Vedenia uluitoare pe care a avut-o un om din Iugoslavia în anul 1976 (III)

Citiți a doua parte a articolului

La ieşire ne aştepta norul şi ne-a dus la locul de unde am văzut învierea morţilor. De data aceasta eram mai aproape de pământ.

Toată lumea înviată pe care o văzusem mai înainte era rânduită în trei cete mari. În prima ceată din partea dreaptă, oamenii erau luminoşi şi aveau faţa veselă. La stânga lor, în ceata a doua, oamenii aveau feţele triste şi întunecate. Numărul lor era mult mai mare decât al acelora din prima ceată. În sfârşit, la stânga, în ceata a treia se afla o foarte mare mulţime de oameni cu feţele negre şi urâte. Uitându-mă cu atenţie la aceşti oameni, îngerul a început să mă lămurească: „Oamenii din partea dreaptă, cu faţa luminoasă, sunt drepţii. Pe aceştia îi aşteaptă răsplata veşnică, care li se cuvine pentru viaţa lor cinstită de pe pământ. Aceştia din ceata din mijloc, cu feţele întunecoase, sunt cei care au păcate mai uşoare. Pentru aceştia trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu şi să facem fapte bune în numele lor şi aşa li se vor ierta păcatele. Lui Dumnezeu cele mai plăcute îi sunt rugăciunea şi faptele bune. Aceştia pe care îi vezi la stânga sunt păcătoşii cei mari. Din pricina vieţii lor urâte de pe pământ, acum sunt schimonosiţi potrivit cu păcatele făcute de fiecare şi aşa vor fi aruncaţi în focul cel veşnic.”

Era o privelişte înspăimântătoare vederea acestor mari păcătoşi. Trupurile lor erau umflate şi pline de răni îngrozitoare. Din rănile vii şi deschise curgea un puroi murdar şi mulţime de viermi şi şerpi muşcau din aceste trupuri necurate. Din gurile lor deschise atârnau limbile umflate, pe care nu le mai puteau trage înăuntru. Toţi ţineau în mâini câte ceva, potrivit cu îndeletnicirile pe care le avuseseră în viaţă. Astfel, brutarii ţineau pâine, măcelarii cuţite de măcelărie, hoţii ciomege şi pistoale pline de sânge, morarii şi negustorii ţineau balanţe şi alte unelte de măsurat şi arătau că au falsificat măsurile. Se vedea că au cântărit necinstit şi s-au îmbogăţit în chip necinstit. Aici se aflau şi doctorii care ceruseră de la bolnavi plată pentru îngrijire, sau lăsaseră să moară pe cei ce nu puteau să plătească. Am văzut de asemenea vrăjitori şi vrăjitoare, că făceau vrăji, stingeau cărbuni, ghiceau în cafea, în palmă sau în cărţi cu scop de a desface căsătorii, de a învrăjbi pe prieteni. Toate le făceau pentru bani şi lângă vrăjile lor se aflau grămezi de bani. În ceata păcătoşilor, între desfrânaţi se aflau şi femeile care şi-au ucis copiii în diferite chipuri, numai şi numai ca să se desfrâneze cu alţi bărbaţi. Acestea precum şi toţi desfrânaţii erau plini de umflături şi răni deschise. Organele lor genitale exagerat de mari, pline de puroi, ajungeau până la pământ şi pe ele se urcau şerpi şi viermi. Limbile lor, de asemenea, atârnau afară umflate. Aici se află şi cei ce au făcut grele amestecări de sânge: tată cu fiică, mamă cu fiu şi frate cu soră. Priveliştea aceasta era oribilă şi înspăimântătoare.

