MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN – volumele 11 și 12

 

În continuarea celor 10 volume publicate până acum, editura Shambala vă oferă și ultimele două părți ale seriei, o extraordinară revelație divină despre ultimii trei ani ai vieții lui Iisus Hristos pe pământ.

Însăși redactarea acestei lucrări reprezintă un miracol dumnezeiesc deoarece ea a fost transmisă integral prin dicteu divin. Întrucât Jacob Lorber, misticul care a scris cea mai mare parte a revelațiilor, s-a stins din viață înainte ca opera să fie finalizată, misiunea ducerii la bun sfârșit a lucrării a fost preluată de un alt mistic, Leopold Engel. Acesta a auzit o voce interioară, asemeni lui Jakob Lorber, care l-a chemat să pună pe hârtie ultima parte a vieții, împrejurările morții și învierea lui Iisus Hristos.

Marea Evanghelie a lui Ioan este o operă de o uimitoare anvergură, complexitate și mai ales profunzime spirituală ce se constituie ca o dovadă că Dumnezeu continuă să ofere noi revelații prin cei ce au sufletul curat și inima deschisă.

În Marea Evanghelie sunt aduse completări extraordinar de valoroase celor patru Evanghelii din Noul Testament, fiind redate într-o manieră mult mai directă faptele și învățăturile Mântuitorului. Atât prin informațiile oferite, cât și prin stările de conștiință pe care le trezește, lucrarea are un impact deosebit de profund asupra celui ce o citește cu inima deschisă.

Marea Evanghelie a lui Ioan oferă o nouă imagine asupra lumii, integrată într-o perfectă armonie universală. Sunt prezentate informaţii clare şi inedite despre Creaţie, despre îngeri, cosmogonie, lumea astrală, religiile asiatice și africane, materie, suflet şi spirit. Lucrarea este străbătută pe tot parcursul ei de cea mai înaltă înţelepciune divină care luminează întreaga Creaţie. Ea arată oamenilor o cale simplă spre desăvârşire spirituală, cale uşor accesibilă oricui urmează cu seriozitate, plin de entuziasm şi perseverenţă învăţăturile lui Iisus.

Într-o manieră expresivă și captivantă, Marea Evanghelie a lui Ioan prezintă situații, descrie miracole, explică parabole sau oferă înțelegerea unor fenomene fizice și cosmice. În paralel, este mereu impulsionată credința și dragostea de Dumnezeu, dar nu într-un mod teoretic, ci exemplificate prin dialogurile și transformările extraordinare ce apar în viețile personajelor.

Printre lecțiile spirituale oferite, se poate distinge cea a importanței liberului arbitru. Astfel, iadul și raiul sunt văzute de narator (însuși Iisus) ca având corespondențe în dimensiunea tainică a ființelor noastre, iar aceste corespondențe sunt animate de trăirile pe care le dezvoltăm încă din timpul vieții fizice. Faptele, gândurile și aspirațiile noastre ne plasează fie în ordinea si armonia divină, fie în afara acesteia.

O altă lecție fundamentală este cea despre umilință: „Cine vrea să se verifice singur dacă este desăvârșit în umilință, să-și întrebe inima dacă mai poate fi ofensat cu ceva și dacă poate ierta din toată inima pe cel mai mare ofensator sau urmăritor, și dacă le poate răspunde făcând bine celor care îi fac rău, dacă nu duce dorul preamăririi lumești din când în când, dacă se simte bine ca cel mai neînsemnat dintre neînsemnați, pentru a putea servi oricui. Cine este în stare de aceasta, fără jale sau melancolie, acela deja este un locuitor al celui mai înalt cer al lui DUMNEZEU și așa va rămâne în veci, căci printr-o asemenea umilință adevărată nu numai sufletul va deveni una cu spiritul, ci în cea mai mare parte și trupul.”

Iată și o profeție pe care Iisus o făcea în perioada când a fost transmisă Marea Evanghelie prin Jacob Lorber, profeție care în prezent apare foarte semnificativă: „Voi veţi fi în viitor zidarii şi constructorii Mei pe deplin liberi, iar Eu vreau ca cetatea Mea (aici Iisus se referă la Noul Ierusalim, care urmează să fie construit, n.n.) să fie zidită din nestematele adevărurilor şi a revelaţiilor divine cele mai rezistente. Veţi înţelege atunci cu uşurinţă voi toţi că pentru aceasta nu se pot folosi var, nisip şi cărămidă, adică minciuni şi înşelătorii, care nu durează veşnic. Doar adevărul cel adevărat, divin, curat şi fără de prihană reprezintă diamantul care poate să înfrunte eternitatea, fără să fie ştirbit în vreun fel.”

 

yogaesoteric
3 august 2018

 

1 Comentariu
  1. Dorin spune

    Buna. M-ar interesa interesa volumele din „Marea evanghelie a lui Ioan”. Detin volumele I si III. Deci ma intereseaza restul volumelor. Locuiesc in SUA. Cum as putea inrta in posesia lor si cat m-ar costa?.
    Multumesc frumos, Dorin.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More