Rezonanţa – fiecare suntem fiinţe care sunt caracterizate de o frecvenţă de vibraţie


De la Herodot zicere: „unica avere este cunoaşterea, şi singurul dezastru este ignoraţa”. Are dreptate, şi iată de ce: vedem zilnic multe, dar nu le înţelegem…

În fizică, rezonanţa este tendinţa unui sistem de a oscila cu o amplitudine maximă la anumite frecvenţe, ce sunt denumite frecvenţe de rezonanţă. La aceste frecvenţe, chiar şi forţe oscilante mici pot produce amplitudini de vibraţie mari, deoarece sistemul stochează energie oscilantă. Când atenuarea este mică, frecvenţa de rezonanţă este aproximativ egală cu frecvenţa naturală a sistemului, la care el vibrează liber.

Rezonanţa apare la toate tipurile de sisteme oscilante: există rezonanţă a undelor mecanice, rezonanţă electromagnetică şi rezonanţă a funcțiilor de undă în fizica cuantică.

La mijlocul anilor ’80 mai puţin de 3% din toţi oamenii planetei foloseau telefoane mobile, iar în ziua de azi aproape 100% din oameni le folosesc. Acum trăim într-un ocean de radiaţii electromagnetice. Sunt în jurul nostru, invizibile; dar ştim că sunt acolo. De fiecare dată când ridicaţi telefonul mobil ştiţi asta, frecvenţa este acolo. Este foarte greu să dăm ceasul înapoi, de fapt, este imposibil, dar trebuie să fim conştienţi de efectele nefaste asupra sănătăţii, astfel încât să putem alege în a lua măsuri de precauţie împotriva expunerilor prelungite la aceste radiaţii. Noi, pur şi simplu, nu înţelegem pe deplin ceea ce ne înconjoară.

Rezonanţa – fiinţe de frecvenţă (titlul original, în lb. engleză) este un senzaţional documentar ce ne deschide ochii, informându-ne despre care sunt şi cum arată efectele nefaste incomensurabile pe care ni le provoacă oceanul de frecvenţe electromagnetice în care trăim în ziua de astăzi. În loc să învinovăţească industria în stilul obişnuit de tipul teoriei conspiraţiei, filmul arată cu fapte simple dar relevante, uneori şocante, ceea ce se ştie dar nu se spune.

Cel mai important, modul în care filmul priveşte dimensiunea istorică şi evolutivă a unei tehnologii relativ tinere este destul de convingător – începând cu aşa-numita Rezonanţă Schumann. Această frecvenţă electromagnetică este nu numai „pulsul Pământului”, dar şi al vieţii însăşi; prezenţa sa pare a determina bunăstarea fizică şi mentală a oamenilor, ca să nu mai vorbim de influenţa sa asupra existenţei tuturor speciilor de animale.

Din fericire, documentarul rămâne distant de părerile experte, vorbeşte şi prezintă aceste fapte cu compasiune şi respect pentru un public ne-ştiinţific. Se pare că realizatorii au depus mult efort pentru a face concluziile lor tangibile şi uşor de înţeles – nu în ultimul rând ca o naraţiune care se bazează foarte mult pe experienţa umană.

Corelaţia dintre dezvoltarea de tehnologii fără fir (wireless etc.) şi dispariţia alarmantă a multor familii de albine, de exemplu, este dramatică, dar nu şi-a găsit încă drumul în sensibilizarea opiniei publice. Văzând cum albinele părăsesc stupii în care s-a pus un telefon fără fir, ca experiment, este preocupant, ştiind ce ar putea însemna pentru hrana globală; ținând cont de faptul că stâlpii de telefonie mobilă domină peisajele noastre, ar trebui să ne dea serios de gândit.

Conform cercetărilor şi investigaţiilor prezentate în film, patru specii de albine americane au scăzut în număr cu 98% şi, de asemenea, sensibilitatea de navigaţie a păsărilor şi cea a fluturilor, ce depind de frecvenţa naturală şi câmpul magnetic al Pământului. Indiferent dacă sunt sau nu dovedite cu certitudine, faptul că 190 de specii de păsări sunt pe cale de dispariţie iminentă ar putea fi cauzat de „frecvenţe artificiale”.

În cele din urmă, „ar putea” trebuie să fie suficient ca motiv de îngrijorare şi acesta este argumentul filmului: dezvoltarea susţinută a unei tehnologii ale cărei impact şi consecinţe, la urma urmei, nu au fost cercetate cu rigoarea pe care o meritau. Cu toate acestea, se pare că există suficiente cercetări ştiinţifice care sugerează că problema este mult mai gravă decât ne gândim şi, eventual, ignorată – nu numai de oamenii cu interese.

Deşi Rezonanţa explorează „pânzele de păianjen” comerciale şi politice ţesute de o industrie a profitului, documentarul se întrepătrunde cu istoria oamenilor. Există un sat mic englez, cu 18 case şi o antenă de telefonie mobilă, care pare să se fi transformat într-un grup de oameni afectaţi de cancer; limitele de radiaţii stabilite împotriva craniilor de soldaţi sunt depăşite, în timp ce copii de 8 ani folosesc telefoanele mobile; sau fenomenul de „electrosensibilitate”, care afectează aproximativ 3% din populaţie, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Cu toate acestea, documentarul nu se opreşte aici. Acesta merge la cauza problemei – simplul fapt că noi nu putem vedea frecvenţele artificiale în care suntem scufundaţi, dar transformate în sunete acustice devin detectabile ca şi în experimentele „live” realizate în film, vorbește de la sine.

Concluziile documentarului sunt evocatoare şi sugestive. În cele din urmă, „conexiunea” noastră cu frecvenţele naturale ale Pământului – şi toată viaţa – pare să se fi deteriorat în moduri noi pe care încă nu le înţelegem, dacă nu le cunoaştem întâi. În acest sens, Rezonanţa este departe de a fi alarmistă, doar trage un semnal de alarmă.

Nu în ultimul rând, există și o dimensiune spirituală a subiectului filmului, ce este începută dar, din păcate, nu este continuată. Există o corelaţie directă între Rezonanţa Schumann şi o anumită frecvenţă a creierului uman – undele Alpha –, deci este mai mult decât probabil că frecvenţe artificiale ar putea afecta, de asemenea, modul nostru de a gândi şi a dormi; acest lucru, dincolo de toate riscurile medicale, ar putea avea chiar repercusiuni mai alarmante, deoarece se referă la conştiinţa în sine.


Citiți și:

Poluarea electromagnetică 
Rezonanța Schumann – Omul ca structură vibratorie
Modalităţi de influenţare de la distanţă a psihicului fiinţei umane

 

yogaesoteric
7 august 2015

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More