De unde vine si cine finanțează noul comunism cultural?

 



Dana Ionescu/ Yorick: Să interzicem, deci, ce nu e „corect politic”!

Pe data de 1 a fiecărei luni, revista Yorick vă propune în „Book Corner” o discuție despre cărți de rezonanță, volume de ficțiune și lucrări de nonficțiune, recent apărute în România.

Cum e și firesc, citim tot timpul – în presa străină, de varii feluri, se înțelege, că a noastră nu are asemenea preocupări – despre vajnicul om de azi, pătruns de o „gândire” aspră și de spiritul toleranței, care-l fac să încurce zdravăn borcanele.

Am citit cu toții recent că numitul pictor Caravaggio, de pildă, poate că nici n-ar mai trebui luat în seamă în istoria artei, din moment ce ar fi comis o crimă (au descoperit unii roata acum, că ipoteza există de muuuuult). Am citit cu toții recent invocate fățișe, adesea grosolane reprezentări misogine la atâția clasici, printre ei Balzac, care poate că nici n-ar mai trebui luat în seamă în istoria literaturii, nu? Și, cel mai notoriu, am citit cu toții despre rasismul și misoginismul atâtor personaje shakespeariene, așa că mai ușor cu Marele Will, că nu e el chiar așa de neînlocuit, nu?

Am citit cu toții că și basmele culese cândva de Frații Grimm ar lăsa de dorit din unele puncte de vedere, că nu e deloc în regulă că Scufița Roșie îi duce bunicii în coșul cu merinde o sticlă de vin, ori că Harry Potter și alte personaje din lumea lui fac niște treburi dubioase, care nu sunt exemple bune. Și, pentru că pe unii îi face să se simtă „incomod”, cum se tot scrie în comunicate, Să ucizi o pasăre cântătoare de Harper Lee a trebuit interzis în unele unități școlare din Mississippi.

Cam asta am citit și, din câte se pare, o să tot citim. Big Brother nu doarme, lucrează asiduu, cu mânecile suflecate. Și nu-i scapă nimic, să știți! Ori scapă, dar numai o vreme! Așa că „lăsați orice speranță, voi, cei ce intrați”, vorba lui Dante (alt poet alb, bărbat și mort, care sigur trebuie citit și el cu grila corectitudinii politice, să vedem pe unde scoate cămașa…). Corectitudinea politică veghează la formarea minților fragede și la viitorul nostru, așa că vrea să spele strașnic creiere, să fie vigilentă și cu literatura, că doar ea e numai un instrument, nu? Ce altceva să fie ea? Așa că, până o să ne trezim că mai dă-l încolo pe Caragiale, de exemplu, că prea e misogin, până o să se prindă ofițerii de serviciu că și domnul Camil Petrescu lasă de dorit din unele puncte de vedere, să revedem pe scurt câteva cazuri cu niște „anonimi” din ultimii ani. Repede-repede, că, cine știe?

1. William Shakespeare
A. În decembrie 2016, portretul lui William Shakespeare e înlocuit de studenții din sediul Departamentului de Literatură Engleză de la University of Pennsylvania. Doreau, aflăm din ziare, ca departamentul să reprezinte „diversitatea de autori din lume”, așa că l-au înlocuit cu Shakespeare cu o fotografie a lui Audre Lorde, scriitoare afro-americană, feministă și activistă pentru drepturile omului. Au urmat, evident, discuții, discuții, discuții.
B. În școlile din Canada, mai ales în Ontario, profesorilor li se cere s-o lase mai moale cu Shakespeare, în favoarea „autorilor autohtoni”, așa că gata cu Romeo și Julieta, ia să studiem noi în schimb texte precum Indian Horse de Richard Wagamese sau Medicine River de Thomas King.
C. Neguțătorul din Veneția debordează de antisemitism, așa că e pe lista neagră, ca și A douăsprezecea noapte (cine nu înțelege de ce, să studieze, nu?)

