Se anunţă un adevărat cutremur în SUA. Acuzaţii fără precedent ale lui Donald Trump la adresa FBI: «Este o ruşine»

Donald Trump a pus vineri, 2 februarie, sub semnul întrebării integritatea celor mai înalte eşaloane din Departamentul Justiţiei şi FBI, pe care le acuză că au „politizat” ancheta asupra ingerinţei ruse în alegerile prezidenţiale în favoarea adversarilor săi democraţi, comentează AFP. Preşedintele american a aprobat declasificarea unei note confidenţiale redactate de republicanii din Congres şi care justifică aceste critici, detaliind, în opinia lor, un abuz de putere al FBI odată cu punerea sub ascultare a unui membru al echipei sale de campanie înainte de alegerile din noiembrie 2016, conform Agerpres.

„Ceea ce se petrece în ţara noastră este o ruşine (…) Mulţi ar trebui să se jeneze de aceasta”, a declarat Donald Trump din Biroul Oval.

Nota de patru pagini, redactată de membrii republicani ai Comisiei pentru serviciile de informaţii din Camera Reprezentanţilor, în pofida opoziţiei vehemente a membrilor democraţi ai acesteia, a fost ulterior publicată pe site-ul Congresului.

Acuzaţiile formulate de Donald Trump sunt neaşteptate din partea unui preşedinte al Statelor Unite, mai interesat în general să păstreze neafectată imaginea celor doi stâlpi ai instituţiilor americane. „Cei mai înalţi responsabili şi anchetatori ai FBI şi Departamentului Justiţiei au politizat procesul sfânt al investigaţiei în favoarea democraţilor şi împotriva republicanilor”, a scris Donald Trump pe Twitter.

„Memorandumul Nunes”, de la numele preşedintelui comisiei, Devin Nunes, urmăreşte să retraseze procedura secretă a punerii sub ascultare a consilierului Carter Page de către FBI cu concursul Departamentului Justiţiei, cu începere din octombrie 2016. Potrivit republicanilor, anchetatorii şi-ar fi justificat această acţiune bazându-se pe un dosar de informaţii redactat de un fost spion britanic, Christopher Steele, angajat de un cabinet american plătit, la rândul său, de campania lui Hillary Clinton. Ei acuză FBI că nu a adus la cunoştinţa judecătorilor care au autorizat punerea sub ascultare că echipa de campanie a lui Clinton a contribuit la finanţarea dosarului sau că Steele îi era ostil lui Trump.

Nota îl pune în dificultate pe fostul număr doi din Departamentul Justiţiei, Bruce Ohr, şi îl citează pe fostul număr doi al FBI, Andrew McCabe, care a demisionat recent. Donald Trump i-a numit pe actualul procuror general al SUA, Jeff Sessions, şi pe actualul director al FBI, Christopher Wray. Acesta din urmă l-a înlocuit pe James Comey, demis pe neaşteptate de Trump din cauza anchetei derulate asupra ingerinţei ruse în campania electorală din 2016.

Christopher Wray, directorul FBI, a făcut un gest extrem de rar de sfidare publică indicând clar că nu este în favoarea acestei publicări. De asemenea, Departamentul Justiţiei şi-a exprimat rezervele în special din motive de securitate şi că există riscul de a dezvălui metodele de colectare a informaţiilor. Democraţii s-au opus cu fermitate acestui memorandum pe care îl consideră fabricat în mod partizan cu scopul de a-l proteja pe omul de afaceri republican de suspiciunile de înţelegere secretă între echipa sa de campanie şi Rusia.

Statul paralel

Iată declarația integrală a președintelui Americii cu privire la nota ce dezvăluie cum pe baza unui mandat de siguranță națională făcut pe numele unuia dintre membri campaniei lui Trump, FBI-ul i-a supravegheat ilegal pe toți membri din echipa de campanie electorală a lui Donald Trump:

„Cred că este o Rușine; ceea ce se petrece în această țară cred că este o rușine.
Memo-ul a fost trimis la Congres, a fost declasificat. Congresul va face ceea ce va crede de cuviință să facă. Dar cred că este o rușine ceea ce se petrece în țara noastră.
Și dacă te uiți la asta, și dacă vezi asta, și dacă vezi multe alte lucruri care se petrec, multor oameni ar trebui să le fie rușine de ei înșiși și mult mai mult decât atât.
Așa că am trimis documentul către Congres, iar ei vor face ceea ce cred de cuviință să facă; orice ar face, este bine. Documentul a fost declasificat.
Și să vedem ce se petrece, dar multor oameni ar trebui să fie rușine.
Mulțumesc foarte mult.”

