La Bruxelles se fură ca-n codru, iar mizeria este băgată sub preș…

 

Ofelia Kamp este un manager român care are prieteni în forurile europene. Într-o postare pe Facebook vorbește critic despre Bruxelles, unde, spune ea, se fură ca-n codru şi unde banii se cheltuiesc pe mofturi.

Un prieten care a câştigat un post de director la UE i-a povestit despre predecesorul său, angajatul căruia tocmai îi luase locul, potrivit B1TV.

Fostul director, un italian, a ocupat postul cu pricina timp de șapte ani, dar n-a ajuns la birou niciodată. Și asta în condițiile în care salariul său era de 10.000 de euro și avea și tot felul de sporuri pentru chirie, deplasări etc.

„După ce a ajuns la Bruxelles şi s-a instalat la post, mutare plătită, casă găsită, subvenţionată chiria, a aflat povestea locului lui de muncă. Postul respectiv fusese ocupat timp de şapte ani de un italian care NU s-a prezentat nicio singură zi la birou. Nici măcar o singură zi. Nu a semnat niciun act, nu a fost interesat de nimic, plecat în permanenţă în vacanţă. Cu toate astea, timp de şapte ani, omul şi-a primit cu regularitate salariul, cei zece mii de euro, net, plus sporurile pentru chirie, deplasări. Când au văzut că nu se întâmplă nimic, şi pentru că aveau nevoie de un director prezent, au scos postul la concurs, DUPĂ ce l-au întrebat pe italian «dacă e de acord» să i se închidă contractul!!!”, a povestit Ofelia Kamp, scrie sursa citată.

Ea susţine că mutarea din fiecare an, pe timp de vară, de la Bruxelles la Strasbourg, costă zeci de milioane de euro şi că totul este muşamalizat.

„La Bruxelles NU există scandaluri; nu se face vâlvă pentru NIMIC. Totul e acoperit, băgat «sub preş», trecut cu vederea. Nu «scapă» informaţie, nu există necinste, deşi se fură ca-n codru şi se cheltuiesc bani grei, cu tot felul de mofturi inutile. Se recondiţionează birourile, se lasă aerul condiţionat să meargă non-stop cel puţin o săptămână înainte de mutare, pentru a verifica instalaţia şi pentru a reîmprospăta aerul din clădire, se consumă tone de apă, nu numai cu curăţenia, dar mai e şi lăsată să curgă non-stop preţ de câteva zile, pentru a curăţa depunerile de pe conductele nefolosite un an de zile. Iar după două luni, are loc operaţiunea inversă. Cu aceleaşi costuri imense”, a mai spus managerul.


Citiți și:

Viaţă de europarlamentar! 
Nigel Farage către parlamentarii europeni: «N-ați muncit cu adevărat în viața voastră, nu ați lucrat nicăieri, n-ați creat un loc de muncă»

 

yogaesoteric
26 iulie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More