vor apare în scurt timp transformări extraordinare.
 
66. Fiinţele umane care intră în stări specifice de REZONANŢĂ ocultă cu felurite energii subtile benefice, care provin din sferele tainice de putere nesfârşită care există în MACROCOSMOS, se încarcă în felul acesta cu aceste energii sublime. După aceea, ele le au oricând la dispoziţie în AURA lor, pentru a le manifesta de fiecare dată când vor să facă aceasta.
 
67. O femeie care este cu adevărat o minunată SHAKTI va putea fi recunoscută cu uşurinţă ca fiind capabilă să realizeze acţiuni cu totul extraordinare, mai ales atunci când ea cu adevărat le şi realizează efectiv.
 
68. O femeie care a atins cu adevărat starea sublimă de SHAKTI, poate fi recunoscută cu uşurinţă după disponibilitatea ei cu totul extraordinară de a face aproape oricând amor cu continenţă, oricât de mult timp. Atunci când o femeie a ajuns să-şi transmute biologic potenţialul menstrual în energie subtilă ocultă, mai ales pentru ea este foarte uşor atunci să reuşească toate aceste performanţe specifice stării sublime de SHAKTI.
 
69. Pentru un bărbat cu o virilitate anemică şi care nu stăpâneşte bine continenţa sexuală, o femeie care este o minunată SHAKTI îi apare cu atât mai inaccesibilă, pe măsură ce el se apropie de ea.
 

70. Atunci când, chiar fiind un bărbat destul de viril, nu practici deloc continenţa sexuală, indiferent cât ţi se pare de nemaipomenită experienţa ta erotică, cu toate acestea, datorită faptului că tu îţi pierzi de fiecare dată sămânţa (sperma) în momentul orgasmului cu ejaculare, te simţi de fiecare dată după aceea trist şi vlăguit.
 
71. Tot ceea ce li se petrece bărbaţilor care au început să practice de curând continenţa sexuală, pot să fie absolut siguri că mai demult, li s-a petrecut deja tuturor acelor bărbaţi care sunt deja foarte avansaţi în această minunată practică.
 
72. Ceea ce toţi bărbaţii trebuie să înveţe, înainte de toate, despre continenţa sexuală, în special în momentul în care ei află că ea există, este că, din nefericire, imensa majoritate a bărbaţilor nu ştiu absolut nimic despre continenţa sexuală, iar bărbaţii care sunt foarte proşti consideră, chiar atunci când află ceva în această direcţie, că ea (continenţa sexuală) este „fără îndoială” imposibilă (în viziunea lor îngustă şi limitată).
 
73. Există aproape întotdeauna o soluţie adecvată la orice problemă cu care ne confruntăm. Cei înţelepţi găsesc întotdeauna soluţiile cele mai bune, cu o mare uşurinţă.
 
74. Înainte de toate, dacă este privită dintr-un punct de vedere practic, ştiinţa continenţei sexuale este ceva cu totul minunat, pentru că ea reuşeşte să maximizeze plăcerea, atât a femeii, cât şi a bărbatului. Având în vedere că ea ne permite să realizăm aceasta oricând, în fiecare zi, se poate spune – pe drept cuvânt – că aceasta (continenţa sexuală) reprezintă o veritabilă revoluţie sexuală, pentru că ne oferă aproape tot ceea ce cerem (şi aşteptăm minunat) de la aceasta.
 
75. Cel mai adesea oamenii nu te ascultă decât atunci când ai un câmp subtil de forţă suficient de mare şi puternic, care îţi permite să fii mereu foarte CHARISMATIC.
 
76. Atunci când un bărbat prost află că există continenţa sexuală, el va spune: „Aşa ceva este imposibil, de aceea nu-mi pierd timpul cu asta”.
 

77. Atunci când o femeie pesimistă află că există continenţa sexuală, cel mai adesea ea spune: „Intuiesc că este posibil, chiar mi-ar place să practic aceasta şi sunt sigură că ar fi minunat, dar oare am să găsesc eu vreodată un bărbat care să mă iubească şi sa fie capabil cu adevărat să practice continenţa sexuală?”.
 
78. În cazul celui prost, deoarece el nu ştie că nu ştie, atunci lui i se pare că de fapt ştie, cu toate că în realitate el nu ştie mai nimic.
 
79. În cazul fiinţei umane cu o inteligenţă mediocră, seriozitatea gravă este refugiul despre care ea crede că îi poate masca în mod sigur lipsurile şi defectele.
 
80. Trebuie să urmăreşti să-ţi dai deja seama cu luciditate că ai totuşi o anumită tendinţă către paranoia, dacă, indiferent de situaţie, nu poţi găsi absolut niciodată ceva rău care s-a produs, chiar şi măcar o singură dată, din vina ta.
 
81. Aproape toate evenimentele care sunt anticipate cu o credinţă foarte puternică sunt întotdeauna pe măsura aşteptărilor.
 
82. Înainte de toate, oamenii văd şi simt ceea ce ei au fost deja obişnuiţi să vadă şi să simtă. În foarte multe situaţii, ei nu sunt capabili să vadă şi să simtă ceea ce nu se aşteptau absolut deloc să vadă şi să simtă.
 
 
Articol preluat din Programul spiritual al Simpozionului Internaţional de Yoga Costineşti 2005
 
 

Citiţi şi:

Zece sfaturi înţelepte şi totodată pline de bun-simţ pentru a evita confruntarea cu stresul şi cu tensiunile de tot felul

O poveste cu tâlc la care merită să reflectaţi fiecare dintre voi

yogaesoteric
21 martie 2012


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More