Anterior acestei declarații din 2 februarie, Trump s-a arătat dezgustat de faptul că democrații și Hillary Clinton au plătit pentru ca cineva să inventeze acuzațiile despre „legăturile cu rușii”.

Reporter: Care este reacția dvs. față de democrații care au plătit pentru acest dosar (n.r. în care dvs. și echipa dvs. sunteți acuzat de legături cu rușii)?
Președintele SUA, Donald Trump:Ei bine, cred că este foarte trist ceea ce au făcut cu acest dosar fals. A fost făcut la comanda lor și am înțeles că au plătit o sumă imensă de bani, iar Hillary Clinton a negat întotdeauna. Democrații au negat întotdeauna. Și acum doar pentru că va ieși la iveală într-un proces penal, au spus da, au făcut-o. Ei au recunoscut și acum sunt jenați de acest fapt. Dar cred că este o rușine ce au făcut. Este într-adevăr – foarte trist – este o viziune foarte tristă asupra politicii în această țară.



Autorii direcți care au înfăptuit punerea sub supraveghere electronică a echipei de campanie a lui Trump. De la stânga la dreapta: prim-adjunctul FBI, Andrew McCabe (a demisionat recent, la izbucnirea scandalui), fostul șef al FBI, James Comey (cel care a demisionat anul trecut în urma unui alt scandal) și adjunctul procurorului general al SUA, Rod Rosenstein (aflat încă în funcție).
Autorii din umbră : regimul progresist Obama-Hillary.



James Comey (fostul șef FBI), Barack Obama, Robert Mueller (actualul procuror special care-l anchetează pe Trump)

Memorandumul Comisiei de Supraveghere a Serviciilor Secrete din Congresul American dezvăluie cum un membru cheie al echipei de campanie a lui Donald Trump a fost pus sub ascultare și supraveghere electronică, și prin el a fost supravegheată întreaga echipă de campanie a viitorul președinte, cât și Trump însuși.

Cum s-a procedat?

1. Comitetul Central al Partidului Democrat a plătit unui englez, pe nume Steele, fost lucrător în serviciile secrete britanice, care era și informator al FBI-ului, ca să-i facă un dosar compromițător lui Trump și echipei sale de campanie, din care să reiasă că Trump și cei din echipa lui aveau legături cu rușii.

2. „Dosarul” compromițător făcut de Steele a fost preluat mai apoi și folosit „creator” de FBI, semn că totul făcea parte dintr-un scenariu bine pus la punct. Mai exact, FBI-ul a luat un dosar făcut de un privat pe banii încasați de la adversarii politici ai lui Trump și s-a dus cu el la Departamentul de Justiție, pentru a obține un mandat de supraveghere electronică (e-mailuri, telefoane, comunicații online, orice altceva), pe motiv de „siguranță națională”, împotriva lui Carter Page, un membru cheie al campaniei electorale a lui Donald Trump.

3. Departamentul de Justiție al lui Obama a eliberat imediat la cererea FBI mai multe mandate de ascultare și de supraveghere electronică împotriva lui Carter Page, deși atât FBI-ul cât și Departamentul de Justiție ȘTIAU că probele folosite în acest dosar erau furnizate de un individ privat (cetățean străin) care era plătit de Partidul Democrat ca să fabrice respectivul „dosar”.

4. Aceste mandate de ascultare şi supraveghere au fost aprobate de un judecător de la FISA Court (curtea care aprobă mandatele de ascultare şi supraveghere pe siguranță națională), fără ca acelui judecător să i se spună că probele din dosar erau confecționate de un individ plătit de conducerea Partidului Democrat.

