Tipologiile liderului armonios (2): Conducătorul seducător

de Ana-Maria Dorde
Citiţi aici prima parte a acestui articol

Ştie să zâmbească, are o lumină interioară şi este foarte empatic!

Semnificaţia cuvântului „con-ducere”, de origine latină (conducere) este „a duce cu (sine)”. Astfel, un bun conducător ar trebui să fie o persoană care să aibă capacitatea de a-i antrena, de a-i mobiliza pe ceilalţi să urmeze o anumită direcţie, considerată de el cea mai potrivită pentru realizarea obiectivelor pe care şi le-a asumat. Această misiune poate să pară grea, sau chiar imposibil de realizat, ţinând cont de cât de diferiţi sunt oamenii în ceea ce priveşte modul de a gândi, a simţi şi a acţiona. Majoritatea oamenilor se lasă, aproape tot timpul, conduşi de propriul lor ego. Mulţi au tendinţa de a-şi impune propriul punct de vedere, de a-şi afirma propriile convingeri, fără să le asculte pe ale celorlalţi – şi aceasta este valabil, la fel de bine, şi pentru cei care joacă, în diferite conjuncturi, rolul conducătorului.
 
Managementul leadership-ului american promovează capacitatea fiecăruia de a învăţa să conducă, conform sloganului: „poţi  face orice, numai încearcă”. Acest mod de a gândi devine foarte periculos când este pus în practică fără discernământ şi bun simţ. Evidenţa dovedeşte cu prisosinţă că nu oricine poate fi un conducător. Acela care poate juca cu succes acest rol trebuie să aibă anumite calităţi şi înzestrări; de exemplu o anumită capacitate de a-i fascina pe ceilalţi – în varianta sa rudimentară, inferioară, aceasta este aşa-numita abilitate de a „seduce”. În limba latină „seduco” înseamnă a trage pe cineva de o parte şi a-l duce pe un drum deschis de tine, ceea ce implică un anumit gen de talent şi, în versiunea contemporană, în care seducătorul îşi urmăreşte propriile interese în detrimentul celorlalţi, este deseori un mod de a acţiona lipsit de moralitate.

Conduce prin puterea farmecului său personal

Conducătorul seducător are o prezenţă deosebit de plăcută: ştie să zâmbească şi este conştient de puterea zâmbetului său. Are o privire luminoasă. Îţi dă impresia că e încântat să te vadă, ceea ce trezeşte simpatia şi reciprocitatea, astfel încât, printr-o reacţie spontană şi firească, şi tu eşti încântat de prezenţa sa. Este simpatic, deschis, amabil, surâzător. Buna sa dispoziţie este atractivă şi molipsitoare. Îşi aminteşte numele tău, ţi se adresează familiar, te întreabă despre sănătate, despre prieteni, despre familia ta etc. Energia sa lăuntrică radiantă inspiră în mod spontan afecţiune. Are un mod de a te privi care te umple de încântare. Este un foarte bun pacificator. În varianta superioară, acest gen de conducător îţi transmite şi ţie o stare de bine, de calm profund şi de securitate, datorită energiei uriaşe de care dispune. Toate aceste calităţi sunt esenţiale pentru un conducător armonios. Un lider lipsit de aceste abilităţi este unul impus şi nu unul acceptat.

Conducătorul seducător are aptitudinea deosebită de a mobiliza în activităţi constructive chiar şi persoane dificile, certăreţe, agresive, încăpăţânate, pe care nici măsurile coercitive nu le disciplinează. Are capacitatea să transforme rebelii în persoane supuse şi devotate.

Înfăţişarea sa este deseori conformă sentimentelor şi ideilor sale pline de bunătate şi sensibilitate. Este graţios în gesturi şi atitudini, de obicei nu este înalt, poartă cu plăcere haine elegante, inele, îşi îngrijeşte părul şi mâinile. Are o voce melodioasă, plăcută, convingătoare, clară. Îi place să facă servicii subalternilor săi, să-i ajute; face cadouri discrete, este compasiv, sensibil la necazuri şi suferinţe. Conducătorul seducător va spune cuvintele cele mai potrivite sau va face gesturile cele mai inspirate într-o anumită conjunctură şi, prin aceasta, va „atinge” inimile celor din jurul său. Ştie, de asemenea, să fie recunoscător şi niciodată nu uită să mulţumească, ceea ce îi apropie şi mai mult pe oameni de el. Este un ascultător activ şi orientat preponderent către exterior. Este lipsit de agresivitate. Îi plac ceremoniile, spectacolele, sărbătorile şi îi place mai ales să fie în centrul atenţiei.

