Trăsături importante, diferenţe faţă de celelalte şcoli

Filosofia monistică shaiva din Caşmir se află în multe aspecte ale doctrinei şi practicii în acord cu celelalte cinci şcoli şivaite importante (Şivaismul Pashupata, Shaiva Siddhanta, Şivaismul Vira, Shiva Advaita, Siddha Siddhanta) pe de o parte, sau chiar cu monismul vedantic, pe de altă parte. Totuşi, această şcoală are elemente specifice remarcabile, pe care ne vom strădui să le parcurgem în continuare, nuanţând şi diferenţele care fac ca această şcoală să fie unică în perimetrul spiritualităţii hinduse.

  1. Îşi găseşte sursa în cele 64 shaiva agama (scrieri sacre şivaite) tradiţionale, nu foarte cunoscute în sudul Indiei. Arată faptul că cele 28 shaiva agama mai bine cunoscute şi clasificate în două grupe de 10 şi 18, sunt respectiv scripturile dualiste şi cele non-dualiste.

  2. A fost una din ultimele şcoli de filosofie indiană şi a întruchipat eforturile înţelepţilor care, fiind foarte buni cunoscători ai doctrinelor şcolilor de gândire contemporane mai importante, erau şi foarte avansaţi în realizarea directă (nemijlocită) a adevărurilor spirituale. De aceea, această şcoală de gândire a putut să realizeze o sinteză unică a ideilor emise de aceste şcoli şi să corecteze sau să elimine greşelile găsite.

  3. Această şcoală a adoptat de la începuturi o atitudine realistă şi practică, centrată pe realizarea efectivă a stării de conştiinţă şivaică în chiar viaţa de zi cu zi.

  4. S-a bazat de la început pe întreita autoritate (a) a scripturilor divine, (b) a maeştrilor autentici (guru) şi (c) a experienţelor individuale intuitive legate de revelarea Sinelui, cărora li s-a dat cea mai mare importanţă.

  5. Fiecărui aspirant i-a fost permis să adopte orice sistem de practică recomandat de guru, în acord cu aptitudinile sale psiho-mentale şi fizice.

  6. Nu a existat niciodată vreo restricţie de castă, crez, vârstă, sex etc. pentru a putea fi iniţiat pe această cale.

  7. Nu au fost prescrise niciodată penitenţe dureroase şi austere pentru atingerea eliberării. Au fost însă prescrise pentru acest scop doar practici simple, precise şi spontane deshaiva yoga, dublate de devoţiune sinceră.

  8. Cel mai înalt grad de devoţiune s-a considerat a fi, pe cea mai înaltă treaptă din yoga, identic cu cea mai înaltă cunoaştere.

  9. Nu s-a considerat a fi absolut esenţială o disciplină rigidă în legătură cu mâncarea etc., aşa cum de exemplu postulează cunoscuta scriptură Bhagavad Gita, inspiratoarea tradiţională a multor căi hinduiste.

  10. Principiile etice dogmatice ale brahmanismului pe de o parte şi ale tantrismului pe de altă parte nu au fost luate ca fiind absolut esenţiale, dar nici nu au fost îndepărtate ca fiind fără aplicabilitate. S-a urmărit ca adeptul, sfătuit de guru, să urmeze ceea ce se află în conformitate cu propria sa natură.

  11. Vedele (scrierile tradiţionale hinduse) au fost considerate ca fiind cea mai înaltă autoritate doar în cazul în care au fost implicate tradiţii religioase şi sociale. Altfel, autoritatea acestora nu este pe deplin recunoscută, aşa cum arată şi ultimul mare erudit şivait contemporan, Swami Lakshman Joo.

  12. În ceea ce priveşte aspectele sociale şi religioase legate de gospodărie, s-a recomandat ca riturile vedice tradiţionale să fie realizate întocmai. Totuşi, un adevărat aspirant este sfătuit de cele mai multe ori a le realiza doar formal.

  13. Câteva sisteme practice aparţinând acestei şcoli au fost recunoscute a fi superioare sistemului vedic, iar în ceea ce priveşte calea spre eliberarea finală şi completă, sistemul Trika a fost considerat cel mai înalt.

  14. Niciodată folosirea substanţelor îmbătătoare cu specific tantric (makara) nu a fost prescrisă ca fiind esenţială, dar nici nu a fost total prohibită în sistemul Trika. Câteodată, makarafoloseau ca mijloc de testare a puterii interioare a practicantului şi pentru a vedea în mod practic dacă mintea sa rămâne fermă şi neagitată.

  15. Niciodată nu a fost considerată a fi de dorit în acest sistem o represiune în forţă a minţii şi emoţiilor, datorită probabilităţii ridicate a unor reacţii secundare periculoase.

