Energia tahionică, o nouă paradigmă în vindecarea holistică (1)

extrase din cartea cu acelaşi nume,
de Dr. Gabriel Cousens şi David Wagner

Energia Punctului Zero

Pentru a înţelege integrarea lumii fizice şi a energiei pure, este necesar să prezentăm o teorie despre modul în care ia naştere existenţa materială. Personalităţi marcante ca Einstein sau Nikola Tesla au dedicat mult timp acestui subiect, multe dintre teoriile lor fiind incluse în gândirea despre noua fizică şi mecanica cuantică. Teoria afirmă, în principal, că organismul nostru există „ca o materializare din totalitatea nemărginită şi invizibilă a ordinii perfecte”. Această ordine perfectă şi fără limite a primit mai multe denumiri: energie virtuală, energie a punctului zero, stare de vid sau eter sunt câteva dintre ele. Fizica modernă a ales să se refere la această energie folosind denumirea de energie a punctului zero, în încercarea suplimentară de a unifica aceste teorii.

Fizica punctului zero şi Câmpurile Energetice Subtile de Organizare (CESO)

Lumea ştiinţei demonstrează că materia nu este altceva decât condensarea unui strat de energie subtilă universală şi oscilantă, care reprezintă starea virtuală cunoscută şi ca energie a punctului zero. În producerea materiei, energia punctului zero pur şi simplu se condensează în energie tahionică; aceasta este apoi transformată în frecvenţe de către CESO (Câmpuri Energetice Subtile de Organizare), creându-se toate varietăţile de forme.

Termenul „CESO” e descris de Dr. Gabriel Cousens în cartea sa, Nutriţie spirituală şi dieta Rainbow, unde explică modul în care această energie subtilă organizează şi măreşte energia fizică, pe măsură ce trece în forma materială, ajutându-ne să înţelegem cum este ea ordonată în corpul fizic – întrucât asta este, desigur, preocuparea noastră, atunci când vorbim despre vindecarea fizică.

Fiind o condensare a unui substrat de energie subtilă universală şi vibratorie, sau o stare virtuală sau de vid, într-o matrice a timpului şi a spaţiului, materia este alcătuită din forme şi densităţi energetice individuale. Cu alte cuvinte, materia reprezintă structura manifestată a tot ce există în natură şi a legilor care guvernează toate fenomenele fizice. În limbaj spiritual, conştiinţa pură, energia cosmică şi PRANA universală sunt termeni analogi pentru această stare nemanifestată de ordine perfectă. CESO constituie o încercare de a descrie cum se produce şi cum e ordonată această precipitare de la energia subtilă, către forma materială.

Ştiinţa numeşte energia potenţială care umple cosmosul, energie a punctului zero. Punctul zero există înainte de materializarea unui obiect. Adam Trombley, astrofizician şi specialist în energia punctului zero, a afirmat într-un interviu că materializarea în spaţiu a unui obiect reprezintă o cvadrimilionime din energia disponibilă în acel volum de spaţiu. Noi, ca manifestare a acestei energii, dobândim existenţă în formă fizică din această stare a punctului zero sau energie virtuală. Se spune că energia punctului zero dintr-un centimetru cub de spaţiu este egală cu energia disponibilă într-un milion de milioane de tone de uraniu. Aceasta înseamnă, practic, o energie nelimitată.
Energia punctului zero este omniprezentă; ea impregnează tot universul. În plus, ea există în cantitate nelimitată; aceasta înseamnă că nu poate fi niciodată epuizată. Există trei caracteristici ale energiei punctului zero, extrem de importante pentru noi, în lumea noastră. Prima este că energia punctului zero conţine toate posibilităţile. În energia punctului zero există tot ceea ce este necesar pentru a crea forme perfecte. A doua caracteristică a energiei punctului zero este faptul că nu are formă şi e nemanifestată. A treia caracterisitcă este faptul că e omniprezentă în univers. Rezumând, se poate spune că energia punctului zero este omniprezentă în univers, impregnează totul, există în cantitate nelimitată, e absolut inepuizabilă şi conţine întregul potenţial al formei perfecte.

Energia tahionică şi Câmpurile Energetice Subtile de Organizare

Prima exteriorizare a energiei punctului zero, informă şi nemanifestată, este în energia tahionică. Renumitul cercetător german Hans Nieper descria tahionul drept o formă de energie uşor contractată, sau drept acea stare virtuală care încearcă să devină particulă. Ea există la graniţa dintre energie şi materie.

În esenţă, tahionul este alcătuit din particule subatomice, a căror viteză depăşeşte întotdeauna viteza luminii. Existenţa lor pare să fie compatibilă cu teoria relativităţii. Tradiţional, se consideră că teoria relativităţii se aplică doar la particulele care se deplasează cu o viteză mai mică decât cea a luminii. Acest lucru s-ar putea schimba, deoarece existenţa tahionului a fost demonstrată matematic, iar efectele lui au fost măsurate. Particulele obişnuite există exclusiv la viteze mai mici decât viteza luminii. Tahionul există doar la viteze care depăşeşsc viteza luminii. Deşi este greu pentru oamenii din secolul al XX-lea să conceapă o astfel de energie, Dr. Callahan a dovedit existenţa tahionului folosind frunze de smochin şi un osciloscop. Totodată, el a demonstrat că energia tahionică are o viteză mai mare decât lumina.

