Paradoxul românesc

Editorial Yoga Magazin nr. 60

de Oltea Mutulescu

Cine şi-a imaginat că Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut este o sectă, iar Gregorian Bivolaru un corupător de conştiinţe are acum toate motivele să fie uluit.

Şi şcoala, şi fondatorul ei au avut parte de momente glorioase la Congresul European de Yoga care s-a desfăşurat în noiembrie la Bucureşti.

Dar arcul de triumf care s-a ridicat spontan din comentariile, laudele şi enorma emoţie prezente la întâlnirea internaţională a yoghinilor nu s-a ivit peste noapte. Fundaţia au aşezat-o gesturile de rezistenţă ale acestei grupări spirituale care a avut parte de brutalităţi, intimidare, campanie publică de hăituire şi tentative de linşaj moral al mentorului ei.

În primăvara 2004 jurnale de televiziune şi cotidiene de mare tiraj anunţau cu voluptate neagră despre cea mai amplă desfăşurare de forţe din ultimii cincisprezece ani. Trei sute şi ceva de jandarmi, poliţişti, procurori care au descoperit în MISA o vastă reţea de trafic de carne vie, droguri, prostituţie, sechestrare de persoane şi alte orori menite să sperie cetăţeanul de bună credinţă.

Anul a trecut şi acuzaţiile nu au fost dovedite, cu toate preparările de probe la foc iute, cu toate eforturile anchetatorilor de a convinge practicanţi din cadrul şcolii de yoga să-şi dea seama pe nepusă masă că sunt parte vătămată într-un dosar de trafic de persoane. De altfel, Curtea Supremă de Justiţie din Suedia a ascultat două declaraţii şocante – persoanele au povestit despre şantajul la care au fost supuse de procurorii români pentru a depune mărturie împotriva lui Gregorian Bivolaru, despre felul în care li s-au dictat plângerile şi pretenţiile materiale pe care le-au formulat.

Cererea de extrădare a mentorului MISA a fost respinsă de judecătorii suedezi. Sociologi şi experţi în problemele sectelor au studiat Mişcarea de Integrare în Absolut, au luat interviuri actualilor şi foştilor practicanţi yoga din cadrul acestei şcoli. Au avut întâlniri repetate cu Gregorian Bivolaru, la vremea aceea încă reţinut în arestul Poliţiei din Malmo. Concluziile sunt clare – „MISA nu este o sectă, ci o organizaţie cu impact social pozitiv“, iar Gregorian Bivolaru  un mentor spiritual carismatic, care atrage prin viziunea şi experienţa sa spirituală, nu prin strategii manipulatoare.

Cineva spunea cu umor amărui că România este ţara pe care cu cât o cunoşti mai bine, cu atât o înţelegi mai puţin. Te întrebi, într-adevăr, când te gândeşti la cazul MISA, cum este posibil ca aceeaşi şcoală de dezvoltare personală să primească două descrieri perfect opuse? Cum se desfată mass-media de ani şi ani cu reluarea unor acuzaţii croşetate de fapt de Securitatea lui Ceauşescu? Dosarele de la CNSAS fac dovada permanentei supravegheri de care a avut parte Gregorian Bivolaru, despre care se scrie negru pe alb că incita interlocutorii prin remarci duşmănoase la adresa regimului. Fie vorba între noi, aceste dosare merită consultate de jurnaliştii care se întrec în a vorbi despre Gregorian Bivolaru ca despre un infractor de drept comun, pedepsit cu închisoarea înainte de 1989 pentru răspândire de materiale obscene… Poate că ultimele evenimente legate de Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut şi de mentorul ei le vor trezi curiozitatea şi apetitul pentru documentări de acest gen.

Până una alta Congresul Federaţiei Europene de Yoga a demonstrat cum se vede MISA fără distorsiunile scandalului. O şcoală impresionantă, autentică, plină de energie transformatoare. Iar Gregorian Bivolaru un maestru yoghin care merită să stea alături de legende vii ale unei străvechi tradiţii spirituale, adoptată de trei sute de milioane de practicanţi de pe toate continentele. Primirea sa în consiliul de conducere al Federaţiei Internaţionale de Yoga deschide o perspectivă cel puţin paradoxală: cea mai blamată personalitate publică a ultimilor ani este un ambasador spiritual al României. Nu doar în Europa, la porţile căreia politicienii noştri încă mai bat, ci în întreaga lume.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More