Lista indezirabililor evrei pentru Israel

 

Ministerul Afacerilor Strategice, care a fost demantelat şi reînviat de-a lungul anilor ca reacţie la unele circumstanţe politice, iar recent s-a reinventat de unul singur sub ministrul Gilad Erdan, a publicat la începutul anului lista cu cele 20 de organizaţii ai căror activişti nu vor fi lăsaţi să intre în Israel din cauza susţinerii lor pentru diverse boicoturi împotriva Israelului, ca metodă de luptă cu ocupaţia. Măsura este în acord cu amendamentul draconic la Legea Accesului adoptat în martie 2017, care stipulează că nu se va acorda viză de intrare nimănui „dacă el, sau organizaţia ori instituţia în numele căreia acţionează, a mediatizat cu ştiinţă un îndemn la boicotarea Statului Israel”. Nu este clar cum a fost întocmită lista, întrucât ministerul refuză să-şi dezvăluie modalităţile ascunse de a acţiona, scrie Haaretz, citat de Rador.

Printre organizaţiile de pe listă se regăsesc organizaţia americană Voce Evreiască pentru Pace, organizaţia de quakeri [familie de secte creştine desprinse din cultul anglican – n.trad.] American Friends Service Committee, care în 1947 a primit Premiul Nobel pentru munca sa de ajutorare a victimelor naziştilor, şi o organizaţie patronată de preşedintele Partidului Laburist britanic, Jeremy Corbyn.

În acest mod, Israelul nu numai că îşi intensifică bătălia contra evreilor liberali din diaspora, care încă mai au dreptul să imigreze în Israel în virtutea Legii Întoarcerii, dar el mai ia în colimator şi organizaţii şi indivizi cu influenţă, care în ţările lor sunt formatori de opinie. În loc să-i convingă pe ceilalţi de justeţea căii Israelului prin mijloace diplomatice, aşa cum se obişnuieşte într-o democraţie, guvernul premierului Benjamin Netanyahu a decis să „boicoteze şi el lumea”.

Datele obţinute de Haaretz arată că de la adoptarea amendamentului (martie 2017) până în ianuarie 2018, aproximativ 25 de activişti care susţin măsuri de boicot, retragere a investiţiilor şi sancţiuni contra Israelului nu au fost lăsaţi să intre în ţară; unii dintre ei sunt evrei. Această măsură extremă ridică întrebări cu privire la capacitatea actualului guvern de a aborda criticile politice nonviolente la adresa activităţilor sale din teritoriile ocupate, cât şi la caracterul flagrant nedemocratic al instrumentelor alese pentru lupta cu aceste critici.

Listele negre de acest gen, după cum însuşi ministerul lui Erdan admite, necesită identificarea şi marcarea activiştilor politici străini şi transmiterea numelor lor către autorităţile poliţieneşti. Acesta nu este un aspect care ar trebui să aibă loc într-o ţară cu stat de drept, şi mai cu seamă nu în secret. Ministerul Afacerilor Strategice trebuie să-şi dezvăluie metodologia de lucru. Mijloacele dubioase vizând ocolirea criteriilor elementare de transparență sunt departe de a convinge pe oricine că acestea constituie acţiuni legitime într-o guvernare democratică.

Dacă ministerul e convins că acţionează just, atunci să-şi dezvăluie metodele publicului şi să înceteze a mai acţiona precum serviciul de spionaj al unei ţări înapoiate. Însă transparența nu este suficientă. Această listă neagră este parte a unui proiect central pentru care este responsabil guvernul Netanyahu – intensificarea ocupaţiei în vreme ce se încearcă eliminarea oricărei critici interne şi externe.

În loc să-i asculte pe critici, guvernul optează să-i reducă la tăcere pe aceia care încearcă să-l salveze de el însuşi, şi insistă să trimită Israelul în prăpastie.


Citiți și:

Un binecunoscut general israelian compară, pe bună dreptate, STATUL EVREU actual cu GERMANIA NAZISTĂ

Se strânge lațul în jurul lui Netanyahu: Premierul israelian şi soţia sa, audiaţi într-un dosar de corupţie
 

yogaesoteric
6 iunie 2018


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More