În chip deosebit m-am mirat când am văzut pe cei ce trăiseră în Biserică şi mănăstiri. Este vorba de episcopi, preoţi, diaconi, călugări şi călugăriţe, care cu grozava lor înfăţişare nu se deosebeau de criminali, de iubitorii de argint, de curvari, de înşelători şi de ceilalţi păcătoşi. Cunoscându-mi gândul, îngerul mi-a zis:

„Nu te mira, Duşane, că şi aceştia se află împreună cu păcătoşii cei mari. Aceştia de bună voie s-au jurat pe Cruce şi pe Evanghelie că vor sluji lui Dumnezeu cu credinţă şi că vor urma calea Domnului nostru Iisus Hristos; că prin învăţătura dobândită şi cu pilda vieţii lor vor povăţui poporul ca şi sfinţii Apostoli, pe calea Domnului, ca să fie bisericile pline şi oamenii să se mântuiască. Dar ei au făcut dimpotrivă. În loc să fie pildă de urmat pentru popor cu viaţa şi purtarea lor, ei una au zis şi alta au făcut. Au scurtat slujbele, botezurile, cununiile, înmormântările, parastasele, sfinţirea apei şi celelalte slujbe. Au fost iubitori de argint. Au luat mai mult de la cei săraci şi credincioşi decât de la cei bogaţi; au iubit desfrâul, blestemul, beţia, lăcomia pântecelui, jocul cu zaruri, vilele şi automobilele. Au fost făţarnici şi invidioşi, s-au înjosit unul de altul ca să se facă iubiţi de popor. Prin viaţa lor de sminteală au depărtat pe mulţi oameni de bună credinţă, care veneau pentru rugăciune sau voiau să vie, dar când vedeau purtarea respingătoare a acestor clerici, părăseau credinţa, sărbătorile şi obiceiurile creştineşti.

Ţine minte, Duşane, depărtarea omului de credinţă este asemenea cu uciderea. Dacă aceşti clerici aveau o viaţă vrednică de urmat, oamenii s-ar fi apropiat de Dumnezeu şi s-ar fi mântuit. Din această pricină, aceşti clerici, în afară de păcatele lor personale, s-au împovărat şi cu păcatele acelora pe care i-au îndepărtat de credinţă şi acum pe lângă ale lor, plătesc şi pentru ale altora. Celui care arată drumul cel drept al credinţei unui păcătos şi acesta se pocăieşte şi devine creştin adevărat, i se iartă multe din păcatele sale. Aceşti clerici păcătoşi au pierdut multe suflete şi de aceea Dumnezeu îi osândeşte împreună cu păcătoşii cei mari: cu ucigaşii, cu curvarii, cu iubitorii de argint şi alţi băutori de sânge. Vezi, Duşane, cum arată drepţii şi cum arată păcătoşii! Întocmai aşa se vor înfăţişa înaintea Domnului Nostru Iisus Hristos, la a doua venire a lui Dumnezeu, care-I va judeca după faptele lor.”

Drepţii, de asemenea, purtau semne potrivit cu profesiunea lor. Brutarii, măcelarii, negustorii ţineau balanţe, înclinate de partea cumpărătorilor, pentru că le-au dat mai mult, au dat milostenie, au hrănit pe cerşetori, pe săraci şi pe flămânzi, au găzduit pe călători, au fost temători de Dumnezeu şi au împlinit poruncile lui. Toate păcatele şi le-au şters prin pocăinţă, post şi rugăciune, prin împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos, prin milostenii şi alte fapte bune. Au iertat pe cei ce le-au greşit şi Dumnezeu i-a iertat pe ei.

Printre păcătoşi şi drepţi am recunoscut rudenii de-ale mele şi prieteni, dar îngerul mi-a atras atenţia: „Duşane, să nu pomeneşti pe nume cum arată vreuna din rudenii, prieteni sau cunoscuţi; numai în general să spui cum arătau drepţii şi cum păcătoşii”.

După aceste cuvinte ale îngerului meu conducător au trâmbiţat arhanghelii şi toată priveliştea a dispărut. Apoi îngerul m-a lămurit că şi cei vii în Ziua Judecăţii vor fi împreună cu cei înviaţi şi că într-o clipă se vor transforma şi vor deveni asemenea lor, cu faptele pe care le-au făcut scrise pe frunţile lor. Apoi au dispărut şi arhanghelii cu trâmbiţele lor şi pe nor am rămas numai îngerul meu şi cu mine.

