Scrisoare deschisă către Eugen Chirovici, maestrul MLNR




Joi, 6 martie 2008, în cadrul Salonului de carte şi presă, editura Shambala a lansat primele două volume din lucrarea „Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media”. După lansarea de carte, reacţiile masoneriei nu au întârziat să apară. Atât de multă atenţie au dat masonii români apariţiei acestei lucrări, că a şi aparut la televizor, într-o emisiune de o oră, marele maestru al Marii Loje Naţionale din România (MLNR), Eugen Chirovici. Emisiunea a fost ilustrată copios cu imagini filmate la ritualuri masonice (vor mai putea acum diverşi oameni politici să pretindă că nu sunt masoni?). Invitaţii, în frunte cu Chirovici, au căutat să convingă audienţa că semnalele pe care le transmit masonii în presă nu sunt decât nişte gesturi sugerate de fotografi sau jurnalişti şi nu au nicio semnificaţie. Că ei nu sunt o organizaţie ocultă, deşi fac ritualuri şi ne numesc pe toţi ceilalţi „profani”. Că respectă interesele şi idealurile naţionale, deşi Constituţia Masonică este pentru ei legea de căpătâi. Şi că dezvălurile cutremurătoare despre masonerie sunt, în general, doar elucubraţiile unor rataţi care inventează teorii ale conspiraţiei pentru a-şi justifica eşecurile  personale. Aşa să fie oare?

Redacţia yogaesoteric

În atenţia lui Eugen Chirovici, maestrul MLNR

Motto:

În matematică, unu plus unu va însemna mereu doi.
În ceea ce priveşte oamenii, pot rezulta gemeni…”
– din gura lumii


La noi, la români, s-a păstrat o zicală potrivită (şi) situaţiei actuale a masoneriei:



Când şarpelui i se face de bâtă, iese în drum”.  Dacă până acum, aşa cum precizaţi cu atâta inocenţă, nu ştiaţi ce au cei de la MISA cu masoneria, de astă dată aţi reuşit prin chiar eforturile dumneavoastră să manifestaţi mai mult ridicol decât am fi reuşit noi vreodată să sugerăm! De astă dată, afirmaţiile pe care le faceţi de bună voie sunt cele care luminează tenebrele despre care noi, cei de la MISA, am pomenit până acum doar din



afară”. Cum am observat că deschiderea dumneavoastră către cultura europeană (sau chiar transatlantică) depăşeşte cu mult interesul faţă de cultura naţională, vom urmări să vă comunicăm despre unele lacune a căror mărime, cu toată bunăvoinţa, a îngreunat cu mult succesul de a le ocoli

aceasta deoarece beneficiile practicii yoga te opresc, vorba românului, să dai în gropi de prostie…

Aţi folosit cu largheţe termenul „lumea profană”, ori de câte ori aţi intenţionat să atrageţi atenţia asupra faptului că masoneria este posesoarea unor mistere accesibile doar insider-ilor. Adică, pe înţelesul tuturor,  lumea se împarte în masoni şi „ceilalţi”. Însă valoarea unei iniţieri, din punct de vedere tradiţional, constă în posibilitatea acestei iniţieri de a oferi tuturor, la nivel macrocosmic deci, un bine care nu poate fi tranşat sau separat. Valoarea magică a termenului „profan” ne face să întrebăm în mod firesc de ce totuşi, realizând această precizare asupra realităţii masoneriei, negaţi constant direcţia magică şi de credinţă a aceleiaşi masonerii? Folosiţi termeni ca ritual ori ţinută, prezentaţi imagini de certă orientare ritualică, dar negaţi filiera religioasă a masoneriei. Singura variantă care mai rămâne este aceea a orientării sale doar magice. Din cunoştinţe generale, magia este ghidată prin trăirea religioasă către binele general, pe când magia lipsită de suportul său profund religios conduce la alienarea individului în cadrul unei formaţiuni de tip sectar. În cadrul unei secte se realizează separaţii artificiale, aşa cum explicaţi cu amabilitate pentru „lumea profană”… Sintetizând, când cineva afirmă „Doar eu cunosc adevărul” se înşeală cu siguranţă, la fel cum ucenicul vrăjitor a folosit recuzita maestrului său doar pentru a se convinge în cele din urmă că a realizat doar un act de mândrie luciferică.