2. Mark Twain
Minunatul scriitor american și-a cam făcut de cap în cărțile lui, să ne înțelegem! Și totul se plătește, într-o viață sau alta. El plătește și în posteritate. A scris el, doamnelor și domnilor, „nigger” (un fel de „cioară”, peiorativ pentru „persoană de culoare”) în romanele lui cu numiții Tom Sawyer și Huckleberry Finn? A scris! Deci e clar, da? Puțin importă contextul. De fapt, nu importă deloc. Așa că părinții și profesori foarte atenți la ce învață copiii la școală și-au unit ei forțele în America și, în Minnesota, bunăoară, l-au scos din programa școlară pe tipul dubios, cu mustață și romane în care scrie „nigger”, să nu cumva să deprindă copiii apucături rasiste.

3. „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Unul dintre cele mai iubite romane din toate timpurile, bestseller despre care se învață la istoria bestsellerurilor, citit de categorii cât se poate de diferite de cititori, a fost interzis în câteva școli din California, din cauza felului în care portretizează sclavii din Sudul antebelic, dar și din pricină că Scarlett O’Hara e cam… hahaleră. Celebra poveste din Războiul Civil și eroina ei cu („comportament imoral” – asta era sintagma) i-au cam pus pe gânduri pe oamenii implicați de azi, care au și ei păreri despre educație, deci și despre literatură, și vor ca vlăstarele lor să crească în spiritul păcii și al egalității. Așa că adio, Pe aripile vântului, că se găsesc romane mai instructive, în care autorii n-o zbârcesc așa! Și încă ceva: în august 2017, un foarte cunoscut cinematograf din Memphis, Tennessee, a anulat proiecțiile cu celebra ecranizare regizată de Victor Fleming, care a câștigat 8 Oscaruri, anunțând, potrivit comunicatului citat de cotidianul The Independent: „Ca instituție a cărei misiune declarată este «să distreze, să educe și să lumineze comunitățile în slujba cărora se află», Cinematograful Orpheum nu poate proiecta un film insensibil la un segment mare din populația locală a instituției”.

4. „Împăratul muștelor” de William Golding
Romanul din 1954 al scriitorului britanic a fost interzis în mai multe școli și în mai mulți ani. Tot sclavia-i pricea, și ea e tot un exemplu negativ, pe care nu știm cum îl înțeleg copii, aceste minți neformate, așa că mai bine să nu-l citească, cât o fi el de carte excepțională. În plus, are și ceea ce numim azi bullying, plus că personajele vorbesc urât-urât. Deci mai clar de-atât nici că se poate. Împăratul muștelor, a anunțat American Library Association, este a opta carte cel mai frecvent interzisă. Cadrele didactice au avut toate motivele s-o pună pe lista neagră, ceea ce le-a dat și alte idei editorilor dornici să contribuie la educarea tinerilor: așa că pentru ei au făcut ediții în care au „îndulcit” limba din carte, care are expresii rasiste, așa că i-au făcut un bine și lui Golding, dar și cititorilor, nu?

5. Louis-Ferdinand Céline și eseurile lui nepublicate
După ce în Franța s-a discutat câțiva ani despre puternicul antisemitism al romancierului care a scris măcar unul dintre cele mai importante romane din Europa secolului XX, Călătorie la capătul nopții, Editura Gallimard, cea mai mare editură franceză, a anunțat acum câteva luni că renunță la proiectul de a publica o nouă ediție cu eseurile lui Céline. Cedând la presiuni invocate de presa franceză, Gallimard nu mai publică pamfletele violente ale scriitorului din anii ’30, pe care plănuia să le editeze într-un volum de o mie de pagini. „Pamfletele lui Céline fac parte din cel mai rușinos capitol al antisemitismului francez. Dar a le cenzura ar însemna a nu face lumină în ceea ce privește rădăcinile ideologice și ar trezi o curiozitate nesănătoasă”, a precizat editura într-un comunicat de presă, motivând că proiectul nu e suspendat decât pe moment, pentru că Gallimard va pregăti o ediție critică temeinică și adăugând că înțelege „sentimentele cititorilor care ar putea găsi această reeditare șocantă, dăunătoare și îngrijorătoare din evidente motive de etică”.