În această singurătate, îngerul a continuat să-mi vorbească: „Duşane, tu eşti om cinstit, ai milă pentru alţii şi inimă bună, care te-au păzit să nu faci rău cuiva. Urăşti pe mincinoşi, pe hoţi şi pe făţarnici şi nu râzi de alţii. Banul nu a putut să te corupă. În Dumnezeu crezi numai la suprafaţă, ca în anii copilăriei. N-ai fost adeptul învăţăturii că omul se trage din maimuţă, dar nici convins n-ai fost, pentru că despre Dumnezeu nu ştii nimic. Ai multe obiceiuri rele şi multe păcate. Când te mânii, înjuri şi pe Dumnezeu. Ai talent la cântat şi îţi place să ghiceşti în cafea şi să prezici. Eşti desfrânat. Orice femeie care îţi place şi nu îţi este rudenie doreşti să o câştigi. La aceasta te-a ajutat cântatul şi căutatul în cafea. Ai minţit numai când ai înşelat femeile şi mai ales pe a ta, faţă de care te jurai că eşti cinstit. Ai văzut în ce stare se află curvarii, cum putrezesc de vii şi cum se chinuiesc. De aceea, să nu mai ghiceşti în cafea şi să cinsteşti pe fiecare femeie ca pe soră şi ca pe mamă, pe fiecare tânăr ca pe un frate şi pe tot omul în vârstă ca pe tată. Şi să nu mai înjuri. Roagă-te lui Dumnezeu şi pocăieşte-te de toate păcatele pe care le-ai făcut. Iubeşte pe oameni, dar faptele lor rele urăşte-le. Iartă pe toţi, ca să ţi se ierte şi ţie păcatele. Dreapta ta judecată şi bunătatea au cântărit mai greu decât păcatele tale. Trebuie să te spovedeşti la una din bisericile ortodoxe; apoi să te împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos şi Domnul îţi va ierta păcatele. De azi înainte să nu mai păcătuieşti şi să te botezi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Apoi îngerul îşi face cruce, arătându-mi cum trebuie să fac şi eu corect semnul crucii.
„Să ţii minte, Duşane şi acest lucru: Ori de câte ori un păcătos se pocăieşte sincer, se roagă lui Dumnezeu să-i ierte păcatele şi ne cheamă în ajutor pe noi care ne aflăm în cer, în aceeaşi clipă şi noi rugăm pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh ca să-i ierte păcatele. Atunci se face cu adevărat şi în Cer bucurie. De acum să prăznuieşti pe Sf. Paraschiva, patroana familiei tale, pe care tatăl tău o prăznuieşte. Ea, Duşane, se roagă pentru toţi ai tăi şi pentru toţi cei ce o cinstesc şi o pomenesc. Şi-ţi mai spun ceea ce ţi-a spus marele Apostol Petru: Foloseşte puţina viaţă care ţi-a mai rămas pentru mântuirea ta şi poţi să te mântuieşti numai prin post, rugăciune, prin primirea Sfintei Împărtăşanii şi prin fapte bune. Împlineşte cu sfinţenie toate poruncile Domnului până la sfârşitul vieţii.

Despre cele văzute acum să nu povesteşti nimănui înainte de trecerea celor trei luni, după care poţi să le spui la rudenii şi la vreun prieten de al tău.

Mai ţine minte şi aceasta: Când te rogi lui Dumnezeu să ai gândurile adunate şi să te adresezi lui Dumnezeu cu smerenie. Când posteşti să nu fii trist şi supărat, ci vesel şi zâmbitor. Nu trebuie să ştie cineva despre această nevoinţă a ta. În lume să fii şi în viitor comunicativ, cu cei ce se bucură, să te bucuri, dar în toate măsurat şi stăpân pe tine; cu cei ce plâng, plângi şi mângâie-i. Să respecţi legile şi stăpânirea şi să împlineşti cele rânduite de stăpânire. Să te rogi lui Dumnezeu şi să-L ai mai presus de orice. Dacă ai nevoie de sfat sau ajutor duhovnicesc, mergi la Biserica lui Hristos. Când ne vom despărţi, să mergi îndată la mănăstirea Ziţa şi când intri în biserică vei vedea la locul unde se vând lumânări, icoane, cărţi şi alte lucruri, pe raftul de lângă uşă se află cărţile. Cumpără-le pe primele patru la rând; ia şi Noul Testament. Sileşte-te să le citeşti, dar cu ajutorul explicaţiilor, deoarece nu înţelegi toate cele scrise în ele. Noul Testament citeşte-l regulat.”

Cu aceste cuvinte, Sfântul Arhanghel Gavriil m-a însemnat cu semnul crucii şi s-a făcut nevăzut.