Afirmaţi cu nonşalanţă şi teatrală inocenţă că nu înţelegeţi ce au cei de la MISA cu masoneria, deşi noi nu ne amintim de vreun dialog cerut spre lămurire de către dumneavoastră sau alţi reprezentanţi ai masoneriei. Deci, dacă aţi fi fost măcar curios, eventual şi sincer în aceste afirmaţii (destinate de fapt doar ecranului televizorului ori pentru eventuala convingere a unor persoane credule), ar fi fost de minim bun simţ să întrebaţi – noi cu siguranţă am fi răspuns acelor întrebări. Ca de obicei, însă, dialogul se poartă în absenţa completă a oricărui punct de vedere care să ne reprezinte, probabil deoarece dumneavoastră, făcând deja parte din lumea mass-mediei româneşti, aţi pierdut orice deontologie profesională. Este probabil că starea de suficienţă şi forţă de care daţi dovadă determină această „mică” scăpare – cum ar spune românul, „Ursul merge, câinii latră”. Trebuie însă precizat că o calitate incontestabilă a câinelui este devotamentul (de care noi, cei de la MISA, apreciem că facem dovadă faţă de moştenirea uluitoare a acestui neam românesc), iar sesizarea pe care o facem asupra unor evidente dizarmonii care afectează întreaga noastră societate se constituie ca o variantă non-violentă de separare (în acest caz, de intenţiile masoneriei) şi în egală măsură de avertizare pentru cei care au bunul simţ să analizeze argumentele şi dovezile aduse. Aşa că noi, cei de la MISA, vă transmitem că nu avem ceva cu masoneria, dar avem convingerea că orientarea determinată de masonerie în cadrul societăţii româneşti conduce la distrugerea valorilor naţionale, a fondului uman şi a resurselor naturale naţionale. Cu acestea nu am fost şi nici nu vom fi de acord.

În cazul în care consideraţi că greşim, vă rugăm să luaţi notă despre afirmaţiile făcute în direct de dumneavoastră, respectiv aţi citat în mod repetat din constituţia lui Johnson, care, din câte noi cunoaştem, nu s-a născut la Blaj sau Iaşi – deşi Bălcescu a fost mason. La aceasta vă răspundem în avans că Mihai Eminescu a fost antimason declarat, aşa cum puteţi constata din vasta sa operă ziaristică. Deschiderea faţă de tezaurul umanităţii presupune ceva mai mult decât o convenabilă alegere justificată în plan personal – aşa cum  poate fi (şi) apartenenţa la masonerie. Ne permitem să sesizăm că această constituţie a lui Johnson este nerecunoscută de legile statului român. De asemenea, în urma studiului asupra conţinutului acestei constituţii, am constatat că ea nu respectă (şi nici nu este interesată să respecte) valorile naţionale – şi nici alte valori decât pseudo-valorile strict masonice. Oare această permanentă separare este doar o întâmplare, un rod al conjuncturilor? Deşi negaţi implicarea politică a masoneriei, bunul simţ observă că afacerile „aranjate” au sărăcit România la unison cu dominanta reprezentare a masonilor în lumea politică – iar constituţia masonică permite aceasta… Dacă negaţi că masoneria a fost activă înainte de aşa-numita revoluţie din 1989, acceptaţi că măcar după 1989 masoneria a fost scoasă din „adormire”– cu rezultatele pe care le vedem. Aici vă mai comunicăm că perioada la care cu atâta respect faceţi referire ca perioadă exemplară de recunoaştere a lojelor din România de către loja engleză, respectiv perioada interbelică, a fost şi a rămas celebră prin gradul de sărăcie a poporului român. Acum, când datoria externă a României a depăşit 40 de miliarde de euro, probabil suntem pe placul cerinţelor masonice…