Energia continuă apoi să coboare şi este „turnată” în forme materiale. De asemenea, ea interacţionează cu formele materiale, în diverse moduri energetice. Această interacţiune cercetare-teorie a oferit matricea Câmpurilor Energetice Subtile de Organizare, pe care se bazează teoria lui Cousens, aşa cum este ea schiţată aici:

„…acestea sunt câmpuri care creează şi, în acelaşi timp, energizează forma-şablon a sistemelor vii. CESO există în toate aspectele continuumului energetic. Pe măsură ce CESO ies din starea virtuală, ele sunt capabile să se organizeze la orice nivel al organismului uman – de la structura celulară, până la sistemele organice şi chiar la corpurile subtile. Aceste CESO rezonează cu energia nelimitată a stării virtuale, transportând-o prin diverse sisteme de fragmentare care, în cele din urmă, o transferă în câmpurile energetice ale organismului uman. În felul acesta, CESO  rezonează cu complexul minte-trup şi îl energizează.

Energia punctului zero este omniprezentă; aşadar, într-o anumită măsură, noi rezonăm în permanenţă cu această energie cosmică. În majoritatea timpului, avem doar experienţe indirecte sau de scurtă durată ale acestui fapt, însă în anumite etape ale evoluţiei spirituale e posibil să experimentăm această rezonanţă printr-o acordare directă, în mod consecvent şi conştient. Pentru mulţi oameni, acest gen de experienţă se produce, iniţial, în timpul meditaţiei.
Pe măsură ce devenim din ce în ce mai conştienţi de această stare energetică virtuală şi rezonăm cu ea, minţile noastre se contopesc şi se unesc cu această conştientizare, ca fiind adevărul şi realitatea imuabile ale existenţei noastre. Rezonanţa devine parte din această cunoaştere conştientă, în activităţile noastre de zi cu zi. În cele din urmă ea ajunge să fie o conştientizare continuă şi o acordare permanentă la energia cosmică. Este ceea ce se numeşte conştiinţa cosmică.
Intensificând energia tahionică în viaţa noastră, în mod indirect ne mărim rezonanţa cu energia punctului zero. În consecinţă, ne îmbunătăţim toate nivelele sănătăţii trupeşti, emoţionale, mentale şi spirituale şi accelerăm procesul de trecere către niveluri superioare ale ordinii în viaţă. Astfel, procesul nostru de vindecare şi evoluţie spirituală se intensifică.”

Aşa cum se întâmplă cu toate formele din universul nostru situat sub viteza luminii, CESO nu pot depăşi viteza luminii. Acesta este un aspect foarte important; lumea noastră este o lume a formei şi, prin urmare, singurul mod în care noi putem interacţiona cu energia punctului zero este prin intermediul tahionului. Condensarea energiei punctului zero trece de la energia punctului zero – nelimitată şi fără formă – în energie tahionică, etapa premergătoare încetinirii până la viteza luminii. În acest punct energia tahionică se deplasează cu o viteză mai mare decât viteza luminii şi este anterioară tuturor frecvenţelor. Tahionul nu are frecvenţă şi, ca energie cu o viteză mai mare decât viteza luminii, evident nu are spin, vibraţie sau oscilaţie, dar conţine potenţialul tuturor frecvenţelor. Din punct de vedere ştiinţific, doar frecvenţele manifestă un spin sau o oscilaţie. Energia tahionică este puntea energetică dintre energia punctului zero şi CESO. CESO se află în comunicare directă cu energia tahionică, la toate nivelele. Prin intermediul acestor CESO, energia tahionică este convertită în toate nivelele de frecvenţe şi forme.

Aşadar, energia tahionică este factorul critic care energizează CESO. Prin urmare, cu cât aducem mai multă energie tahionică în viaţa noastră, cu atât vom avea CESO mai energizate – deci, mai organizate.
Procesul de energizare a CESO este cel care creează sănătate şi tinereţe, deoarece inversează entropia sau procesul de îmbătrânire. Când energia tahionică circulă fără oprelişti, avem o sursă nesfârşită de energie pentru a ne reconstrui şi menţine aceste CESO – deci tot timpul putem inversa entropia. Aşa se explică de ce organismul poate realmente să devină un conductor de „energie peste viteza luminii”, întrucât suntem conectaţi la nelimitata energie a punctului zero, ca la sursa noastră fundamentală de energie. Ca urmare, complexul trup-minte devine mai limpede şi mai echilibrat în evoluţia spirituală şi devine un convertizor şi un conductor energetic din ce în ce mai bun. Când se întâmplă acest lucru, organismul este capabil să stocheze şi să transmită cantităţi tot mai mari din această energie superioară. Acest proces poate explica o parte dintre multele miracole care se spune că se petrec în prezenţa Ghizilor spirituali. De exemplu, când oamenii doar atingeau veşmântul lui IISUS, se producea vindecarea spontană. Acum înţelegem că exista un flux al energiei cosmice pure – sau energie Divină – care le reorganiza şi reenergiza câmpurile energetice subtile, iar procesele de boală erau, astfel, inversate. Credinţa oamenilor îi făcea să atragă energia vindecătoare şi să fie receptivi la ea.
(va urma)
Vă invităm să citiţi partea a doua și partea a treia a acestui articol

Citiţi şi:
Undele cuantice – punte de legătură între ştiinţă şi spiritualitate
Misterul vindecării în lumina cercetărilor ştiinţifice recente

yogaesoteric
martie 2010

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More