Odată cu încetarea vedeniei, m-am deşteptat. Eram lac de sudoare şi nu mă puteam mişca din pricina unei mari oboseli. Ceasul care se afla lângă mine arăta ora şase după amiază. Sub impresia acestei vedenii m-au cuprins pe rând sentimente de bucurie şi de frică şi am mulţumit lui Dumnezeu că m-a învrednicit să văd toate acestea. În această neputinţă şi gândindu-mă la toate cele văzute în cele şase ore trecute, mâna mi s-a mişcat spre obraz şi am făcut semnul crucii. Oboseala care mă ţinea pironit pe pat a dispărut şi m-am sculat imediat bucuros că am scăpat de această greutate. După ce m-am pus în rânduială am plecat la mănăstirea Ziţa după cărţile pe care îngerul îmi spusese să le cumpăr.

În mănăstire nu era nimeni, afară de un monah, pe care mai pe urmă am aflat că-l cheamă Părintele Gherasim. După ce m-am închinat la icoane şi am aprins lumânări, m-am apropiat de raftul cu cărţi şi am cerut Părintelui Gherasim să-mi dea cele patru cărţi din rând. Afară de acestea am mai cumpărat încă două, pe care se afla icoana Maicii Domnului cu Domnul Hristos. La plecare, călugărul m-a întrebat cu multă bunătate de unde sunt. De teamă ca nu cumva să-i descopăr ceva din cele ce trăisem, i-am răspuns în grabă, lucru de care însă mă ruşinez şi acum: „Ce te interesează de unde sunt?”. M-am întors şi am ieşit din biserică.

Îndată ce m-am întors la băi, m-am apucat să citesc cărţile ce le cumpărasem. În ziua următoare, fiind mare sărbătoare a sfântului Apostol Petru, am mers pentru prima mea rugăciune la Mănăstirea Ziţa. Din inimă am urmărit toate părţile Sfintei Liturghii iar cântarea monahilor mi-a adus aminte de minunatele cântări ale îngerilor din bisericile cereşti. Inima mi s-a umplut de dulceaţa unei duhovniceşti bucurii. Am mulţumit Domnului, care a început să schimbe inima mea cea păcătoasă. Am mulţumit Preamilostivului, care m-a miluit şi pe mine, păcătosul. Mulţumeam, şi prin faţa ochilor mei trecea viaţa mea confuză, păcătoasă şi plină de nerânduială. Nu se vedea nicio lumină, nicio mângâiere. Amintirea acestei vieţi îmi producea o adâncă mâhnire. Nu m-am mai putut stăpâni când în biserică a început sărbătoresc şi tainic cântarea: „Care pe heruvimi”, care anunţa momentele cele mai înalte ale Sfintei Liturghii. În lăuntrul meu parcă bătea ceva, parcă se desfăcea ceva din pieptul meu. Mi-am strâns inima, dar ochii n-au mai putut ţine; curgeau torent lacrimile în rănile mele deschise şi inima căită. Slavă Ţie, Doamne! Slavă Ţie! Am ieşit din biserică liniştit, uşor şi refăcut duhovniceşte. Înăuntrul meu s-a coborât duhovniceasca rânduială.

Restul şederii mele la băi l-am folosit pentru transformarea mea duhovnicească. În zadar mă aşteptau să mă întorc la ele, obiceiurile mele de mai înainte: plimbările, muzica distractivă şi alte rele neputinţe. Timpul care mi-a mai rămas din concediu l-am petrecut în rugăciune, citirea cărţilor şi cugetare la toate cele pe care le trăisem.

Când m-am întors acasă, am încetat să mai ghicesc în cafea, să povestesc glume nepotrivite şi să am convorbiri nefolositoare. Cu oamenii eram tot vesel şi glumeţ, dar preferam singurătatea mai mult decât orice întâlnire. În faţa ochilor aveam necontenit icoana celor trăite. Din mintea mea nu ieşeau cuvintele sfântului Apostol Petru, că trebuie să-mi folosesc restul vieţii pentru mântuirea mea. Eram atent să nu povestesc nimic din cele ce trăisem, înainte de trecerea celor trei luni. Vegheam, mă rugam şi plângeam. Şi ţineam post aspru. În ajunul fiecărei miercuri şi vineri, i-am spus soţiei mele ca pentru ziua următoare să-mi gătească mâncare de post, iar ea şi fiul meu puteau mânca ceea ce voiau.