5. Bineînțeles că, prin mandatele de supraveghere electronică totală (e-mail, telefoane, ambiental, mesaje online etc.) a unui membru de campanie cheie al echipei lui Donald Trump, FBI-ul și Departamentul de Justiție al regimului Obama-Clinton au pus de fapt sub ascultare și sub supraveghere, în plină campanie electorală prezidențială, întreaga echipă de campanie a lui Donald Trump și pe Trump însuși, căci tot ce se vorbea, se decidea și se comunica în echipa de campanie a lui Donald Trump trecea bineînțeles și pe la Carter Page, cel pus sub supraveghere totală de FBI și de Departamentul de Justiție.
Este un act tipic de poliție politică și de ascultare și supraveghere ilegală a adversarilor politici.

Cine au fost cei din FBI și din Departamentul de Justiție implicați în această manevră rușinoasă?
1. Șeful FBI, James Comey – între timp demis de Trump datorită unui alt scandal.
2. Prim-adjunct FBI Andrew McCabe – care și-a dat demisia recent, după ce Comisia de Supraveghere a Serviciilor de Informații din Congres i-a pus sub nas acțiunile ilegale la care s-a pretat şi prin care a pus sub supraveghere echipa de campanie a lui Trump.
3-4. Adjuncții procurorului-șef (cum ar fi la noi 2 adjuncți ai lui Kovesi, pentru că ea se ocupă cu ascultarea demnitarilor).
3. Procurorul şef-adjunct, Rod Rosenstein, sub a cărui autoritate s-a obținut şi s-a desfășurat întreaga campanie de ascultare şi supraveghere a echipei lui Trump. Rosenstein (aflat încă în funcție) este același care l-a numit pe procurorul special, Robert Mueller, după alegeri, ca să-l investigheze în continuare pe Donald Trump și echipa sa pentru „legături cu rușii”. Progresiştii sunt disperați că după ce aceste mașinațiuni au fost dezvăluite, Trump îl va demite pe Rosenstein.
4. Procurorul-şef adjunct Sally Yates, care era pe atunci adjunctul procurorului general Dana Boente.

Ce spune Memorandumul?

Memorandumul se concentrează, în parte, pe modul în care a fost obținut mandatul de supraveghere FISA (Foreign Intelligence Surveillance Act), care a autorizat supravegherea fostului consilier pe politici externe al campaniei lui Donald Trump, Carter Page.

Memo-ul susține că, pe 21 octombrie 2016, în plină campanie electorală, Departamentul de Justiție (DOJ) și FBI-ul au căutat să obțină și au primit un mandat (probabil FISA) autorizând supravegherea electronică pentru Carter Page. Cum Page era un membru de bază al campaniei lui Trump, acest fapt a însemnat că FBI supraveghea și asculta întreaga campanie electorală a lui Donald Trump și pe toți membri echipei lui de campanie. FBI și DOJ au obținut trei mandate FISA vizându-l pe Page și apoi încă trei reînnoiri FISA, conform Notei. Apoi, directorul FBI, James Comey, a semnat cele trei cereri de supraveghere FISA în cauză, în numele FBI, iar directorul adjunct Andrew McCabe a semnat unul, potrivit Notei. Memo-ul spune că adjunctul procurorului general, Sally Yates, care era pe atunci adjunctul procurorului general Dana Boente, precum și adjunctul procurorului general Rod Rosenstein, au semnat fiecare una sau mai multe cereri FISA în numele DOJ.

Aici intră în scenă „dosarul” confecționat de un privat britanic care a fost plătit ca să-l facă de conducerea Partidului Democrat, dosar folosit mai apoi de FBI ca singura „probă” pentru a obține punerea sub supraveghere a unui membru cheie din echipa lui Trump. „Dosarul” este numele pe care îl poartă informațiile întocmite de fostul spion britanic Christopher Steele. „Dosarul” a fost făcut la cererea democraților şi Steel a fost plătit de conducerea Partidului Democrat.

