Controlul ejaculării este fundamental pentru continenţa sexuală

 
 

Multe texte tantrice şi taoiste vorbesc despre controlul ejaculării. Prima imagine pe care acestea o trezesc de obicei în cititor, este cea a unui robinet care se închide sau a unei contracţii perineale şi genitale în scopul de a reţine energia. Nu este vorba nici de a închide cu forţa un flux care curge în mod natural, nici de a controla ori a reţine o energie care ştie foarte bine unde vrea să ajungă, sau de a opri prin orice mijloace, un proces care a început deja.
 
Statisticile occidentale arată că perioada de timp de care are nevoie un bărbat pentru a atinge starea de descărcare orgastică (ejaculare) este de aproximativ 10 minute, dar această perioadă s-a micşorat în ultimii ani din cauza stersului nervos, a alimentaţiei neadecvate, a alcoolului, tutunului, cafelei, care toate acestea produc o scădere considerabilă a virilităţii unui bărbat. În cazul femeilor, lucrurile stau cu totul altfel. Perioada de timp de care are nevoie o femeie pentru a atinge prima stare de orgasm într-o fuziune amoroasă este de minim 20 de minute. Corelând cele două situaţii înţelegem de ce este dificil pentru o femeie să trăiască o stare de satisfacţie şi împlinire amoroasă în cuplu, dacă bărbatul nu este continent. În plus, femeia este înzestrată în mod natural cu capacitatea de a controla descărcarea potenţialului sexual, ceea ce pentru bărbat este de multe ori extrem de dificil. Şi pentru acest motiv, este foarte important ca acest proces al controlului energiei sexuale de către bărbat să fie înţeles şi realizat cât mai bine cu putinţă.
 
În realitate, principiul autentic al non-ejaculării nu este acela de a frâna energiile deja puse în mişcare, ci de a face în aşa fel încât acestea să nu se orienteze către ejaculare. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă expansionarea încărcăturii energetice în interiorul fiinţei noastre direcţionând-o către zona capului în aşa fel încât energia care se acumulează pe durata excitaţiei să nu atingă acel grad de presiune care o face să devină imposibil de reţinut, la atingerea căruia aceasta iese în afară împreună cu sperma, precum aburul prin intermediul unei valve de emisie.
 

Aceasta este o adevărată deschidere energetică, dublată de o deschidere emoţională. Aici se potriveşte metafora unui faimos maestru zen, care, fiind întrebat: „Cum se poate controla mintea?”, răspunse: „A-i da unui taur un loc de păscut suficient de larg, este modalitatea optimă de a-l controla. Acelaşi lucru este valabil şi pentru voi. Dacă vreţi să atingeţi liniştea perfectă în meditaţie nu vă lăsaţi impresionaţi de diversele imagini pe care le veţi găsi în capul vostru. Lăsaţi-le să vină şi să plece: atunci ele vor fi sub controlul vostru. Dar aceasta nu este atât de simplu. Atunci când veţi încerca să dobândiţi o stare de pace interioară, nu veţi reuşi să rămâneţi aşezaţi; iar atunci când veţi încerca să nu vă simţiţi deranjaţi de nimic, străduinţa voastră nu va fi cea de care aveţi nevoie. Unica străduinţă care vă poate ajuta este să vă concentraţi asupra inspiraţiei şi expiraţiei. Noi numim aceasta concentrare, dar concentrarea atenţiei voastre asupra unui lucru precis nu este adevăratul scop al meditaţiei. Adevăratul scop este de a vedea lucrurile aşa cum sunt şi de a lăsa lucrurile să se desfăşoare aşa cum trebuie să se desfăşoare. Această atitudine este aceea care vă va permite să aveţi sub control toate lucrurile. A medita semnifică a ne deschide mica noastră minte şi, din această cauză, concentrarea este doar un instrument care vă va ajuta să vă percepeţi mintea mai mare, sau mintea care este peste tot”.
 
