Unda de şoc determinată de meteorul din Rusia a fost atât de puternică încât a înconjurat Pământul de două ori

 
de Rafael Matei
 

Noi date furnizate de cercetători vin să confirme faptul că asteroidul care a explodat deasupra oraşului rus Chelyabinsk avea forţa de a declanşa o distrugere apocaliptică pe pământ.

 

Să ne amintim sintetic evenimentul. La 15 februarie 2013, un asteroid a intrat în atmosfera Pământului, cu o viteză formidabilă, estimată la apoximativ 35 000 km/h și rapid s-a transformat într-un bolid strălucitor – meteorul Chelyabinsk – deasupra regiunii de sud a Munților Urali. Lumina emanată de meteor a fost mai strălucitoare decât cea a soarelui, evenimentul fiind observat pe o arie largă în regiune și în republicile învecinate. Martorii au simțit de asemenea căldura intensă degajată de mingea de foc. Obiectul a explodat în aer, la o altitudine de aproximativ 23,3 km, producând multe fragmente mici de meteoriți și o puternică undă de șoc. Peste 1500 de persoane au fost rănite datorită cioburilor de sticlă din geamurile sparte de unda de șoc și aproximativ 7000 de clădiri au fost avariate, distrugeri insignifiante prin comparație cu ceea ce s-ar fi putut produce dacă meteoritul ar fi lovit solul. Cu o masă inițială de 10.000 de tone (subestimată la 7000 de tone de primele determinări) și măsurând între 17-20 de metri, este cel mai mare obiect natural care a intrat în atmosfera Pământului din 1908, când evenimentul de la Tunguska a distrus o întinsă suprafață de pădure în Siberia.

După 15 februarie, în urma analizării datelor colectate de către sistemul global de monitorizare şi supraveghere a undelor sonore de foarte joasă frecvenţă, cercetătorii au descoperit că unda de şoc produsă de explozia asteroidului a înconjurat globul pământesc de două ori.

Sistemul internaţional de monitorizare (IMS) aparţine Organizaţiei Tratatului de Interzicere a Experimentelor Nucleare (CTBTO) care supraveghează la nivel mondial respectarea prevederilor acestui tratat. IMS se bazează pe detectarea undelor sonore de joasă frecvenţă care sunt emise în cazul exploziilor atomice. Oamenii de ştiinţă au declarat că în data de 15 februarie 2013, a fost înregistrat cel mai puternic eveniment de la înfiinţarea institutului. Cercetătorii din cadrul IMS au descoperit însă că semnalele nu proveneau de la un experiment nuclear, ci de la asteroidul de 10 000 de tone care a explodat la scurt timp după ce a pătruns în atmosfera pământului.

„Pentru prima dată de la înfiinţarea reţelei IMS, au fost detectate în mod clar, mai multe semnale ale undelor de şoc, care au străbătut pământul de două ori”, a afirmat Alexis Le Pichon cercetător în cadrul Comisiei pentru Energie Atomică din Franţa, în publicaţia Geophysical Research Letters.

Pentru a estima energia degajată în urma evenimentului de la Chelyabinsk, echipa de cercetători condusă de Pichon a folosit datele provenite de la 20 de centre IMS de pe întreaga planetă: „Estimările preliminarii au arătat că valorile exploziei de la Chelyabinsk se ridică la echivalentul a 460 kilotone de TNT [trinitrotoluen sau trotil].” Aceasta înseamnă că asteroidul care a fost foarte aproape de a lovi pământul, a degajat în urma exploziei o forţă echivalentă cu cea produsă de aproximativ 30 de bombe similare celei de la Hiroshima, detonate simultan. Din fericire, această forță colosală a fost absorbită în cea mai mare parte de atmosferă, explozia producându-se la altitudinea de 23,3 km.

Analizând aceste date, nu este greu să ne imaginăm ce distrugeri masive, apocaliptice, ar fi apărut dacă acest corp ar fi atins solul. Cercetătorii în domeniu estimează că dacă asteroidul de 10 000 de tone ar fi lovit scoarţa terestră cu forţa a 30 de bombe atomice, cu o viteză de zece de ori mai mare decât cea a unui glonţ de puşcă, numărul victimelor ar fi fost cu siguranţă de ordinul milioanelor.

În primăvara acestui an, în aceeași zi, pământul a fost la un pas de faimoasa Apocalipsă de două ori

Surprinzător, dar deloc întâmplător, la aceeaşi dată, era așteptat un alt eveniment – un alt asteroid (2012 DA14), cu mărimea de aproximativ 30 de metri, a trecut foarte aproape de planeta noastră doar 16 ore mai târziu. Analizele detaliate efectuate au arătat că cele două obiecte nu aveau nicio legătură.