  16. Abstragerea forţată a simţurilor nu a fost considerată favorabilă în această şcoală. S-a stabilit că simţurile dezvoltă o indiferenţă spontană faţă de obiectele lor, care rămân oricum fără de calităţi înaintea experienţei beatitudinii Sinelui. O abstragere impusă s-a considerat a fi pasibilă de a crea reacţii adverse nedorite.

  17. Paramashiva este un aspect al realității metafizice, ce s-a considerat că trebuie realizat în ambele sale aspecte. Unul dintre ele este aspectul său static în care El este etern, neschimbător, conştiinţă pură şi completă. Acesta este aspectul de jnana (cunoaştere divină) asupra realităţii. Celălalt este aspectul său dinamic, aspectul de Suveranitate Divină, în virtutea căreia, El manifestă infinita varietate fenomenală. Acesta este aspectul de kriya (acţiune divină) asupra realităţii; El este Shiva în aspectul său static şi Shakti în aspectul său dinamic. Ambele aspecte ale lui Paramashiva sunt în mod egal reale şi eterne şi sunt de fapt, inseparabile. Concepţia duală este doar pentru a-i face pe aspiranții spirituali să înţeleagă natura exactă a acestei Realităţi absolute şi monistice.

  18. Dincolo de aceste două aspecte, acest sistem arată că se află doar eterna şi absoluta Existenţă însăşi, care nu poate fi clar exprimată prin mijlocirea cuvintelor şi de aceea este numită cu aproximaţie anuttara – Existenţa Ultimă dincolo de care nimic nu mai există. Este echilibrul absolut (samarasya) dintre jnana şi kriya.

  19. Aspectul jnana al lui Paramashiva este numit în acest sistem prakasha (lumină divină originară), aspect în virtutea căruia El este etern evident prin sine însuşi. Aspectul său kriya este numit vimarsha (conştiinţă de sine), aspect prin care El se prezintă ca Divin Suprem. Samarasya (echilibrul perfect) între prakasha şi vimarsha este numit samvit (Conştiinţa Absolută). Luminozitatea prin sine însuşi şi Conştiinţa de sine sunt două aspecte ale Conştiinţei Absolute la orice nivel. A cunoaşte este însăşi o acţiune şi o acţiune este imposibilă fără cunoaştere.

  20. Anuttara Paramashiva este considerat etern şi neschimbător, fiind Infinita şi Perfecta Conştiinţă. El creează, menţine şi distruge în mod activ nenumăratele universuri. Făcând aceasta, El se ocultează şi îşi împinge natura Sa reală în uitare, sub forma unui număr infinit de suflete. El este cel care strânge din nou, realizează şi recunoaşte natura Sa uitată cu ajutorul maeştrilor (guru), a scripturilor şi practicilor yoghine. Acestea sunt cele 5 acţiuni ale Supremului Divin, numite după cum urmează: srishti (creaţie), sthiti (menţinere), samhara (resorbţie), pidhana sau vilaya (ocultare) şi anugraha (graţie); acestea au loc întotdeauna în legătură cu nenumăratele lumi şi suflete.

  21. Conştiinţa se arată că vibrează în afara şi în interiorul naturii proprii a lui Paramashiva. Vibraţia Conştiinţei Infinite este numită spanda, o simultană mişcare în afară şi în interiorul acetei naturi proprii a Fiinţei Supreme. Aspectul său interior este cunoscut ca fiind Shiva – aspectul static şi neschimbător, iar aspectul exterior este cunoscut a fi Shakti – aspectul de Suprem Divin activ, manifestat prin cele 5 acţiuni.

  22. Paramashiva se consideră că nu suferă nici o schimbare (parinama) atunci când creează sau distruge Universul. El face doar ca fenomenul (Universul) să apară în El, precum o reflexie. Nu are nevoie de nimic altceva decât de El însuşi pentru a regiza aceste reflexii; totuşi, îşi regăseşte Puterile Sale divine reflectate în pura Sa Lumină necreată (prakasha). Dreapta apare ca stânga şi stânga apare ca dreapta într-o reflexie. Aceasta este aşa-zisa pratipata (efect caracteristic) într-o reflexie (pratibimba). Paramashiva este subiectul absolut şi independent (svatantrah karta), dincolo de sfera relativităţii, iar Puterile Sale divine nu sunt diferite cu nimic de El Însuşi. Totuşi, reflexiile Puterilor Sale subiective apar în mod obiectiv atunci când acestea se manifestă în El prin voinţa Sa divină jucăuşă şi liberă, nebazată pe relativitate. Această voinţă este manifestarea primară a Supremaţiei Sale, care este natura Sa esenţială.