Ninel Ganea/ Anacronic: Lumina socialismului vine din Apus

E aproape imposibil să nu te frapeze în România abundența relativ recentă de teme și idei progresiviste (colectiviste). Într-un interval de timp scurt, nici măcar zece ani, am descoperit că problemele noastre fundamentale sunt discriminarea „comunității” LGBT, a țiganilor, a femeilor, a persoanelor cu handicap, a săracilor șamd. Dincolo de verbiajul agasant al mediei publice, se ascunde o pletoră de specialiști în ong-uri, care trudește necontenit la decelarea României profunde.

Prin anii ’90, intelectualii români călătoreau prin Vest și descopereau marxismul cultural. Se întorceau de acolo buimaci și apoi descriau în tușe ironic-sumbre declinul unei civilizații. Se așteptau să găsească un liberalism sănătos, dar se loveau de comuniști universitari, care le explicau de ce socialismul a rămas în continuare o idee excelentă. Nu s-au pliat întru totul, dar nici nu au refuzat avansurile seducătoare ale unor Gramsci deghizați în Mecena, precum inefabilul George Soros. Încetul cu încetul, însă, noile generații de bursieri au deprins modul de funcționare a pieței ideilor, mai ales că sistemul abia aștepta niște activiști dedicați unor cauze foarte bizare, raportate la tradiția locului.

Nu se cerea prea multă sofisticare intelectuală, ci doar nihilism metafizic și oportunism românesc. „Agenturile” ofereau bani, asistență și respectabilitate, iar tinerii emancipați își suflecau mânecile, scuipau în palme și loveau cu securea în certitudinile locale, ștampilate ca prejudecăți și mentalitate retrogradă. (De ce o fi România altfel, chiar așa?)

Sistemul era gata funcțional și își aștepta doar executanții. Iar, la o adică, nici nu prea conta identitatea lor. Reputația se putea construi, ulterior, și de multe ori venea la pachet cu finanțarea.
Dar e întotdeauna important să vezi de unde vin banii. Iar o privire fugară aruncată pe siteul CEE Trust, secțiunea granturi România (n.r. articol publicat în septembrie 2013), ne arată, în toată splendoarea, originea financiară și ideologică a războiului cultural purtat de coloana a cincea a globalismului socialist. Nu e nicio mare surpriză să constați că suspecții de serviciu, Soros, Rockefeller Foundation și Ford Foundation, răspund prezent la chemarea stângiștilor români. Sau mai degrabă invers… Însa e întrucâtva reconfortant să ai totul la vedere. În același timp, transparența asta îți poate pune probleme suplimentare deoarece te face să te întrebi de ce oamenii rămân atât de moleșiți. Și nu mă refer aici la vreo mișcare de tipul „Ocupați Piața Universității” sau orice altceva mai este liber, ci pur și simplu la folosirea degajată a rațiunii. Știu că oamenii au suferit transformări uluitoare în urma tratamentelor radicale cu educație publică și televizor, dar faptele sunt în sine stupefiante.

Să simplificăm puțin problema: avem un grup de fundații străine care investesc masiv în promovarea unor proiecte și idei aflate în vecinătatea comunismului. Sigur că nimeni nu vorbește de socialism, comunism sau alte isme imposibil de recuperat astăzi public. Dar nici nu prea contează câtă vreme ideea rămâne, în linii mari, aceeași. Păstrăm fațada democrației și a drepturilor, timp în care demolăm încetul cu încetul fundația culturală și religioasă a comunității, până când ne putem instala comod, dacă nu suntem deja, la butoanele de control social total.

Dacă am pune în loc de „fundații americane” „fundații rusești”, atunci sensibilitățile rusofobe s-ar declanșa. Dar, pentru o majoritate copleșitoare, ideea că egalitarismul s-a născut în Occident reprezintă o sfârtecare a intelectului. Lumina socialismului vine din Apus, și nu de azi de ieri, iar asta au descoperit-o pe pielea lor rușii albi, Draza Mihailovich și mulți alții.