Conform datelor furnizate de NASA, asteroidul DA14 s-a aflat la o distanţă de aproximativ 18 000 de km faţă de Pământ, ceea ce este extrem de aproape în termeni astronomici, aceasta constituind un record al apropierii vreunui asteroid de Terra în ultimii 20 de ani, exceptând asteroidul de la Chelyabinsc.

Luând în considerare aceste date, probabilitatea ca cele două corpuri cereşti să fi lovit din plin Pământul la data de 15 februarie 2013, a existat cu siguranţă!

Putem deduce fără niciun dubiu că în cazul în care cei doi asteroizi ar fi  lovit planeta noastră în data de 15 februarie 2013, ei ar fi lăsat o amprentă teribilă asupra Pământului şi a evoluţiei umanităţii.

Pământenii au fost salvaţi de la un eveniment apocaliptic datorită intervenţiei unei nave extraterestre

În urma cercetării atente a imaginilor captate de martorii oculari, s-a descoperit că un obiect zburător neidentificat, a reacţionat la pericolul iminent pe care meteorul de deasupra Munţilor Urali îl reprezenta pentru Pământ, intervenind salvator. Pe înregistrări se poate observa foarte clar cum OZN-ul, depășind viteza colosală a masei incandescente, o traversează determinând explozia sa, iar apoi, după câteva momente, dispare în mod misterios.

Pe internet, numeroase site-uri pun la dispoziţie imagini concludente ale intervenţiei OZN-ului, despre care orice fiinţă plină de bun simţ şi inteligentă se poate convinge din plin că este reală.

 

Pentru cei sceptici, există multe întrebări tulburătoare la care ar merita să reflecteze în urma evenimentului de la Chelyabinsc. De ce totuși asteroidul a explodat în atmosferă și nu a ajuns să lovească scoarța terestră, omenirea scăpând ca prin urechile acului de un dezastru de proporții? Ce a făcut să ne bucurăm de această extraordinară derulare a faptelor? În lipsa unor evenimente similare cunoscute, este credibilă explicația oferită de oamenii de știință, conform căreia explozia a survenit datorită vitezei foarte mari a asteroidului și a unghiului mic sub care acesta a pătruns în atmosferă?

Cu toții putem participa la salvarea planetei

Așadar, pe 15 febriuarie 2013, putem spune că o evidentă salvare divină s-a manifestat pentru pământeni. În această direcție, unele acţiuni spirituale iniţiate de şcoala noastră de YOGA și realizate la unison de mii de ființe umane ajută într-o manieră unică la depăşirea cu bine a încercărilor apocaliptice cu care se confruntă omenirea în această perioadă.

Programul de acţiune urgentă Nu Apocalipsa, Invocaţiile speciale si rugăciunile colective adresate lui DUMNEZEU pentru a salva planeta pământ, apelările civilizaţiilor extraterestre benefice şi a Supremului Consiuliu Galactic în vederea asistării şi salvării omenirii de la distrugerea sa, sunt în prezent unice pe această planetă.

Ajutorul extraterestru imens pe care noi oamenii l-am primit atunci când OZN-ul a provocat explozia meteorului deasupra localităţii Chelyabinsk stopând astfel o evoluţie apocaliptică a evenimentelor, a fost cu siguranță, într-o mare măsură, un răspuns la Invocaţiile apel către Supremul Consiliu Galactic care s-au organizat în cadrul şcolii noastre de yoga la 1 ianuarie 2013, cu puțin timp înainte de data de 15 februarie 2013.
 
Corelaţia evidentă între această intervenţie extraterestră salutară şi invocaţiile colective ce au fost realizate de către numeroşi yoghini din cadrul şcolii noastre de yoga nu s-a bucurat însă de niciun ecou în mass-media, fapt cu care ne-au obișnuit pseudo jurnaliştii autohtoni.


Citiţi şi: 

Un senzaţional mesaj-referendum al unei civilizaţii extraterestre avansate ce se adresează tuturor oamenilor de pe planeta Pământ  

Enigmele de la Cernobâl pot fi cu ușurință explicate dacă luăm în considerare ajutorul cert care a fost oferit de OZN-urile ce aparțin unor civilizaţii extraterestre 

Mesaj special de la Grieg – 10 martie 2013 


yogaesoteric
18 iulie 2013

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More