Era ciudat că, în tot timpul de la întoarcerea mea de la băi, soţia mea nu m-a întrebat niciodată de ce postesc. Prima dată mi-a pus această întrebare cu două zile înainte de împlinirea celor trei luni de tăcere obligatorie despre vedenia mea. În timpul mesei, soţia mă întrebă: „Ce se întâmplă cu tine? De trei luni ai devenit alt om. Nu te mai recunosc. Suntem căsătoriţi de 18 ani şi în tot acest timp nu ai postit nicio zi, ca să nu mai vorbesc de miercurea şi vinerea din fiecare săptămână. Nu mai cauţi în cafea, ai încetat glumele, ai încetat să mai aduni vecinii ca să le povesteşti lucruri distractive. Şi ce este ceea ce m-a împiedecat până acum să te întreb acest lucru?” Uite că puterea Dumnezeiască nu i-a îngăduit soţiei mele să mă întrebe până ce au trecut cele trei luni! I-am spus să aibă răbdare până poimâine şi atunci îi voi spune totul.

După două zile, s-au adunat soţia mea, sora ei şi fiul meu ca să audă povestirea mea. Le-am povestit toate pe rând. Fără să-i întreb despre părerea lor, le-am zis: „De azi înainte să încetaţi de a mai înjura. Vă îndemn să vă rugaţi lui Dumnezeu şi să mergeţi la biserică. Să ştiţi că de azi înainte vom prăznui regulat sărbătoarea familială a Sfintei Paraschiva. Vă sfătuiesc, de asemenea, şi vă rog să postiţi şi să vă împărtăşiţi şi mie să nu-mi mai faceţi observaţie că postesc miercurea şi vinerea şi celelalte posturi, nici să nu mă deranjaţi când mă rog lui Dumnezeu acasă.”

Soţia mea şi fiul meu au făgăduit că vor înceta să mai înjure, că vor crede în Dumnezeu, că-şi vor face cruce înainte şi după masă şi înainte de culcare şi vor ţine sărbătoarea familială. N-au primit să postească toate posturile, să meargă la biserică şi să se roage dimineaţa şi seara. Soţia mea mi-a zis că se va împărtăşi odată pe an şi împreună cu fiul meu s-au angajat să ţină posturile din Vinerea Mare, din Ziua Crucii şi la Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul. N-am vrut să-i silesc la o asprime mai mare pentru mântuirea sufletelor lor, dacă ei nu o făceau de bunăvoie.

După câteva zile am plecat la mănăstirea Ziţa ca să mă spovedesc şi împărtăşesc. Am socotit că este mai bine să merg acolo unde s-a petrecut şi faptul. Ajungând la mănăstire, am rugat pe o călugăriţă să mă anunţe la episcopul Vasile, că vreau să mă spovedesc şi împărtăşesc şi că simt nevoia să o fac înaintea lui. I-am spus pe scurt ceea ce mi s-a petrecut şi am rugat pe episcop să mă primească. După puţină aşteptare, am fost chemat în biroul episcopului, care mă aştepta în picioare. I-am făcut metanie şi i-am zis: „Dumnezeu să ajute”, iar el mi-a răspuns: „Dumnezeu să ajute, fiule”. I-am sărutat crucea şi mâna şi i-am zis: „Preasfinţite, binecuvântaţi”. „Dumnezeu să te binecuvinteze, fiule”, mi-a răspuns episcopul.

A înţeles că eram neliniştit şi cu glas blând m-a poftit să şed. M-a întrebat de unde sunt şi i-am răspuns că m-am născut în Zacuta şi că de multă vreme trăiesc în Kragughievaţ. La răspunsul meu, episcopul mi-a zâmbit amabil şi mi-a zis: „Te-ai născut în eparhia mea”. În continuarea convorbirii m-a întrebat dacă am familie, unde lucrez şi după aceasta m-a rugat să-i povestesc cu răbdare şi fără emoţie toate cele trăite. I-am povestit de la început până la sfârşit cele ce s-au petrecut. Când îi vorbeam mă privea cu atenţie; din când în când îşi făcea cruce, se minuna şi mulţumea lui Dumnezeu pentru mila şi darul Său zicând: „Doamne miluieşte! Doamne, miluieşte! Doamne, mare este puterea Ta, stăpânirea şi mila Ta!”.