Cât privește istoricul fundațiilor amintite, există o literatură considerabilă dedicată subiectului. Să spunem doar că povestea oficială începe în 1913, când congresul american a mandatat o comisie să investigheze activitățile marilor organizații filantropice, iar rezultatele au fost surprinzătoare:

„Dominația oamenilor în ale căror mâini se află controlul unei mari părți a industriei americane nu se limitează la angajați, ci se extinde rapid către controlul educației și al supraviețuirii sociale. Acest control se extinde, în mare parte, prin crearea unor fonduri gigantice, administrate privat și având scopuri nedefinite, numite „fundații”, prin finanțarea colegiilor și a universităților, prin crearea de fonduri pentru pensionarea profesorilor, prin contribuții către organizații filantropice private, ca și prin controlul sau influențarea presei […].

Acelea erau vremurile în care Ford, Carnegie și Rockefeller contribuiau, din punct de vedere financiar, mai mult decât statul american la implementarea educației publice obligatorii, deoarece nu poți să ai o masă obedientă fără o școală permanentă. În fine, la începutul anilor ’50 ai secolului trecut, o nouă Comisie, The Reece Committee, descoperea operațiunile subversive ale acelorași fundații, îndreptate în direcția promovării relativismului moral, a subminării ideilor de patriotism, suveranitate națională, moralitate creștină etc. În schimb, susțineau fundațiile, într-o societate modernă, ideile colectiviste erau inevitabile pentru o pace eternă. În cuvintele autorilor raportului:
„Unele dintre cele mai mari fundații au sprijinit în mod direct «subversiunea», în adevăratul sens al cuvântului – acela de proces de subminare a unora dintre conceptele și principiile noastre de protecție vitală. Ele au susținut în mod activ atacuri asupra sistemului nostru social și guvernamental și au finanțat promovarea socialismului și a ideilor colectiviste.

În sumă, dacă nu știți de unde și cum apare ecologismul stângist, corectitudinea politică, marxismul cultural și întreaga demoralizare a societății, căutați responsabilii pe pagina fundațiilor la secțiunea finanțare, în cazul în care este publică. Trăim un Pitești încă soft… Și nu e deloc vreo întâmplare că majoritatea ong-urilor aflate pe listele de plată ale veșnicilor filantropi vor să scape de religie cât mai repede.
Publicat inițial pe Karamazov


Anghel Buturugă: Anticorupție cu gender activism de la Soros
E pe bani, e pe bune. Activismul anticorupție e completat, acum, și oficial, cu activism gender. Explicită e și tactica „disruptivă” atât față de „corupție” cât și, țineți-vă bine, de „particularism”. Adică de localism, tradiție, naționalism, paternalism etc. Lista-i lungă.

Deci vor să elibereze statele capturate din Europa de Est și Centrală. Eliberarea se face de către activiști profesioniști, care anticorup, eliberează și împuternicesc pe bază de gen, punând în criză instituțiile locale și patternurile culturale „particulariste”.
Altfel, nu, desigur, Soros nu există. Nu influențează.
https://www.opensocietyfoundations.org/grants/countering-state-capture-central-and-eastern-europe-20180301

Cultura vieții (facebook):
În curând, FB, Twitter și Youtube vor rămâne un spațiu pentru poze cu pisici și clipuri cretine despre cât de bine e să fie diversitate. În rest, toți vor fi fie dați afară, fie vor pleca ei, de silă față de măscăricii „liberali” (liberalismul, apropo, nu e o doctrină de stânga la origine, așa cum cred unii).

Cultura vieții: THE PURGE IS HERE (facebook):
De câteva luni, expulzarea din rețelele sociale și de pe YouTube a vocilor conservatoare a căpătat proporțiile unui război pe care companiile proprietare nici măcar nu se mai obosesc să le ascundă. Sute și mii de conturi, unele dintre ele foarte populare, sunt suspendate sau închise. Mecanismul este diabolic: o armată de cercopiteci de tip #rezist sau SJW, organizați special, raportează absolut orice nu le convine pe motiv de „hate speech” sau „bullying”, iar cenzorii Facebook, Twitter sau YouTube au astfel motiv să suprime conturile.

Nici măcar cei cu limbajul cât se poate de neutru și neofensiv nu mai scapă.
Vestul se întoarce încet-încet în comunism.


Citiți și:

Originile neomarxiste ale limbajului «corect politic»

Pericolele gândirii instituționale: lecții din «1984», «Matrix» și «Mitul peșterii»
 

yogaesoteric
9 iunie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More