Răspunsul oferit cu atâta abilitate pentru a explica excluderea femeilor din lojile masonice atrage atenţia asupra altui conflict insolvabil: afirmaţi că sunteţi creştin-ortodox, dar negaţi chiar fundamentul acestei religii – care este iubirea necondiţionată! Intervenţia de bun simţ a mediatoarei emisiunii, Gabriela Vrânceanu Firea, a constituit dovada cea mai concludentă a situaţiei programatice a masoneriei. După cum nici aşa-numitele replici oferite nu vă fac deloc cinste, căci deşi vopsiţi scenarii despre moralitate – discriminarea o menţineţi, deşi afirmaţi că vă este cunoscută maniera diferită de evoluţie a femeilor faţă de bărbaţi – păstraţi excluderea ca soluţie! Fără a insista, simbolismul universal atribuie în mod constant femeii calitatea de a reprezenta manifestarea, energia creatoare, starea copleşitoare de iubire şi misterele naturii. Afirmaţia pe care o faceţi este o dovadă incontestabilă a spiritului sectar de care masoneria se face responsabilă, căci doar o sectă va separa valorile după principii argumentative, dar fără a căuta vreodată armonizarea lor într-un tot evident în curgerea firească a vieţii. Cum ar fi oare viaţa fără mame, soţii sau iubite? Evident, aroganţa masonică impune ca femeile să rămână la cratiţă pe durata „ţinutelor”…

În plus, afirmaţia în conformitate cu care „femeile sunt predispuse să fie mai iertătoare datorită faptului că dau viaţă” demonstrează opoziţia ireconciliantă pe care o menţineţi faţă de energia divină a iubirii. În conformitate cu constituţia masonică, aţi pierdut dreptul de a fi liber în exprimarea religioasă, morală sau umană, dar sunteţi obligat să respectaţi jurământul masonic. Deşi noi înţelegem aceasta, nu putem fi de acord cu orientarea vădit eronată de care faceţi dovadă. Chiar dacă pe lărgimea sesizabilă a magistralei masonice am avea loc şi noi, considerăm că respectul pentru mamele noastre, dacă nu pentru iubite sau soţii, ne opreşte să vă fim alături.

Ne oprim aici pentru a observa o anumită  constantă în afirmaţiile pline de abilitate pe care le faceţi conform „artei” masonice a vorbirii: căutaţi să oferiţi o anumită prestanţă şi convenabilitate acceptabile din punct de vedere social, dar omiteţi să consideraţi că unii dintre telespectatori ar avea facultatea gândirii. Acest gen de atitudine coincide cu spiritul masonic, dar în niciun caz cu iubirea creştină. De altfel, orice observator de bun simţ ar constata la dumneavoastră o stare complet diferită de  umilinţa recomandată de Iisus. Faptul ca un mason poate devoala doar propria apartenenţă la masonerie se apropie mult de tâlcul zicalei româneşti „Lauda de sine nu miroase a bine”. Probabil că Johnson, fiind american, este firesc să considere altfel…

Am audiat consistenta referire la Protocoalele secrete masonice – în viziunea dumneavoastră, doar un produs al Ohranei ţariste. Făcând o dată în plus apel la facultatea cea gratuit oferită de Dumnezeu a gândirii, ne permitem să întrebăm cum este posibil ca textele protocoalelor să ofere o imagine atât de apropiată de realitate – mai ales că Ohrana ţaristă a fost demult desfiinţată? Ce anume determină acest realism incontestabil acestor protocoale care susţineţi că sunt „inventate” de Ohrana ţaristă? Ar fi oare şi o altă variantă decât că protocoalele constituie un plan de acţiune aplicat consecvent şi pas cu pas?

