Știința confirmă puterea de vindecare a rugăciunii

 

În ultimii ani, tot mai mulţi cercetători din întreaga lume au început să realizeze studii şi cercetări diverse asupra „fenomenelor mistice”, cum erau ele denumite până de curând. Ultimele cercetări în domeniu arată că oamenii pot cu adevărat să se vindece atunci când se roagă, ori atunci când ating moaştele unor sfinți etc., cu condiția ca ei să aibă credință. Oamenii de ştiinţă ruși au dovedit aceasta şi au descoperit şi „mecanismul” pământesc al acestui fenomen divin…

„O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev, din Sankt Petersburg. „Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura conştiinţei.”

Profesorul Slezin a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce aceștia se rugau şi a observat un fenomen neobişnuit: „stingerea” completă a activităţii cortexului cerebral. Această stare este specifică și poate fi observată numai la bebeluşii în vârstă de trei luni, atunci când aceștia se află lângă mamele lor, în acea stare de siguranţă absolută. Pe măsură ce copilul creşte, acel sentiment de siguranţă dispare treptat, activitatea creierului creşte, iar ritmul biocurenţilor cerebrali specifici devine tot mai lent, putând fi observat numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, după cum a dovedit Valeri Slezin. El a numit această stare necunoscută „trezie uşoară în rugăciune” şi a dovedit că ea are o importanţă vitală pentru orice om.

Este cunoscut faptul că bolile sunt cauzate mai ales de emoțiile negative pe care le trăim și care rămân impregnate în mintea noastră conștientă sau subonștientă. În timpul rugăciunii, însă, grijile „se mută” într-un plan secundar sau chiar dispar cu totul. În felul acesta devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală, cât şi cea fizică. Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginer şi electrofizician, Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a realizat peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujba bisericească. În urma acestor studii a rezultat că participarea la slujbă normalizează tensiunea şi valorile constituienților sângelui.

S-a dovedit că rugăciunile pot neutraliza chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la   Cernobîl, nivelul radiațiilor a fost mai mare decât puteau măsura instrumentele specifice. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, aflată la doar patru kilometri depărtare de reactoare, valoarea radiaţiilor era însă normală.

Oamenii de ştiinţă din Sankt Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi sunetul clopotelor bisericilor pot avea, de asemenea,  proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna atunci când există epidemii. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. „Proteinele viruşilor slăbesc şi nu mai pot purta infecţia”, a explicat Malakovskaia. Semnul Crucii are și el un efect semnificativ asupra sănătății: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococii) nu numai din apa de la robinet, ci şi din râuri şi lacuri, fiind chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfectare cu radiaţie magnetică.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală din Rusia a analizat o  cantitate de apă înainte şi după ce aceasta a fost sfinţită. În urma acestui studiu s-a constatat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, concentraţia bacteriilor dăunătoare din ea devine de o sută de ori mai mică. Metodele de purificare cu ajutorul radiaţiei electromagnetice au rezultate mult mai slabe.

Astfel, recomandările ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au doar  valoare spirituală, ci şi preventivă. Apa sfinţită nu este doar o apă purificată, ci, prin sfințire, ea îşi modifică şi structura, devenind inofensivă și putând chiar vindeca. Acest lucru a fost dovedit prin diverse analize realizate cu aparate speciale. Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta s-ar fi impregnat cu rugăciunile care au fost rostite în procesul de sfințire. De altfel, studiile doctorului Masaru Emoto vin în sprijinul acestei teorii, arătând foarte clar – prin analiza cristalelor de apă expusă la diverse cuvinte, sunete sau alte informații – că apa are capacitatea de a prelua și înmagazina informația la care este expusă. Așa se explică puterea ei de vindecare… Această apă îi vindecă însă, numai pe cei credincioși. Ne-am putea întreba de ce se petrece acest lucru? Pentru cei care cunosc legea rezonanței oculte, explicația este foarte simplă. Cei care cred, se află, prin credința lor, în rezonanță cu energiile vindecătoare specifice cu care a fost impregnată apa în urma rugăciunilor. Cei care nu cred, nu se află în rezonanță cu acele energii și, prin urmare, nu pot beneficia de acțiunea lor vindecătoare.

„Apa «distinge» nivelul de credinţă al oamenilor”, spune A. Malenkovskaia (adică acționează în funcție de gradul în care respectiva ființă se află în rezonanță cu energiile binefăcătoare cu care a fost încărcată apa respectivă). Pentru a determina gradul de structurare a apei în urma sfințirii ei, au fost realizate mai multe teste. S-a constatat că atunci când apa este sfințită de un preot, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare; când este sfinţită de o persoană credincioasă, densitatea apei este de numai de 1,5 ori mai mare, iar sfințită de o persoană botezată, dar necredincioasă, fără cruce la gât, structura apei prezintă modificări nesemnificative.

Oamenii de știință au reușit să demonstreze, cu mijloacele tehnologice moderne, ceea ce înțelepții ştiu de mii de ani. Puterea vindecătoare atât în plan fizic, moral, cât şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, care este rostită cu credinţă, este acum un fapt dovedit științific.
 

 Sursa: științasuccesului (adaptare)
 

Citiți și:

Descoperirea extraordinară a lui Masaru Emoto: apa ne înregistrează gândurile

Inima descătuşează forţa supranaturală a rugăciunii

Puterea tainică a comunicării cu Dumnezeu

 
 

 

yogaesoteric
26 martie 2013

 
 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More