1 milion de italieni sunt pentru familia tradiţională. Protest uriaş la Roma împotriva proiectului de adoptare a parteneriatelor civile homosexuale

 

Un protest masiv a fost realizat la Roma pe 30 ianuarie, în apărarea familiei tradiţionale. Evenimentul a fost provocat de dezbaterea din Italia de la începutul anului, legată de recunoaşterea parteneriatelor gay şi a unor drepturi de adopţie limitate pentru cuplurile de acelaşi sex.

Prevederea care permite homosexualilor să adopte copiii biologici ai partenerilor lor este cea mai contestată, inclusiv în coaliţia condusă de premierul de stânga Renzi, care susţine proiectul. Aliaţii de dreapta ai premierului Matteo Renzi nu sunt de acord cu proiectul şi intenţionează să blocheze adoptarea legii, aşa cum au mai procedat şi în trecut.

Ministrul de interne, Angelino Alfano, membru al Partidului Noului Centru-Dreapta, este unul din criticii cei mai vocali ai „prevederii copilului vitreg”, aşa cum este numită măsura legislativă. Angelino a declarat recent că va căuta să anuleze prevederea, dacă va fi votată în Parlament, prin convocarea unui referendum.

La marş au participat mai mulţi membri ai Parlamentului European. Printre ei, inclusiv Elisabetta Gardini şi Vice-preşedintele PE, Antonio Tajani.

Mitingul de la Roma a fost susţinut de Biserica Catolică, iar la protest au participat oameni veniţi din toate regiunile Italiei sau chiar din afara ţării.

Mirko Marinelli, protestatar: „Vrem să arătăm că familiile creştine există, familiile creştine au dreptul să existe şi familiile creştine nu pot fi puse la egalitate cu familiile formate din doi bărbaţi sau două femei”.

Emanuel Amadou, preot din Camerun: „Cum să permitem implementarea unei astfel de legi? Niciun animal nu ar face acest lucru. Suntem pentru viaţă şi suntem aici să sprijinim viaţa. Cum poate un om atât de inteligent şi înţelept să distrugă viaţa? Ce poate rezulta din relaţia a doi bărbaţi sau a două femei? O pisică? Un câine? Ce?”

La demonstraţia din centrul Romei au venit şi numeroşi părinţi cu copii. Ei susţin că ideea guvernului italian de a aproba adoptarea copiilor de către cuplurile de homosexuali este una greşită.

Giovanni Imbesi, părinte: „Am doi copii şi îl aşteptăm pe al treilea. Şi eu am crescut într-o familie cu un tată şi o mamă. Cel mai mare dar pe care mi l-a făcut viaţa a fost iubirea părinţilor mei”.

Papa Francisc a readus aminte opoziţia Bisericii Catolice față de căsătoriile gay, cu o săptămână în urmă, afirmând că familia tradiţională este familia dorită de Dumnezeu.

Sondajele de opinie arată că societatea italiană e împărţită în privinţa căsătoriilor gay, însă este total împotriva adoptării copiilor de către cuplurile de homosexuali.

***

La sfârșitul lunii februarie, premierul italian Matteo Renzi a convocat Partidul Democrat (PD) pentru a domoli apele în scandalul iscat în urma promovării legii gay. El a decis eliminarea clauzei prin care cuplurile homosexuale pot primi spre adopție copii. Renzi a motivat decizia ca fiind rezultatul presiunilor din partea aliaților săi de stânga și de dreapta și a sutelor de amendamente inițiate de partidele din opoziție. Legea astfel modificată urmează să intre în parlament.


Citiți și:

Suedia – copii de grădiniță scoși la parade gay. Asta se pregătește oare și în România?

Austria nu legalizează căsătoriile gay

Aberații: Părinții gay sunt OK

 

yogaesoteric
26 martie 2016

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More