Armatele secrete ale NATO

 
de Adina Şuteu, Eduard Negru
http://www.summitnato.ro/blog/
 
În afară de marea armată oficială internaţională, NATO mai are şi alte “armate secrete”, care acţionează în diverse ţări, cu acordul tacit al guvernelor respective. Unul dintre scopurile acestor mici armate “de culise” este provocarea de atentate teroriste, în primul rând, pentru a menţine o atmosferă de tensiune şi de teamă, iar apoi – pentru a arăta cu degetul înspre alţi “vinovaţi”. Această informaţie şocantă a fost dezbătută pe larg de către Daniele Ganser, un profesor elveţian de istorie contemporană al Universităţii Basel, în cartea sa intitulată chiar “Armatele secrete ale NATO”. Volumul a suscitat deja vehemente polemici la nivel internaţional.

Operaţiunea “Steaguri false”

Astfel, profesorul elveţian susţine că, la puţin timp de la terminarea celui de-al doilea război mondial, şi în special în perioada Războiului Rece, au fost înfiinţate mai multe structuri secrete ale NATO, echipate, finanţate şi antrenate de CIA şi de serviciul secret britanic MI6. Iniţial, aceste structuri au avut rolul de a combate forţele armate ale Uniunii Sovietice în caz de război. Mai târziu, însă, activitatea lor s-a diversificat, astfel că au ajuns să organizeze atentate teroriste chiar pe teritoriul ţărilor aliate din Europa de Vest, beneficiind de tăcerea complice a autorităţilor. Scopul principal al acestor atacuri a fost acuzarea organizaţiilor de stânga din statele respective, ştiut fiind faptul că Statele Unite au respins întotdeauna orice idee de socialism sau comunism. “Strategia tensiunii”, dar şi operaţiunea “Steaguri false”, au fost sintagmele folosite de NATO pentru a descrie şi a justifica actele teroriste puse în practică. Tensiunea şi teama întreţinute la nivel mondial au fost şi sunt nişte arme redutabile, susţine Ganser, pentru că permit manipularea fără probleme a cetăţenilor oricărei ţări.

Andreotti a recunoscut existenţa structurii Gladio

Numele generic al “armatei secrete” NATO a fost “Stay Behind”, dar cele mai importante structuri clandestine au fost ceea ce s-au numit “Clandestine Planning Committee” (CCP) şi “Allied Clandestine Committee”, care au acţionat pe teritoriul unor ţări vest-europene, printre care s-au numărat Italia, Franţa, Belgia, Spania, Portugalia, Luxemburg, Germania. Spre exemplu, în Italia, la sfârşitul anilor `70, serviciile secrete s-au folosit de “armata din culise” NATO cu numele de cod “Gladio”, pentru a pune la cale atentate prin care să discrediteze mişcarea socialistă italiană care, la vremea respectivă, deţinea un loc important în Parlament. De-abia la începutul lui 1990 fostul premier italian Giulio Andreotti a recunoscut existenţa structurii Gladio, iar judecătorul Felice Casson, care ancheta circumstanţele producerii unui atentat (la Peteano), a descoperit adevărul: acesta nu fusese comis de militanti extremişti de stânga, aşa cum se susţinea oficial, ci de un anume Vincenzo Vinciguerra, un extremist de dreapta, membru al Gladio. Deşi la începutul anilor `90 oficiali ai NATO şi diverşi lideri politici au anunţat că aceste structuri au fost dezactivate, profesorul Ganser este de părere că ele îşi continuă nestingherite activitatea şi astăzi, cel mult cu titulatură schimbată. Un argument în acest sens îl constituie faptul că, în perioada menţionată, Parlamentul European a adresat un protest atât lui Bush senior, cât şi organizaţiei NATO. Demersul a rămas până în ziua de azi fără niciun răspuns.

Acuzaţii reciproce în Germania

Pe tema structurilor secrete NATO, în Germania a avut loc un adevarat duel oficial între socialişti (la putere în anii `90) şi creştin-democraţi (CDU). Când primii au strigat în gura mare că este un “ruşinos scandal national”, creştin-democraţii au răspuns că şi ei pot dovedi faptul că socialiştii, în frunte cu Willy Brandt, au luat parte la această “conspiraţie a armatelor secrete”. De acuzaţii mascate a avut parte, mai recent, şi actualul cancelar german Angela Merkel. Când a vrut să reproşeze Statelor Unite că închisorile secrete, dar şi tratamentul prizonierilor de la Guantanamo sunt ilegale, administraţia Bush i-a răspuns imediat că este mai bine să păstreze tăcerea asupra acestor subiecte delicate, cu atât mai mult cu cât serviciile secrete germane au contribuit la declanşarea războiului din Irak.

Atentate regizate la cel mai înalt nivel

În lucrarea profesorului Ganser un loc aparte îl deţin unele atentate din Iran şi Egipt, care au fost atribuite, în varianta oficială, comuniştilor iranieni şi, respectiv, musulmanilor. Adevărul a fost cu totul altul: în 1953, premierul iranian Mohammed Mossadeq a fost înlăturat de la putere cu ajutorul agenţilor MI6 si CIA. Ulterior s-a aflat că lovitura de stat a fost orchestrată de agentul CIA Kermit Roosevelt, nepotul fostului preşedinte american Theodore Roosevelt. Miza acestor războaie de culise a fost, de fapt, controlul rezervelor de petrol. Cât priveşte atacurile comise în Egipt şi atribuite musulmanilor, în ceea ce s-a numit “afacerea Lavon”, s-a dovedit că autorii lor au fost agenţi ai Mossadului, care urmăreau ca trupele britanice să nu plece din Egipt, garantând astfel securitatea Israelului.

Europa va pierde în faţa Americii

În fine, istoricul elveţian mai este de părere că pretinsele războaie împotriva terorismului pornesc, de fapt, de la dorinţa de a controla cele mai importante rezerve de petrol şi gaz. În această sfidare reciprocă geostrategică, Uniunea Europeana va pierde în faţa Statelor Unite, tocmai pentru că acestea controlează (neoficial) structurile NATO, inclusiv pe cele secrete. Or, dacă America pune mâna pe aceste rezerve, este de presupus că nu le va da pe gratis ţărilor europene, ci chiar la un preţ piperat. Statele Unite vor specula faptul (ştiut de foarte puţine persoane) că producţia de petrol din Europa (în special cea din Marea Britanie şi Norvegia) este în declin. Şi atunci, prin mijloace mai mult sau mai puţin oficiale şi legale, America îşi va impune propriile condiţii.

Citiţi şi:
Interviu cu Leo Zagami, fost francmason de grad 33 în cadrul lojei Propaganda Due
Nu există terorism internaţional! Atentatele din 11 septembrie au fost înscenate

yogaesoteric
29 aprilie 2008

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More