Planete în mişcare retrogradă aparentă în 2011

de astrolog Rodica Purniche

Înainte de a menţiona planetele şi perioadele lor corespunzătoare de mişcare retrogradă aparentă, se cuvine să facem nişte minime menţiuni generale, care le priveşte pe toate.
Prima este aceea că efectele retrogradării sunt mai uşor de suportat dacă planeta activează un singur Semn decât atunci când ea îşi începe retrogradarea într-un Semn zodiacal şi o termină într-altul, revenind abia după aceea, definitiv (adică pentru un tranzit întreg) în Semnul în care şi-a început retrogradarea. Avem în vedere acest lucru mai ales pentru planetele considerate „rapide” precum Mercur, deşi este valabil şi pentru planetele lente – cum a fost, de exemplu, în 2010, cazul planetelor Jupiter şi Uranus, care au intrat în Semnul zodiacal Berbec, şi-au început aici retrogradarea, au terminat-o apoi în Semnul zodiacal Peşti unde s-au întors datorită ei, urmând ca în 2011 să intre definitiv în Semnul zodiacal Berbec.

A doua menţiune necesară este că pentru toţi nativii cu AS pe Semnul/Semnele zodiacal(e) pe care se petrece retrogradarea, indiferent de Semnul lor solar (adică indiferent în ce zodie sunt născuţi), aspectul retrograd al planetei respective îi obligă să dezvolte un control mai mare asupra propriei personalităţi, şi o atenţie sporită domeniilor specifice Casei/Caselor astrologice pe care se petrece această retrogradare, deoarece testul spiritual şi creşterea lor personală sunt corelate cu Semnul/Semnele şi Casa/Casele  astfel dinamizat(e).
În fine, spiritual vorbind, perioadele de retrogradare sunt considerate a avea o natură karmică, deoarece ele readuc în viaţa noastră situaţii pe care nu le-am învăţat la timp în vieţi anterioare şi pentru care ni se acordă încă o şansă, încă o perioadă de „studiu” sau suntem susţinuţi ca în astfel de perioade să ne confruntăm cu rezultatele amare ale faptelor noastre rele de altădată. Dacă, în astfel de situaţii, atitudinea noastră este una înţeleaptă, armonioasă şi umilă faţă de persoanele şi evenimentele cu care interacţionăm, noi facem un salt evolutiv foarte mare, datorită căruia, în viitor, depăşim cu bine aceste „repetenţii spirituale”. Cu alte cuvinte, astfel de atitudini ne ajută „să trecem clasa” sau să luăm o notă mare la o lecţie de viaţă.

Retrogradarea planetelor considerate „personale” (Mercur, Venus, Marte) o putem simţi mai intens în relaţia directă cu noi înşine şi cu cei din mediul nostru personal. Ele au perioade foarte diferite de retrogradare:

         1. Mercur este retrograd, în medie, de 3-3,5 ori pe an, pentru un interval de 19-23 de zile, în fiecare an retrogradarea petrecându-se pe un alt Element. Este, probabil, planeta care ne cere cel mai îndelungat şi perseverent efort în observare a efectelor ei asupra noastră pe durata retrogradării, deoarece fiecare retrogradare va avea, deopotrivă, ceva constant (care ţine implicit de condiţia retrogradă a lui Mercur) şi ceva specific (care ţine de natura Elementului/Elementelor pe care se petrece retrogradarea).
 
         2. Venus şi Marte retrogradează o dată la doi ani, Venus pentru aproximativ 42 de zile iar Marte pentru aproximativ 70 de zile. De obicei, în anul în care retrogradează Venus nu retrogradează Marte şi invers, deşi sunt şi ani în care retrogradează amândouă odată sau ani în care nu retrogradează niciuna.

Retrogradarea planetelor considerate „sociale” (Jupiter şi Saturn) o putem simţi mai puternic în viaţa socială şi profesională. Jupiter retrogradează pentru aproximativ 4 luni, iar Saturn pentru aproximativ 5,5 luni. În funcţie de problemele pe care le avem cu societatea, putem şti dacă folosim sau nu energia specifică acestor două planete.
Retrogradarea planetelor transpersonale Uranus, Neptun, Pluto (fiecare pentru aproximativ 5 luni) face ca grupuri mari de oameni să aibă aceleaşi percepţii, aceleaşi aspiraţii şi aceleaşi idealuri, ele susţinând mişcările sociale, acţiunile colective, evenimentele sociale de anvergură, crizele, atitudinile specifice confruntării cu calamităţi, catastrofe, transformări etnice, restructurări. Cu alte cuvinte, aceste planete caracterizează generaţii şi mai puţin indivizi, deşi ele sunt la fel de puternic prezente şi în viaţa noastră personală.
Interesant în 2011 este că planetele sociale şi planetele transpersonale nu au retrogradări la unison, ci fiecare retrogradează singular, ca într-un fel de ştafetă care face ca tot anul 2011 să fie – metaforic vorbind – o „şcolarizare obligatorie”, ca, dintre atâtea lecţii de mare urgenţă, măcar una-două să facă fiecare şi să treacă fiecare, cumva, clasa.

Planetele retrogradează, în ordine, astfel:
         Saturn…………………………………………………….26.01-12.06.2011
         Mercur…………………………………………………..30.03-23.04.2011 
         Pluto………………………………………………………09.04-15.09.2011
         Neptun……………………………………………………04.06-09.11.2011
         Uranus……………………………………………………09.07-09.12.2011
         Mercur……………………………………………………….03-26.08.2011
         Jupiter……………………………………………………30.08-25.12.2011
         Mercur…………………………………………………..24.11-14.12.2011



Citiți partea a cincea a acestui articol 
          Continuați cu următoarea parte

yogaesoteric
6 ianuarie 2011

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More