Care sunt instituțiile financiare, corporațiile și ONG-urile care sprijină propaganda pro homosexualitate din Europa și SUA

 

Propaganda de susținere a drepturilor homosexualilor merge ca unsă, iar rezultatele ei se văd cam peste tot în Occident. Pentru că, pe plan internațional există diverse organizații mai mult sau mai puțin obscure care au ca scop sprijinirea diverselor forme ale lobby-ului LGBT.

Fie că este vorba de organisme internaționale, fundații bancare, societăți filantropice sau multinaționale, toate fac parte din același mecanism activ care s-a implicat în ultimii ani în așa numitele bătălii pentru drepturile civile.

Un chestionar realizat în 2014 de scriitorul și ziaristul italian Vittorio Messori, considerat unul dintre principalii autori pro familie din Italia, și în care principala întrebare a fost „cine sunt cei care îi finanțează pe cei care doresc să distrugă familia naturală”, a primit răspunsuri de tot soiul. O parte dintre chestionați a răspuns că aceste campanii de sprijinire a homosexualilor sunt finanțate de masonerie. Alții cred că banii vin de la marile organizații internaționale de lobby homosexuale, iar pentru alții de vină ar fi Organizația Mondială a Sănătății sau partide de veche inspirație marxistă transformate în grupuscule așa-zis „liberale”.

Este clar, așadar, pentru oricine, că în spatele mișcărilor în favoarea recunoașterii căsătoriilor între persoane de același sex acționează mecanisme de putere care programează și finanțează propaganda pro LGBT, scrie cristianocattolico.it.

Așa se și explică de ce instituţii internaționale de prestigiu au dovedit în ultimii ani cât de mult sprijină controversatele Gay Pride.

Nimeni nu ar fi crezut până acum câțiva ani că Pentagonul va organiza o paradă a homosexualilor. Și iată că în 2015 Departamentul Apărării din SUA s-a lăudat cu a patra ediție a Gay Pride, la care generali și ofițeri ai armatei SUA au defilat cot la cot cu partenerii homosexuali. Este arhicunoscut și de necontestat activismul pe care îl fac lobbyiștii LGBT în interiorul Națiunilor Unite. Săptămânal, la ONU se cer inițiative pentru ca statelor membre ONU să li se impună recunoașterea căsătoriilor civile între persoane de același sex. În paralel, au loc presiuni pentru ca ONU să emită declarații prin care să condamne acele state care nu vor să se conformeze propagandei LGBT și susțin drepturile familiei.

Lobby-ul pro homosexuali este extrem de activ în SUA, la New York și Washington, dar și la Bruxelles. Finanțările vin din partea unor instituţii europene și internaționale, sub forma unor donații către organizații neguvernamentale, sub preţul, de exemplu, al luptei împotriva SIDA, conform thenewamerican.com

Site-ul italian scrie că unul dintre cei mai mari contribuitori la propaganda LGBT pare să fie organizația Catholic for a Free Choice (CFFC), entitate care, alături de mult mai cunoscuta ILGA (International Gay and Lesbian Association), acționează pe față la Bruxelles pentru a impune legiuitorilor europeni să decidă recunoașterea mariajelor între persoane de același sex în statele UE în care acestea nu au devenit deja lege.

CFFC este finanțată de diverse fundații, precum: Playboy Foundation, MacArthur Foundation, fundația companiei auto Ford (cu peste un milion de dolari anual), dar și de cunoscuta Open Society Institute, a miliardarului George Soros, de Goldman Fund, Turner Foundation și Rockfeller Foundation.

Chiar dacă nu face propagandă gay, finanțări masive primește și Federația Internațională a Planificării Familiale din Europa (IPPF – EN). Cu sediul în Belgia, aceasta este una din cele șase unități regionale ale Federației Internaționale de Planificare a Familiei, unul dintre cei mai mari furnizori de avort precum și un proeminent lobbyst din Europa în probleme precum avortul și în domeniul „sănătății sexuale și a reproducerii”. IPPF EN colaborează cu instituțiile europene precum și cu alte agenții ale Națiunilor Unite (UNFPA, WHO, UNDP, UNICEF, OECD).

Lista este completată de firme mari precum Kodak, American Airlines, Apple, Citigroup, Microsoft, Toyota și Ubs care subvenționează lobby-ul LGBT de la Washington, cea mai cunoscută organizație care militează pentru drepturile gay fiind Human Right Campaign (HRC). HRC este cel mai mare grup de lobby pentru lesbiene, gay, bisexuali și transsexuali (LGBT) în Statele Unite, cu peste 700.000 de membri și suporteri.

O altă firmă care se implică activ, nu doar financiar, în favoarea acestui lobby este Motorola, care le impune angajaților să urmeze cursuri de formare împotriva homofobiei, în timpul cărora nimeni nu are voie să comenteze ceva pe acest subiect.

Pe lângă acestea, există și cazul finanțărilor venite din fonduri „hedge” (sau fonduri de plasamente alternative) pentru susținerea campaniilor menite să anuleze anumite legi care i-ar discrimina pe homosexuali.


Citiți și:

Tacticile insidioase ale mişcării homosexuale

Cei puternici şi bogaţi îşi fac de cap în tabăra de la Bohemian Grove

 

yogaesoteric
2 martie 2016


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More