Replică solicitată Evenimentului Zilei. Manipularea mediatică într-un dosar aflat pe rol încalcă deontologia profesiei de ziarist

Către Evenimentul Zilei
În atenţia redactorului şef Vlad Macovei

În urma articolului „Boli venerice în taberele MISA” semnat de Mihai Şoica, publicat de cotidianul Evenimentul Zilei în data de 24 aprilie 2009, Biroul de Presă MISA solicită acordarea dreptului la replică. Vă solicităm ca replica următoare să fie publicată în aceleaşi condiţii ca şi articolul respectiv.

DREPT LA REPLICĂ

Manipularea mediatică într-un dosar aflat pe rol încalcă deontologia profesiei de ziarist

Articolul „Boli venerice în taberele MISA” semnat de Mihai Şoica, publicat de cotidianul Evenimentul Zilei în data de 24 aprilie 2009 conţine o serie de informaţii false şi tendenţioase la adresa Şcolii de Yoga MISA şi încalcă flagrant codul deontologic al jurnalistului. Pentru corecta informare a cititorilor Evenimentului Zilei, Biroul de Presă MISA face următoarele precizări.

Articolul caută să inducă cititorului impresia că dosarul în care este acuzat de trafic de persoane Gregorian Bivolaru, alături de alţi 40 de yoghini, ar avea o legătură cu sexualitatea sau prostituţia – accepţiunea comună a „traficului de persoane”. În realitate, „traficul de persoane” de care sunt acuzaţi yoghinii MISA se referă la treburile gospodăreşti realizate în cadrul aşezămintelor yoghine. Martorii găsiţi de procurori, care cer despăgubiri fabuloase, susţin că au fost exploataţi prin faptul că au gătit (inclusiv pentru ei înşişi) sau au făcut curăţenie în camerele în care locuiau ei înşişi. Pentru acest gen de „munci” prestate, ei cer despăgubiri de ordinul a 8 milioane de euro.

Deoarece nu există acuze reale şi nici ilegalităţi în cadrul activităţii şcolii de yoga MISA, întregul rechizitoriu – alcătuit la comandă politică – este o înşiruire hilară, derizorie şi ridicolă de bârfe, calomnii şi inepţii, de genul celor din articolul semnat de Şoica. Oricât de mare ar fi prostia şi credulitatea celui care le citeşte, cert este că niciuna dintre gogomăniile scornite de procurori nu constituie infracţiuni!

Faptele false şi mărturiile mincinoase menţionate în articolul Evenimentului Zilei nu au nicio relevanţă în cazul MISA. Autorul ar fi putut preciza, de exemplu, că dosarul a fost strămutat la Cluj din cauza gravelor abuzuri realizate de judecătorul Dorel Matei George sau faptul că recent, fostul premier Adrian Năstase – cel care a dat comanda politică de a ataca MISA – a recunoscut public faptul că acţiunea împotriva şcolii româneşti de yoga a fost o mare greşeală.

Considerând că pentru a discredita o şcoala de yoga cu peste 40.000 de simpatizanţi este nevoie de minciuni supradimensionate, autorul articolului inventează un dosar cu 40.000 de pagini, care în realitate nu există.

Autorul perpetuează prostul obicei al pseudo-jurnaliştilor din România de a nu consulta toate părţile implicate, aşa cum o cere Codul Deontologic al Jurnalistului şi de asemenea ia în discuţie, într-un mod vădit părtinitor, un caz care se află pe rol şi asupra căruia justiţia încă nu s-a decis. Prin publicarea unor astfel de articole, Evenimentul zilei nu face decât să se coboare la nivelul unui tabloid ieftin şi dovedeşte o completă lipsă de consideraţie faţă de cititorii săi şi, nu în ultimul rând, faţă de adevăr.

Biroul de Presă MISA
25 aprilie 2009

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More