Puncte noi de vedere. Resurecția albilor în Statele Unite. Albii vor egalitate cu negrii și cu homosexualii

 

Istoria ultimilor 100 de ani face tot mai evidentă existența unor strategii, evenimente și activități de anvergură mondială sau numai locală care țintesc diminuarea forței și prestigiului rasei albe. Rasa albă și creștinismul, imposibil de separat, sunt ținta unor lovituri lașe, perfide, bine disimulate până acum, iar în ultima vreme toate acestea sunt făcute tot mai pe față, fiind la lumina zilei desfășurate.

Nu avem ce discuta cu cine nu pricepe că atât cele două războaie mondiale, cât și revoluția bolșevică au avut ca rezultat cert sacrificarea a zeci de milioane de creștini, de rasă „ariană”, numiți indo-europeni cu un termen mai neutru, și că această „coincidență” nu este întâmplătoare. S-a petrecut exact ce s-a urmărit de cei care au declanșat producerea acestor evenimente. Chiar dacă nu ne este ușor să-i identificăm pe cei care se ascund în spatele celor petrecute, caracterul nociv, criminal propriu zis, al acestor evenimente nu mai poate fi tăinuit! Trăim în crimă și minciună la scară mondială cel puțin de la 14 iulie 1789!

Suntem azi contemporani cu fenomenul migraționist care afectează grav demografia europeană, un fenomen deloc spontan sau întâmplător, ci un fenomen ce este minuțios organizat de structuri politice care nu ezită să-și declare deschis adversitatea față de religia creștină și față de „albi”!

Această decădere a rasei albe și a prestigiului religiei creștine a avut până de curând girul și exemplul contaminant oferit de modul de viață american din ultimele decenii. America este spațiul în care, sub pretextul combaterii rasismului segregaționist, s-a teoretizat cel mai intens ideea amestecului între rase, între religii, împotriva conservării valorilor creștine, a tradițiilor europene.

Deși America este întemeiată de europeni creștini, de purtătorii unor tradiții care fac oricând cinste omenirii și ființei umane în general, în ultimele decenii – după WW2, s-a consolidat și răspândit o ideologie anti-creștină, blasfematorie și mincinoasă, care a răspândit decepție și repulsie față de tradițiile culturii europene creștine. Descreștinarea lumii în care trăim este un proces evident, imposibil de ignorat în continuare, care pune în pericol viitorul omenirii, un viitor în care omenirea ar fi să nu mai cunoască diversitatea etnică, rasială, să nu mai existe națiuni și state naționale, iar la nivelul individului să nu mai existe celula socială numită familie, ba chiar să dispară și diferența de sex, demodată și retrogradă! Această nebunie care pune în pericol însăși existența Planetei noastre vine din Statele Unite și amenință să dea peste cap întreaga omenire!…

Confruntați cu acest cancer planetar, credem că remediul cel mai eficace ne poate veni chiar de la cei care au provocat apariția acestor suferințe, adică de la americani, a căror neglijență și inconștiență nu poate dura la infinit!

Evident, există mai multe Americi, există însă și o Americă profundă de care se leagă binefacerile aduse omenirii de spiritul american inventiv și întreprinzător. Aceasă Americă profund creștină, păstrătoare și făuritoare de tradiții umaniste, nu mai poate tolera la nesfârșit minciuna și manipularea lașă a celor care au pus la cale surparea creștinătății, dispariția raselor, în primul rând a rasei albe! Melanjul bezmetic al raselor preconizat de aceste puteri ale întunericului, pline de ură și dispreț față de excelența ființei umane, trebuie demascat ca ideologia cea mai perfidă din câte au atentat până azi la noblețea și frumusețea omului!