  23. Întregul Univers se spune că există etern în Paramashiva sub forma Purei Conştinţe şi aceasta este realitatea Sa absolută şi subiectivă, paramartha satyata. Universul apare ca fiind ceva diferit de Subiect în aparenţa sa fenomenală, aceasta fiind realitatea Sa relativă şi obiectivă, vyavaharika satyata. Astfel, orice fenomen este o realitate în ambele aspecte ale existenţei sale şi nu este în nici unul din cazuri fictiv. Subiectivitatea şi obiectivitatea sunt doar două atribute ale sale. Doar manifestrea realităţii obiective are o ascensiune şi o coborâre în timpul creaţiei şi disoluţiei. Acesta este realismul (satkaryavada) teistic şi independent al şivaismului din Caşmir. Unitatea absolută a lui Paramashiva este singura realitate, realizată doar de fiinţele care au atins perfecţiunea (siddha). Existenţa relativă a acestui fenomen , în care noi toţi suntem legaţi, nu poate fi lăsată deoparte ca fiind ceva fals. Fiind o existenţă relativă, nu poate fi o realitate independentă. De acea, sursa sa de bază trebuie căutată în Paramashiva, absolut şi etern existent, deoarece doar o entitate existentă în mod real poate fi sursa oricărei alte entităţi. De aceea, totul se poate spune că îşi are sursa în Paramashiva. Nu poate exista nici o urmă de relativitate în El fiindcă, fiind anuttara (Existenţa Ultimă dincolo de care nimic nu mai există), El este dincolo de domeniul oricărei comparaţii.

  24. Totul se consideră a fi Paramashiva însuşi. Chiar şi un obiect neanimat este tot atât de mult Paramashiva ca şi Shiva însuşi, deoarece diversitatea, fiind o simplă reflexie a Puterilor lui Shiva, nu există în realitate. Siddha-şii (fiinţele care au ajuns la perfecţiunea spirituală) văd totul ca fiind Dumnezeu. Această viziune a fost numită de către marele înţelept Abhinavagupta paradvaita, sau paramadvaya (supremul non-dualism). Este acel termen care poate desemna cu exactitate panteismul hindus, mult diferit de ajatavada, formă a căii Advaita Vedanta, foarte răspândită în vremea lui Abhinavagupta.

  25. A vedea şi a simţi cu adevărat paradvaita înseamnă Eliberare spirituală; a nu simţi acest adevăr, înseamnă înlănţuire. Amândouă cazurile sunt însă două aspecte ale Dumnezeirii şi de aceea nu sunt de fapt diferite de Shiva însuşi.

  26. Manifestarea beatitudinii Sinelui (atmananda) a fost analizată şi urmărită în şivaismul caşmirian în 6 tipuri sau 6 grade progresive, care pot fi experimentate printr-un tip special de yoga, uccara. Aceste trepte pot fi atinse prin directa realizare a aspectelor corespunzătoare ale Realităţii Ultime. Dincolo de cele 6 trepte de beatitudine se află absoluta şi infinita beatitudine, numita jagadananda, care se manifestă la cea mai înaltă maturitate în uccara yoga, printr-o directă experienţă a unei complete şi absolute îndumnezeiri. Această experienţă a lui jagadananda este principala bază a principiului paradvaita al şivaismului din Caşmir. Ea nu a fost exprimată atât de clar de nici unul din adepţii Advaita Vedanta.

  27. Se consideră că atingerea simultană a lui bhukti (plăcere, fericire) şi mukti (eliberare) sunt ţelurile reale ale vieţii umane şi prescriu calea unei fiinţe angrenate în planul social-material, care se bucură de plăceri obiective şi în acelaşi timp practicăshaiva yoga. Când practica yoga prevalează, fiinţa experimentează într-o oarecare măsură beatitudinea Sinelui, ceea ce conduce la pierderea gustului pentru plăcerile senzitive. O spontană indiferenţă, numită anadavirakti, se dezvoltă acoperind bucuriile obiective, iar aspirantul, devenind din ce în ce mai devotat pe calea shaiva-yoga, atinge perfecţiunea în chiar această viaţă (sau în doar câteva, în viitorul apropiat).

  28. Este posibil ca şi marele înţelept vedantic Shankaracarya să fi dorit să exprime aceleaşi principii înalte în filosofia sa, judecând după lucrările sale tantrice Prapancasara sau Saundaryalahari, care îi revelează inima sa şi adevărata credinţă. Totuşi, se spune că discipolii vedantini nu au realizat treptele superioare descrise de către şivaismul caşmirian, care rămâne astfel ca cea mai înaltă filosofie şi practică hindusă care a condus omul către Sursa sa originară, Sinele său, nediferit de Shiva.

    yogaesoteric

     

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More