În Memo se afirmă că nici cererea inițială de emitere a mandatului de punere sub supraveghere din octombrie 2016 și niciuna dintre reînnoirile acestui mandat nu face referire la rolurile Comitetului Național Democrat și nici la Campania lui Hillary Clinton privind finanțarea eforturilor spionului britanic Steele – cel care a fost plătit de democrați să furnizeze informații compromițătoare despre Donald Trump – chiar dacă originea politică a „dosarului” făcut de Steele precum și faptul că acesta fusese plătit de democrați, era încă de pe atunci un fapt binecunoscut oficialilor DOJ și FBI-ului.

„Aplicația inițială FISA notează că Steele lucra pentru o persoană americană cunoscută, dar nu numește deloc firma Fusion GPS și pe principalul Glenn Simpson, cel care a fost plătit de o firmă de avocatură din SUA (Perkins Cole) reprezentând Comitetul Național Democrat (DNC) – chiar dacă Departamentului de Justiție îi erau cunoscuți la timpul respectiv actorii politici care au fost implicați în dosarul Steele. Cererea de supraveghere nu menționează că Steele a lucrat în cele din urmă în numele și în favoarea campaniei Comitetului Central al Partidului Democrat (DNC) și a lui Hillary Clinton și nici faptul că FBI-ul însuşi a autorizat separat plata pentru Steele, pentru aceleași informații”, precizează Memo-ul.

De asemenea, memoriul susține că, înainte și după ce Steele a fost reziliat ca sursă a FBI-ului, el a păstrat legătura cu Departamentul de Justiție (DOJ), prin adjunctul procurorului-adjunct Bruce Ohr. Ohr, care a lucrat îndeaproape cu Yates, apoi cu Rosenstein, a vorbit în cele din urmă cu FBI-ul despre comunicarea sa cu Steele.

În septembrie 2016, Steele i-a spus lui Ohr că era „disperat că Donald Trump ar putea să fie ales preşedinte și că era pasionat de faptul că trebuie să facă tot ce-i stă în putință ca Trump să nu fie președinte”, potrivit memorandumului.

Memo-ul notează, de asemenea, că soția lui Ohr a lucrat pentru Fusion GPS pentru a ajuta la cercetarea făcută la comanda democraților împotriva lui Trump, fapt care potrivit Memo-ului nu a fost dezvăluit nici el judecătorului.

Memo-ul susține că McCabe, prim-adjunctul FBI, a depus mărturie în fața Camerei și Comisiei pentru Serviciile de Informații din decembrie 2017 unde a afirmat „că nu ar fi fost solicitat niciun mandat de supraveghere, fără informațiile care apăreau în dosarul Steele”.

De asemenea, Memo-ul susține că anumite informații despre George Papadopoulos (un alt membru cheie din campania electorală a lui Trump) au declanșat deschiderea unei alte anchete de contrainformații, anchetă începută la sfârșitul lunii iulie 2016 de către agentul FBI Peter Strzok. (Strzok a fost eliminat din echipa procurorului special Mueller după ce au fost descoperite texte anti-Trump scrise de el și trimise între el și fostul agent FBI, Lisa Page.)
 
Declarația lui Carter Page, cel care a fost pus sub supraveghere de FBI

La publicarea memorandumului către mass-media, Page a dat următorul răspuns:
„Supravegherea curajoasă și asiduă a liderilor Congresului în descoperirea acestui abuz fără precedent (făcut de Departamentul de Justiție și de FBI), reprezintă un salt gigantic și istoric în procesul de reparație a democrației americane. Acum după ce am aflat câteva dintre ilegalitățile făcute împotriva mișcării Trump, care au fost dezvăluite parțial, aștept cu nerăbdare să actualizez și acțiunea mea în justiție, în acest weekend, pe care o s-o fac împotriva Departamentului de Justiție, pregătindu-mă pentru următorul pas mic al zilei de luni. Va fi un drum lung și ciudat pentru a ajuta la restabilirea legii și a ordinii în țara noastră mare.”


Citiți și:

SUA devine oficial o republică bananieră: FBI-ul o face din nou scăpată pe Clinton în scandalul e-mailurilor private

O importantă știre bombă: Un ordin executiv al lui Trump vizează cu mult curaj Guvernul din umbră și deschide pentru prima oară ușa dezvăluirilor complete referitoare la acțiunile criminale ale așa-zișilor ILUMINAȚI 

 

yogaesoteric
9 februarie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More