Acest principiu al „controlului minţii” poate fi aplicat nemijlocit şi controlului ejaculării. În acest caz este vorba de a nu ne lăsa impresionaţi de senzaţiile pe care le simţim în organele genitale, de a le lăsa să vină şi să plece fără a încerca să le pacificăm, şi să urmărim pur şi simplu ritmul propriei respiraţii. Cu cât vom focaliza mai intens atenţia asupra inspiraţiei şi expiraţiei cu atât mai mult vom putea controla mai uşor energia sexuală. Dar acest lucru necesită timp, nu poate fi obţinut doar recurgând la o „tehnică rapidă”, întrucât a fi conştient mental şi a fi conştient de propria energie sexuală este, în fond, acelaşi lucru. Textele tantrice recomandă însă în prelabil un antrenament hatha-yoga intens, perseverent şi adecvat atât pentru purificarea subtilă (a traseelor energetice pe care va fi redirecţionată energia sexuală), cât şi pentru a învăţa mecanismele corecte ale transmutaţiei, sublimării şi controlului.
 

Atunci când ne blocăm ejacularea, nu este absolut deloc necesar ca rezultatul să fie deplasarea încărcăturii energetice în alte locuri, la nivelul întregului corp, ci ca să intrăm în aceleaşi stări de meditaţie. De fapt, este mai probabil ca un asemenea efort să adauge doar o tensiune ulterioară celei care există deja în noi. Întregul secret al retenţiei spermei constă în a ne relaxa din ce în ce mai mult şi de a urmări cu mintea parcursul energiei prin corpul fizic de-a lungul căilor care i-au fost atribuite de natură pentru a ajunge în orice loc doreşte. Bărbatul trebuie să fie complet relaxat şi perfect conştient de ceea ce se petrece în interiorul său. Energia sexuală rămâne în echilibru în triunghiul format de excitaţie, relaxare şi conştienţă, care, pornind din centrul sexual, se extinde în bazin şi în întregul corp.
 
În multe cărţi recente despre tantrism se face o anumită confuzie între starea psiho-corporală şi fenomenul de ne-ejaculare. Atunci când ne apropiem de nivelurile superioare ale orgasmului, intrăm în stări meditative, în care întreaga noastră fiinţă este absorbită atât de mult, încât nu mai simţim nici un stimul pentru a ejacula: nu mai este deloc nevoie să expulzăm energia acumulată, întrucât aceasta a găsit alte căi de expansiune. Iar atunci nu vom mai „reţine” nimic, vom fi pur şi simplu atât de relaxaţi, vis-a-vis de încărcătura noastră energetică, încât aceasta se va extinde de la sine, fără a se concentra în organele genitale, şi va fi mers altundeva, ridicându-se la nivelul centrilor energetici superiori (chakra-e) – fenomen cunocut sub denumirea de sublimare.
 
În mod similar, atunci când suntem absorbiţi în meditaţie, nu mai resimţim nici un impuls de a ne mişca şi ne simţim foarte bine şi relaxaţi în această situaţie, dar capacitatea de a rămâne nemişcaţi este doar efectul, iar nu cauza acestei dispoziţii pe care meditaţia o face posibilă. Dacă, din contră, ne reîntoarcem de la serviciu foarte tensionaţi şi ne aşezăm pe un scaun, impunându-ne să rămânem acolo pentru o jumătate de oră fără a ne mişca, sperând să intrăm în stare de meditaţie, este foarte probabil ca rezultatul să fie doar acela că vom deveni şi mai rigizi.
 

În viziunea orientală, trăirea stării de orgasm obişnuit (cu descărcare) duce la o disponibilitate limitată în timp, la vlăguire, devitalizare, teamă, scade puterea afectivă şi mentală, face să apară somnolenţa, iar excesele în această direcţie vor duce inevitabil la o repulsie instinctivă faţă de persoana iubită sau faţă de propria persoană. Din contră, aplicarea cu succes a controlului energiei sexuale conduce la o amplificare a plăcerii amoroase, a stării de împlinire interioară, apare o stare de regenerare vitală, de reîntinerire, se produce eliminarea oboselii, amplificarea capacităţilor mentale, o trezire a farmecului personal care va fi sesizată de toţi cei aflaţi în raza noastră de acţiune. Este un proces de expansiune a întregii fiinţe, nu doar a sexualităţii, şi este un proces care începe cu trezirea unui interes serios pentru sine şi cu o alegere, alegerea de a ne asuma responsabilitatea propriei virilităţi şi a propriei bunăstări.
Tu ce alegi?


 

yogaesoteric
august 2006
 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More