Falsul complot islamist din 10 august 2006, o fumigenă pentru a acoperi sângerosul război din Liban

de Mihai Vasilescu

Pe 10 august 2006, descoperirea unui aşa-zis complot terorist la Londra a declanşat panica în toate aeroporturile. Panica a fost însă urmată de perplexitate. Cei arestaţi drept terorişti erau de fapt nişte tineri fără pregătire militară, care nu deţineau substanţe explozibile şi nici măcar bilete de avion, pentru a provoca ceea ce a fost prezentat drept o catastrofă apocaliptică. Jurnalistul independent Jürgen Elsässer revine asupra acelui moment de isterie colectivă şi arată care a fost implicarea Mossadului (serviciul secret israelian) în această înscenare mediatică, realizată chiar în timp ce armata israeliană bombarda Libanul.

Mascarea masacrului din Liban printr-o fumigenă de presă

În august 2006, pe coperta revistei Der Spiegel se putea citi mare: „Strategia unui masacru”. Nu era vorba însă de bombardarea Libanului, care a făcut 1300 de victime civile, din care o treime copii. Era vorba de victime potenţiale, de un eventual atentat, de posibili piloţi kamikaze, care păreau a fi islamişti. Jurnaliştii vorbeau despre „un atac apocaliptic, al cărui scop era distrugerea Israelului sau chiar a lumii întregi”. Indicau chiar şi nişte date, care ar fi fost chipurile calculate de astrologii musulmani: fie 11 septembrie (când se împlineau cinci ani de la evenimentele de la World Trade Center), fie 22 august (una din sărbătorile musulmane).

Aceste fantezii apocaliptice erau împărtăşite şi de ministrul de interne al Marii Britanii, care arestase 24 de aşa-zişi terorişti pe motiv că „se pregăteau să comită atentate împotriva avioanelor şi să provoace un masacru de o amploare de neconceput, făcând un număr fără precedent de victime”.

Marea majoritate a celor arestaţi erau însă tineri bine integraţi în societatea britanică şi nici măcar nu erau musulmani practicanţi. Cu toate acestea, presa i-a prezentat drept „soldaţi ai lui Allah”, gata să moară pentru a-i distruge pe „duşmanii dreptei credinţe”. Procedura utilizată în cazul lor a fost aceeaşi ca la Guantanamo, unde din cei 500 de terorişti declaraţi, doar 10 au „recunoscut” (exact ca în faţa Inchiziţiei, sub tortură şi după trei ani de interogatorii) că sunt membrii Al-Qaida.

Distrugători de avioane fără explozibili, fără bilet de avion şi fără pregătire militară

Autorităţile britanice nu au fost capabile să dea detalii despre modul în care cei 24 intenţionau să provoace un atentat de o asemenea amploare.  Au lansat însă o serie de scenarii, care de care mai fanteziste, şi toate neprobate. Chiar numărul avioanelor ce urmau să fie atacate variază de la o declaraţie la alta.

S-a spus apoi că „teroriştii” intenţionau să distrugă avioanele, utilizând o serie de lichide a căror combinaţie ar fi generat explozibili. Aceste lichide ar fi fost aduse la bord în sticle de limonadă, iar „teroriştilor” nu le mai rămânea decât să se retragă în toaleta avionului, pentru a amesteca aceste ingrediente şi a genera explozibilul fatal. Dar despre ce compuşi era  vorba? Iniţial s-a vorbit despre  nitroglicerină şi nitrometan, două substanţe extrem de periculoase care pot exploda la cel mai mic şoc şi care oricum nu ar fi trecut de filtrele de pe aeroport.

Der Speigel a vehiculat un scenariu şi mai fantezist decât cel cu sticlele de limonadă. Conform jurnaliştilor, „teroriştii” ar fi urmat să utilizeze triacetonotriperoxid, un compus prezent în lacul de unghii, alături de alte substanţe care sunt disponibile în orice magazin. Triacetonotriperoxidul poate genera într-adevăr o pulbere explozivă, dar acest proces durează mai multe ore şi este complicat, trecând prin mai multe faze instabile în timpul cărora amestecul poate exploda. Conform ziariştilor, ar fi trebuit, deci, ca „teroriştii” să se închidă timp de mai multe ore în toaleta avionului, unde să aştepte să se depună această pulbere şi toate acestea fără ca nimeni să se sesizeze şi mai ales fără ca substanţa să explodeze în mâinile lor înainte de a atinge puterea necesară pentru a avaria un avion.

O înscenare pusă la cale de Mossad

O altă mare problemă este că niciunul dintre „teroriştii” arestaţi nu îşi cumpărase bilet de avion. Şi atunci cum ar fi putut ajunge la bord? Autorităţile britanice se apără spunând că au acţionat în baza unor informaţii clasificate, venite de la serviciile secrete. Grupul de presă Springer din Germania, recunoscut pentru politica editorială pro-israeliană, arată însă că Mossadul a fost cel care a jucat cel mai important rol în această înscenare.

„La începutul lunii august, un comando israelian, scriu cei de la Springer, a luat cu asalt un spital la Baalbeck, în Liban. Scopul atacului era anihilarea unei reţele Hezbollah. În timpul acestei operaţiuni au fost descoperite, însă, mai multe computere pe care se aflau informaţii despre 20 de celule teroriste din Marea Britanie, care se pregăteau de atac. Şeful Mossad-ului şi-a informat atunci omologul din MI6, serviciile secrete britanice, pentru a pune capăt complotului.” Iar acestea au acţionat imediat, după cum am văzut mai sus.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Nu există terorism internaţional! Atentatele din 11 septembrie au fost înscenate

Tribunalul mondial pentru Irak declară mass-media tradiţională vinovată de înşelăciune

Trucaje grosolane şi ştiri regizate în reportajele marilor agenţii de presă

yogaesoteric
21 mai 2008

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More