Chiar şi atunci când dă ordine, conducătorul seducător o face într-un fel afectuos, familiar, cu simplitate sau chiar umilinţă, parcă şi-ar cere scuze, ceea ce face ca subalternii să poată accepte ordinele fără să reacţioneze egotic sau să protesteze. De aceea, subalternul nu are o senzaţie de inferioritate sau senzaţia umilitoare că a fost pus la zid. La începutul carierei, conducătorul seducător reuşeşte aproape întotdeauna să îşi joace rolul cu succes. Spontaneitatea sa plăcută, atenţiile sale delicate sunt foarte eficiente în a-l face să fie ascultat fără să utilizeze măsuri coercitive. În timp, dacă nu dă dovadă şi de voinţă, fermitate şi spirit de iniţiativă, acest fel al său de a fi face ca personalul să nu mai fie motivat. Prestigiul lui va fi de scurtă durată dacă nu are obiective clare şi o viziune constructivă. De aceea, acest tip de conducător trebuie neapărat să îşi dezvolte şi alte calităţi, asimilând punctele forte ale celorlalte tipologii.

Tipul inferior de conducător „seducător”: manipulator şi nedrept

Conducătorul seducător dizarmonios este superficial şi dezorganizat, are un mod de a conduce fluctuant, capricios, caută popularitatea, îi pace să fie flatat, măgulit. Cu un compliment bine plasat, obţii de la el tot ce vrei. Astfel, în jurul său se dezlănţuie gelozia şi rivalitatea între subalternii care vor să-i câştige favorurile. Nu-şi onorează promisiunile, nu este serios şi demn. Este lipsit de iniţiativă. Grupul pe care îl conduce are un randament redus. Uneori se foloseşte de sentimente pentru a-i domina pe ceilalţi, folosind în acest sens diverse trucuri şi manipulări emoţionale. Acordă privilegii şi face favoruri celor pe care îi agreează, contrar regulamentelor şi chiar contrar dreptăţii.

Cauza profundă a acestui mod de a se manifesta este o frică subconştientă de singurătate, de a fi marginalizat. Superficialitatea îl face să nu fie capabil să se interiorizeze şi să se mobilizeze pentru a-şi rezolva propriile conflicte interioare. Tendinţele sale subconştiente şi conflictele interioare îl solicită foarte mult şi îi consumă energia, astfel încât poate să ajungă în stări cronice de devitalizare fizică şi psihică.

Pentru a deveni armonios, primul pas pe care trebuie să-l facă acest tip de lider este să urmărească să coreleze calităţile specifice conducătorului seducător cu cele ale conducătorului logician.

Sinteză – înzestrările tipice şi modalităţile generale de expresie ale conducătorului seducător

Expresia generală: este sensibil, spontan, flexibil, abil, are o capacitate deosebită de a empatiza, vorbeşte cursiv, este plin de umor, are privire luminoasă, iradiază încântare, are calităţi de mediator, inspirator.

Particularităţi fizice: talie mică, cap rotund, nu prea mare, cu umflătură occipitală, figură ovală cu partea de jos mai dezvoltată, frunte mică, regulată, fără cute, sprâncene dese, ochi mari, bine conturaţi, strălucitori, privire blândă, nas elegant, fin, gură mijlocie, buze cărnoase, moi, bărbie rotundă, piele fină, păr moale, voce melodioasă, gesturi graţioase, mers elegant.

Trăsături psihologice: bun, binevoitor, compasiv, optimist, intuitiv, are memorie bună şi inteligenţă emoţională, este generos şi afectuos.

Posibile capcane: lipsă de energie şi vitalitate, superficialitate; simte nevoia să placă, caută popularitatea; fricos, judecă repede şi superficial, capricios; lipsă de voinţă, instabil, sentimental exagerat, atras excesiv de distracţii, de ceremonii; lipsă de iniţiativă, prestigiu de scurtă durată, naşte gelozii şi rivalităţi, nu demonstrează calităţi intelectuale deosebite.

Citiţi şi:
Optimismul ne permite să descoperim fericirea  
Exerciţii de sinceritate. Pericolele nebănuite ale făţărniciei  

yogaesoteric
9 decembrie 2009

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More