Pentru acela care va dori să şi gândească, punem următoarea întrebare: care este diferenţa dintre planificarea cincinală comunistă şi planificarea existentă actualmente la nivel naţional şi mondial? Au fost stabilite programe care privesc poluarea, proiectarea de maşini, încălzirea globală, chip-urile pentru animale şi oameni – dar cine oare a stabilit toate acestea şi care este contribuţia noastră reală la ceea ce noi chiar vom trăi în viitorul apropiat? Este oare aceasta în conformitate cu principiile aşa-zisei „democraţii” care ni se oferă? De ce situaţia societăţii noastre actuale este izbitor de apropiată de „prevederile” cuprinse în programul protocoalelor masonice?

Ca şi cum doar întâmplarea ar fi cauza,  sugeraţi că noi am fost manipulaţi de Gregorian Bivolaru pentru a găsi în masonerie o explicaţie a dezastrului social şi în egală măsură un duşman care să ne ascută combativitatea. Din nefericire, comiteţi o serie de inexactităţi combinate cu acuze insidioase, aceasta într-o combinaţie mult prea compactă pentru a o trece cu vederea:

În primul rând, ne lipsiţi de liberul arbitru – pe care noi chiar îl preţuim. Gregorian Bivolaru a oferit o variantă de analiză lucidă şi argumentată asupra societăţii actuale, deoarece din punct de vedere yoghin este necesar pentru început să cunoşti situaţia în care te afli pentru a o şi putea rezolva prin metode adecvate. Noi avem preocupări substanţiale în cu totul alte direcţii decât combaterea masoneriei, dar modul în care afectează această veritabilă plagă socială şi viaţa noastră a determinat reacţiile asupra cărora vă exprimaţi neînţelegerea. În plus, au existat chiar propuneri directe ale unor personaje masonice ca şi MISA să se alinieze „politicii” masonice – propuneri care au fost refuzate. Situaţiile care au decurs din aceste refuzuri au reuşit să ne convingă de valabilitatea practică a ameninţărilor verbale sau scrise de la început. Aceste experienţe au fost personale şi în niciun caz legate de vreo intervenţie posibilă a lui Gregorian Bivolaru. Faptele au fost cele care ne-au convins, rând pe rând, de realitatea conspiraţiei masonice în care este târâtă (şi) România la ora actuală.

În al doilea rând, emiteţi o întreagă teorie asupra unor aşa-numite „aberaţii” lansate de către MISA. Volumul subiectului şi argumentaţia oferită ne fac însă a crede exact contrariul: cine oare ar pierde timpul cu dezbaterea unor aberaţii, dacă este lucid? Faptul că susţineţi o teorie deja însăilată cu multă aţă albă în dosarele 6D ne determină să întrebăm de unde cunoaşteţi dumneavoastră această situaţie – căci aşa cum declaraţi, nu ne-aţi cunoscut niciodată? Ştim că aţi fost consilierul lui Adrian Năstase în perioada sa de mandat, perioadă care a coincis cu descinderile la MISA şi cu congresul masonic internaţional susţinut în Casa Poporului. Înţelegem discreţia deja istorică a masoneriei şi în acest caz (în fond, ce ar trebui să ştie poporul despre asocierile adevăratei lumi politice?), aşa cum ştim şi că răzbunarea masonică este activă şi (în viziunea dumneavoastră) eternă. Din nefericire pentru copilăria de 300 de ani a masoneriei, eternitatea este mult mai extinsă…

În al treilea rând, noi am prezentat o serie de trimiteri bibliografice accesibile, asupra cărora era imposibil să intervenim în vreun fel, fie din cauza spaţiului (cărţi şi documente publicate cu mult în afara graniţelor ţării, de către persoane cu care nu avem relaţii), fie din cauza timpului (cărţi şi documente publicate cu mult înainte ca MISA să fie constituită sau Gregorian Bivolaru să se fi născut – în unele cazuri). Oare referirea sforăitoare la aberaţiile pe care le-am promova sunt suficiente pentru a şterge cu desăvârşire aceste mărturii zguduitoare, la care şi noi am apelat doar deoarece ne-a convins realismul lor?