Omul, ca întruchipare supremă a Creației divine, se simte responsabil pentru soarta Planetei noastre. Din sentimentul acut al acestei răspunderi omul modern face eforturi tot mai mari, sistematice și costisitoare, pentru a prezerva în puritatea lor rasele și speciile animale ori vegetale, a căror infinită diversitate este podoaba cea mai de preț a Planetei! În acest context cum poate fi acceptată ideea corcirii raselor umane, a metisării neamurilor până la dispariția oricărei distincții?! Cum să justificăm ideea desființării specificului comunitar care, după milenii de evoluție, grupează oamenii în rase, națiuni, etnii? Metisarea omenirii, în fapt uniformizarea omenirii, este replica diavolească la realitatea impozantă a existenței raselor, națiunilor, etniilor! Această binecuvîntată diversitate rasială încununează secole și milenii de istorie care i-a grupat pe oameni împreună după afinități tainice, subtile, al căror sens a rămas deocamdată nedezlegat de mintea umană.

A fi diferiți unul de altul, a fi fiecare dintre noi un unicat, este legea Creației dumnezeiești, care nu concepe și nu admite clona, uniformizarea, estomparea diversității! Suntem diferiți unul de altul în comunitatea de care aparținem, iar fiecare comunitate este la rândul ei diferită de celelalte. Unitatea omenirii nu poate fi concepută decât în splendida ei diversitate!

Dacă în zilele noastre existența lui Dumnezeu o mai pun unii la îndoială, existența Diavolului este neîndoielnică, este tragic de vizibilă, este convingător dovedită prin înverșunarea și tenacitatea cu care activiștii multi-culturalismului, veritabili posedați, acționează pentru a-l vedea pe om despovărat de atributele propriei umanități! Lepădarea de om a omului este ținta feluritelor atacuri care vizează lumea creștină și rasa albă! Să fii om este o povară pe care tot mai mulți indivizi sunt îndoctrinați să refuze s-o mai ducă! Libertinajul cel mai deșucheat tinde să ia locul poruncilor dumnezeiești care au scos omenirea din întunericul preistoriei. „Religia” drepturilor omului încearcă să șteargă din mintea omului orice urmă de conștiință a obligațiilor cu care te încarcă norocul de a te naște om! De a te naște bărbat sau femeie, european sau african ori asiatic! Român sau ungur, evreu sau țigan, american sau rus!

Considerăm că diversitatea de rase și de etnii a asigurat până acum frumusețea și dinamica planetei noastre! Prezervarea raselor și a etniilor este felul nostru de a respecta voința Domnului, planul divin care pune în mișcare oamenii și ideile lor. A respecta existența și identitatea proprie a fiecărei rase, a fiecărei națiuni, nu înseamnă rasism sau segregaționism, ci este o dovadă de respect față de opera divină care s-a încununat prin apariția omului, a omenirii, întemeiată pe familie și etnie, pe neam și rasă, pe comunitate de limbă și tradiții!

Desigur, la nivelul individului fiecare om este pe deplin liber să-și întemeieze familia și viața socială împreună cu persoana iubită, fără nicio reținere, fără nicio restricție de ordin etnic, rasial sau religios! Dar a face ideologie și politică de stat din amalgamarea raselor și etniilor este un păcat mare, este o lipsă de înțelegere a rostului nostru pe pământ! Acest păcat l-au săvârșit numeroși americani și vest-europeni în ultimele decenii.

De aceea ne-am bucurat să aflăm că America începe să se miște! Se ridică de la orizont America creștină, America profundă, care respinge rasismul anticreștin, anti-„albi”! America profundă s-a săturat de espectativă, de răbdarea cu care a așteptat ca rătăciții să găsească singuri drumul înapoi, la starea de normalitate, de decență, părăsită cu decenii în urmă! Așa interpretez eu și mulți dintre colegii mei cele întâmplate recent în America, la Charlotteville. Oraș care n-a mai putut suporta rasismul și șovinismul anti-creștin, anti-arian, anti-american!

Ion Coja

Post scriptum: Recent, un profesor la o mare universitate americană declara la un post TV din capitală că de ani de zile la universitatea respectivă nu sunt angajați în corpul profesoral decât americani aparținând uneia dintre cele trei comunități privilegiate în America: comunitatea gay, negrii și americanii cu vederi de stânga, comuniste.


Citiți și:

Cum a rămas bătrânul continent fără Dumnezeu

Discriminarea pozitivă s-a instalat deja – discriminarea majorității de către minorități – o ideologie bizară marxistă!
 

yogaesoteric
31 octombrie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More