Când le-a auzit pe toate, mi-a zis că sufletul meu în acel timp era afară de trup, că provizoriu eram mort în timpul cât a ţinut vedenia.

„Şi acum să te întreb dacă eşti pregătit duhovniceşte pentru spovedanie.” După ce i-am răspuns afirmativ, m-a pus să-i sărut crucea şi icoana şi să îngenunchez. Apoi episcopul a luat epitrahilul, mi l-a pus pe cap şi mi-a zis: „Duşane, fiule, acum mărturiseşte toate păcatele, nu ascunde nimic. Eu te ascult şi-ţi voi citi rugăciunea de dezlegare şi vei primi Sfânta Împărtăşanie, Trupul şi Sângele lui Hristos, şi Domnul te va ierta. Spune liber toate păcatele pe care le-ai făcut cu fapta, cu cuvântul şi cu gândul în toată viaţa ta până în clipa aceasta. Nu te teme că voi vorbi cuiva despre păcatele tale. Pe acestea numai Domnul le va şti şi eu, care te spovedesc. Noi care spovedim avem poruncă să păstrăm secretul spovedaniei.”

Aceste cuvinte m-au eliberat desăvârşit şi i-am spus cu de-amănuntul toate păcatele. În cursul spovedaniei am început să plâng şi să suspin, rugând pe Domnul şi pe Maica Domnului să mă ierte că îi înjurasem de multe ori. După ce am mărturisit toate păcatele pe care le ştiam, episcopul Vasile a citit îndelung rugăciunea pe capul meu şi de multe ori m-a întrebat dacă mă pocăiesc de toate păcatele pe care le-am făcut. Printre lacrimi i-am răspuns din adâncul inimii şi al sufletului şi că făgăduiesc ca în viitor să mă păzesc de tot păcatul. Când a terminat rugăciunea, a luat epitrahilul de pe capul meu şi iarăşi am sărutat crucea şi icoana. Apoi episcopul m-a miruit şi a început să citească rugăciunile dinaintea Sfintei Împărtăşanii.

Când am primit Sfânta Împărtăşanie, am simţit o mare bucurie şi uşurare. Starea pe care o trăieşti după o spovedanie curată este cu neputinţă de descris. Bucuria, fericirea, buna dispoziţie, uşurarea stăpânesc şi îndulcesc sufletul. Omul simte că s-a născut din nou. Când i-am spus episcopului cum mă simt, mi-a zis: „Fiule, Duşane, acesta este semnul că Dumnezeu ţi-a iertat păcatele şi de acum să nu mai păcătuieşti. Ceea ce ai văzut şi ai auzit este un mare lucru şi cred că de acum nimic nu te va mai atrage să păcătuieşti”.

La sfârşit, episcopul mi-a dat mai multe sfaturi. Mi-a spus să mă gândesc la moarte, deoarece cine se gândeşte la ea păcătuieşte mai puţin şi să nu mă tem de scurtimea acestei vieţi pământeşti, despre care îmi vorbise şi sfântul Apostol Petru şi Arhanghelul Gavriil, deoarece ei s-au referit la această viaţă care este scurtă faţă de veşnicie şi că pot trăi şi o sută de ani şi să mă rog lui Dumnezeu ca şi cum aş muri mâine.

Sunt deplin fericit că mila lui Dumnezeu m-a întors pe calea credinţei şi că pot să mulţumesc lui Dumnezeu din toată inima şi din tot sufletul pentru toate darurile, răbdarea şi pedepsele pe care mi le trimite Sfânta Sa Pronie.

Mă rog lui Dumnezeu ca să creadă în adevărul despre renaşterea mea duhovnicească toţi cei pe care îi cunosc şi să descopere şi altora cele ce m-au ajutat să găsesc drumul cel adevărat pentru mântuirea sufletului.

Har şi Pace să ne dăruiască Domnul nostru Iisus Hristos. Amin!

Citiți și:
Revelaţiile şi doctrina lui Swedenborg
Experienţa morţii şi lumea de dincolo

yogaesoteric
30 septembrie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More