În al patrulea rând, vă felicităm pentru că  în urma publicării seriei de volume „Semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media” s-a redus semnificativ numărul gesturilor vădit deplasate şi nefireşti la care vă supuneau (aşa cum am înţeles din declaraţiile directe) reporterii dornici de senzaţional. Ne permitem să observăm la acest punct că e discutabilă verticalitatea unui om care acceptă în calitatea sa oficială indicaţii şi recomandări regizorale de la un simplu martor al evenimentului. Ar fi uimitor (dar deja posibil!) să aflăm că de fapt preşedinţii, prim-miniştrii şi miniştrii au fost toţi şi în întreaga lume supuşi manipulării mass-media! 

În al cincilea rând, având în vedere că după experienţele (unele şi) directe, de multe ori traumatizante şi marcante, MISA a susţinut şi susţine că se urmăreşte manipularea socială  prin intermediul mass-media, vă invităm să realizăm o alianţă menită să stopeze îngrijorătorul fenomen de manipulare de care vă plângeţi… Aceasta ar înlătura orice fel de posibile interpretări din partea noastră şi, probabil cel mai important, ar stopa procesul cangrenant al dezinformării programatice cu care România se confruntă!


Este cel puţin penibilă ipostazierea exhaustivă atribuită de dumneavoastră masonilor drept cetăţeni modeşti, chiar săraci, măcar atâta vreme cât pe site-ul recomandat cu generozitate de dumneavoastră se pot vedea medalii onorifice din argint, aur şi pietre preţioase! Este cel puţin penibilă mimarea unei sărăcii descriptive pentru masoneria română, atâta vreme cât oferiţi poze din Casa Poporului pregătită luxos pentru marele congres masonic internaţional! De ce oare asociaţia pensionarilor sau a veteranilor de război nu au avut posibilitatea să realizeze astfel de evenimente în aceeaşi Casă a Poporului? Cât sânge a vărsat masoneria suplimentar faţă de veteranii de război? Probabil fiind lipsit de anume informare, vă completăm cu amabilitate lista masonilor din România: Silviu Prigoană (care ar trebui să ştiţi că deţine importante secţiuni din mass-media), Irinel Columbeanu (cavaler de Malta “puţin” miliardar…), şi alte nume răsunătoare dintre „cei mai bogaţi” români. 

Am auzit (gura lumii slobodă…) că Securitatea înregistra întâlnirile masonice înainte de aşa numita Revoluţie din 1989 – obicei care a fost păstrat şi după 1989. Probabil că în baza prestanţei de maestru al MLNR aţi putea verifica acest „zvon”, eventual să vă răspundeţi la întrebarea firească „În ce scop au fost realizate aceste înregistrări?”. Dacă acest „zvon” se dovedeşte totuşi a fi adevărat, este fals faptul că înainte de 1989 masoneria a fost în adormire – respectiv explicaţia suavă despre întârzierea recunoaşterii lojii britanice, pe care o corelaţi cu „anumite” disfuncţii în colaborarea cu lojile italiene… mai exact eliminarea lui Nicolae Ceauşescu în calitate de membru al lojii Propaganda Due, vă completăm noi lacuna. De asemenea, cei care au avut neplăcerea să prindă şi acele vremuri „comuniste” ar putea să vă împrospăteze memoria cu unele titluri de articole din ziare care, surpriză, mare surpriză, se refereau la activitatea masonică. Deci este fals faptul pe care îl susţineţi, respectiv că activitatea masonică a fost inexistentă în perioada aşa-zis comunistă. Probabil cel mai eficient argument este acela că lumea politică de după Revoluţie a fost dominată de „personalităţi” din fostul guvern comunist. Ar fi jenant să aflăm că la congresul masonic din Casa Poporului era altcineva decât Ion Iliescu, acelaşi care purta trena lui Ceauşescu, sau că Vadim Tudor nu scria versuri de prea-mărire a comunismului înainte de 1989 etc.  

