Dezvăluiri despre APSARAS, senzualele și fermecătoarele dansatoare celeste. Mic ghid ilustrat

1. Cine sunt APSARAS, dansatoarele celeste?

Dansatoarele celeste, APSARAS, sunt zeiţe ce locuiesc în DEVALOKA, paradisul ceresc al lui Indra, zeul zeilor, fiind slujitoarele lui, experte în arta dansului şi a seducţiei.

În traducere, APSARA înseamnă „nimfă”, „nimfă celestă” sau „fecioară celestă”.  

În mitologia hindusă și budistă, ele apar ca divinităţi feminine ale norilor și apelor, ființe eterice care populează cerul, fiind adesea descrise ca zburând.

Ele sunt de multe ori soții sau iubite ale GANDHARVA-șilor, muzicienii celeşti de la curtea lui Indra. GANDHARVA-șii sunt menționați pe larg în Mahabharata, fiind asociaţi cu DEVAS (ca și cântăreți celeşti) și cu YAKSHAS, ca și războinici formidabili.

Dansatoarele celeste dansează pe muzica cântată de GANDHARVA-și, de obicei în palatele zeilor, îi distrează și, uneori, îi seduc pe zei sau pe oameni. Ei au legătură cu SOMA, nectarul nemuririi.

În multe povestiri relatate în Mahabharata, APSARAS apar descrise ca fiind extrem de frumoase şi seducătoare: ele aveau ochii ca frunzele de lotus, talia subţire şi şoldurile largi şi erau însărcinate să ispitească inimile celor ce practică austerităţi rigide, dansând în faţa lor, scuturându-şi sânii mari, aruncând ocheade sau afişând diverse alte atitudini provocatoare capabile să fure inimile şi minţile celor ce le priveau.

Se spune că APSARAS sunt capabile să-şi schimbe forma la voinţă, și stăpânesc asupra norocului şi asupra jocurilor de noroc. De asemenea, ele sunt asociate cu riturile erotice de fertilitate.

Există două tipuri de APSARAS: LAUKIKA (lumești), dintre care sunt specificate treizeci și patru, și DAIVIKA (divine), din care sunt specificate zece.

Cele mai faimoase dintre ele sunt:

Menaka

(aici seducându-l pe Rishi Vishwamitra)
  

Tilottama

(în dreapta o ipostază un pic domestică, ca soţie a lui Aniruddha)

Urvashi – „cea care poate controla inimile îndrăgostite ale celorlalţi”
(UR – inimă, VASH – a controla)  

Urvashi
(aici împreună cu regele Pururavas, iubitul ei muritor)

Urvashi este descrisă ca fiind cea mai frumoasă dintre APSARAS. Ea este permanent tânără și absolut fermecătoare, dar întotdeauna evazivă. Este o sursă atât de încântare cât și de durere.

Rambha (soţia lui Nalakuvara, fiul lui Kubera) considerată a fi Regina APSARA-elor, fiind de neegalat în arta dansului, muzicii şi în frumuseţe.

2. Competiţia dintre APSARAS. Tehnică amoroasă uluitoare versus abandon euforic în dans

În Bhavishya Purana se povesteşte că Indra, dorind să stabilească care este cea mai pricepută dansatoare, organizează un concurs între cele patru apsare Tilottama, Menaka, Rambha şi Urvashi. Cele mai bune sunt desemnate Rambha şi Urvashi şi, neputând stabili care dintre ele este câştigătoarea, Indra îi cere ajutorul regelui Vikramaditya, unul dintre cei mai mari şi înţelepţi regi de pe pământ.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More