Amintim aici că preţul consacrat în România pentru cumpărarea unui grad în masonerie a fost fixat pe piaţa neagră a amatorilor de plăceri exotice la 1.000 de dolari – grade care puteau fi cumpărate doar în funcţie de posibilitatea financiară şi deci departe de orice „calitate” masonică!  Amintim scandalul promovării MLNR ca şi asociaţie de interes public în România pentru a putea fi subvenţionată din fonduri guvernamentale – promovare spontană din perioada când eraţi, absolut întâmplător, în acelaşi post de consilier al prim-ministrului Năstase. Deoarece a fost necesar să închiriem săli pentru cursurile de yoga, cunoaştem preţurile corespondente unei închirieri pentru sălile care apar în filmările „ritualurilor” expuse. Asemenea ritualuri sunt regulare în fiecare lojă constituită, deci în fiecare localitate şi după culoarea fiecărei loji. Calculul matematic ne permite cu largheţe să afirmăm că acea cotizaţie simbolică de 1 euro/lună este insuficientă închirierilor necesare, deci:
– închirierea se face după taxe preferenţiale, care nu respectă tarifele stabilite,
– sau cotizaţia este mai mare de 1 euro/ lună.
Ce alegeţi? 

Tot aici este stringent necesar să precizăm că structura francmasoneriei este stratificată, respectiv piramidală, de aceea ne cerem scuze faţă de cei (puţini) a căror credinţă în masonerie se bazează pe motivaţii pur morale comparativ cu aceia care au făcut comerţ, uneori inclusiv cu „organizarea” masonică.

Tot aici vă amintim despre declaraţiile publice făcute de Silviu Prigoană, respectiv că el aşteaptă ordine de la „şefii” lui, Putin şi Bush. Dacă ar fi fost vorba despre afacerile personale, mai că am fi râs, dar era pur şi simplu vorba despre participarea la alegerile pentru primăria capitalei. Oare de ce toţi masonii au această obedienţă străină de caracterul naţional?

Olimpian Ungherea, „goarna” masoneriei româneşti, afirmă că toţi preşedinţii aleşi au fost chemaţi de către un personaj anonim, „Iluminatul”– care le-a oferit „consultanţă” asupra căreia fiecare a fost liber să decidă, dar care nu modifica în niciun caz cursul evenimentelor. Adică, mai pe înţelesul tuturor, preşedintele era liber să aleagă dacă respectă sau nu sfaturile, dar evenimentele urmau oricum un curs prestabilit. Ceea ce Ion Iliescu exprima din spatele zâmbetului său şarmant „istoria României este stabilită pentru următorii 25 de ani”– adică, adio cincinal…

În lumea balcanică, basmele depăşesc adesea coperta cărţilor de poveşti şi ies pe stradă – eventual la televizor… Poate la o emisiune viitoare veţi încheia în mod onest, cu expresia consacrată „Noapte bună, copii!”.

Aceste direcţii subversive de acţiune ale masoneriei au fost expuse în cărţile publicate de către MISA. Dincolo de sinteza propusă de către Gregorian Bivolaru, argumentele anexate în lucrările respective provin de pe întregul mapamond, la momente diferite, din culturi diferite. Este poate un moment potrivit să faceţi verificarea  necesară a acestor mărturii – mărturii care nu sunt realizate de către MISA. Întotdeauna manipularea s-a bazat pe lipsa de reacţie, iar transformarea a apărut doar în urma unei acţiuni ferme.

Citiţi şi:
Scrisoare deschisă masonilor şi românilor de pretutindeni
Lansarea lucrării Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media

yogaesoteric
14 mai 2008

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More